
Totuși, mai ales după reacția care a urmat anunțării măsurilor fiscale, putem spune cu încredere că marile companii, cele mai multe cu capital străin, au tras bățul cel scurt, cum se spune prin alte părți.
În deschiderea ședinței de Guvern, premierul Tudose, comentând protestele din fața Guvernului, a pus tunurile pe bănci, care și-ar fi încurajat angajații să vină la proteste. Cu câtva timp în urmă, o reacție similară împotriva sindicatelor avuseseră liderul PSD și ministrul Muncii. Pentru cineva care înțelege logica simplă a politicii, aceste reacții nu sunt o surpriză sau un accident. Politica trăiește din confruntare, din sacrificii ritualice și din țapi ispășitori. Populația vrea periodic vinovați de serviciu – doar suntem a doua cea mai inegală țară din UE, politicienii caută să schimbe agenda, așa că își încruntă fețele și arată cu degetul. Dacă privești la un sondaj de opinie, după ce constați că partidele și Parlamentul sunt în subsolul încrederii publice, imediat vezi că sindicatele și băncile nu sunt prea departe de lanternele roșii. Cum au ajuns în situația de a fi ținte politice ușoare? Cum au creat atâta respingere în rândul românilor? Am mai vorbit în alte rânduri despre posibile explicații, așa că am să mă concentrez pe felul în care companiile și liderii lor, prin modul în care înțeleg să se raporteze la politica partizană, își sapă și mai mult groapa.
Nu vreau să găsesc scuze Guvernului. Ultimul an a adus foarte multă improvizație și foarte puțină competență în actul de guvernare. Capacitatea multor miniștri de a-și gestiona portofoliile se apropie de zero, dovadă și remanierile masive. Totuși, modul în care companiile au ajuns în colțul ringului, în defensivă totală și încasează din toate direcțiile, ar trebuie să le dea de gândit celor de la vârf.
Sesizez de mulți ani incapacitatea companiilor noastre de a anticipa măsurile Guvernului. Iar aici este vorba de mai mult decât de tradiționala lipsă de predictibilitate. Pur și simplu, liderii de business nu știu sau nu înțeleg limba pe care o vorbesc politicienii. Și nu au pe nimeni în preajmă să le deslușească situația. Ultimii ani au adus, nu doar în Europa Centrală și de Est, ci peste tot în lume, guverne tot mai „implicate“, care vor să conteze în economie, iar trendul se va menține în anii următori. Este greu să schimbi decizia unui politician după ce ea a fost anunțată public (sau, mai mult, pusă într-un program de guvernare). Costurile de imagine pentru politicieni sunt suficient de mari pentru a evita volte decizionale – faptul că PSD s-a răzgândit de câteva ori în ultimele luni nu a rămas fără urmări politice, deși declinul a fost limitat de lipsa alternativei.
Ceea ce susțin este un sistem cu adevărat de early warning politic pentru decidenții din business. Unii vor continua să creadă că monitorizările de presă servite ca rapoarte de public affairs pot genera rezultate și vor continua să nu înțeleagă ce li se întâmplă. Alții vor vedea conspirații și soluții de a ignora politicul punându-se bine cu „Sistemul“. Sper că ultimele săptămâni sunt o dovadă că nimic nu se compară cu investiția în servicii profesioniste de risc politic.
Activismul politic în rândul liderilor de companii nu înseamnă, oricât de îndreptățit ar fi acest lucru în plan personal, mersul în piață la protest. Sau coaliții post-factum și reacție masivă în presă. Înseamnă să devină tot mai mult furnizori de expertiză și de măsuri și politici publice, pe care să le pună, când mai discret, când mai public, pe masa decidenților.
„Putem spune cu încredere că marile companii au tras bățul cel scurt, cum se spune prin alte părți.”