Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

CEAI, o călătorie prin istorie, de la legendă la industrie și chiar mai departe

Aromat și revigorant, ceaiul are o istorie de peste 5 000 de ani și un rol însemnat în viața oamenilor, influențând de-a lungul timpului politica și comerțul mondial, precum și ritualurile religioase, arta și cultura.
180 ceai 2

Nu mai este o noutate că, astăzi, ceaiul se bea în toate colțurile lumii și este, după apă, a doua cea mai consumată băutură de pe pământ. Dar de unde provine această băutură și cum a devenit atât de populară? Aflați răspunsul în continuare.

Planta de ceai – cu numele științific de Camellia sinensis, îşi are originile în China Antică și, potrivit legendei, împăratul chinez Shen Nung este cel care a descoperit ceaiul ca băutură reconfortantă. S-a întâmplat în una dintre călătoriile sale dedicate studiului plantelor medicinale, în anul 2 737 î.Hr., când – oprindu-se pentru popas la umbra unui copac, slujitorii săi au pus apa la fiert – să o dezinfecteze înainte de consum, iar în ceaunul cu apă fierbinte au căzut mai multe frunze uscate. În calitate de om de știință, împăratul a gustat din licoarea colorată şi a fost impresionat de gustul aromat și revigorant.

Există și o altă versiune, din vremea dinastiei Tang, care atribuie originea plantei de ceai călugărului budist Bodhi Dharma. Acesta a jurat că va medita îndelung timp de 9 ani, fără să doarmă deloc. S-a întâmplat, însă, să adoarmă în timpul rugăciunilor sale, iar când s-a trezit a fost atât de supărat pe slăbiciunea sa, încât şi-a tăiat pleoapele şi le-a aruncat.

Se spune că pleoapele au prins rădăcini, din ele crescând doi arbuşti de ceai. Din frunzele acestora, călugărul a preparat infuzia care îi conferea o voiciune uimitoare.

Evoluție și modalități de preparare

În China, consumul de ceai este foarte vechi. O confirmă atât atestările documentare, precum și recipientele cu ceai descoperite în mormintele de pe timpul dinastiei Han (206-220). În linii mari, se poate vorbi despre trei etape principale de evoluție a ceaiului: ceaiul clocotind (dinastia Tang), ceaiul bătut (dinastia Song) şi ceaiul infuzat (dinastia Ming).

Practic, ceaiul ajunge să fie extrem de popular în timpul dinastiei Tang (616 – 907), ba chiar devine o formă de artă elaborată. Ceainăriile atrăgeau artiști ai vremii, unul dintre ei – Lu Yu,  autorul primului tratat despre ceai: Cha Jing (Obiceiurile ceaiului). În această perioadă, ceaiul se găsea comprimat, avea forma unei cărămizi și putea avea rol de monedă de schimb.

Pentru a pregăti ceaiul, „cărămida” era roasă, după care se fiarbea bine în apă și se aromatiza cu diverse ingrediente, de la curmale la ceapă sau mentă.

Următoarea etapă – dinastia Song (960-1279) se remarcă prin faptul că frunzele sunt transformate în pulbere, apoi introduse în apă firebinte și amestecate cu un accesoriu special din bambus. Această băutură forma un mic strat de spumă după preparare.

Sub dinastia Ming (1368-1644) – cea de-a treia etapă – ceaiul și-a regăsit forma sa actuală, frunzele fiind uscate și infuzate în apă fierbinte. De asemenea, în această perioadă au fost experimentate diferite tipuri de frunze de ceai: ceai negru fermentat, ceai verde nefermentat și semi-fermentat (Oolong), plus multe alte variante ale acestor categorii.

CITEȘTE ȘI Eticheta pentru invitația la ceai

Răspândirea în lumea întreagă

Modalităţile de cultivare şi de producere a ceaiului au fost ţinute mult timp în secret. Abia în secolul al VII–lea, datorită calugărilor budiști, seminţele de ceai au fost duse pentru prima dată în Japonia. Ulterior, aproape de Kioto au apărut cele mai renumite plantaţii de ceai din lume, iar japonezii au făcut din servirea ceaiului o ceremonie socială, cu o semnificaţie religioasă.

În Europa, ceaiul a fost adus la sfârşitul secolului al XVII-lea, iar primele loturi de ceai au fost transportate în Olanda, de unde s-au răspândit și în alte țari din vestul Europei.

Inițial, ceaiul a fost folosit de către oamenii bogaţi, însă și-a câștigat repede popularitatea și printre celelalte pături sociale.

Cultură și tradiții 

Odată integrat în diverse culturi ale lumii, ceaiul se dezvoltă în mod diferit, fiecare țară având propriile tradiții de a prepara și de a consuma ceaiul.

Japonezii au creat ceaiul Sencha – cu un gust mai pronunțat, printr-o metodă ce presupune aburirea și prăjirea plantei de ceai. În prezent, în Japonia, se bea atât ceai din frunze, cât și ceai din pulbere. Doar că ceaiul din pulbere este băut cu precădere în timpul ceremoniilor de ceai, pe când ceaiul din frunze – în zilele obișnuite.

În Marea Britanie, prințesa portugheză Catherine of Braganza este cea care a introdus obiceiul de a bea ceai, obicei considerat o victorie asupra alcoolului, atât de consumat de nobilimea locală înainte de apariția ceaiului. Ca și în China și Japonia, ceaiul a intrat destul de adânc în cultura britanică, fiind răspândit de la aristocrație la clasa de mijlocie. Multe tradiții europene legate de servirea ceaiului provin din tradițiile britanice.

Deși, nu peste tot în Europa ceaiul este atât de bine integrat. De exemplu, în Scandinavia și în Europa Centrală, se preferă cafeaua sau alte băuturi. Din 1870, Twinnings a creat amestecuri celebre de ceai, precum: „English Breakfash”, „Irish Breakfast”, „Prince of Wales”. Dintotdeauna, britanicii au preferat ceaiul îndulcit (cu zahăr din trestie). Ei îl servesc după amiază, însoţit de o gustare uşoară, sau către seară, pe la ora 18. Tot în Anglia există şi ceaiuri festive, de sărbători sau reuniuni.

Și Rusia are o tradiţie veche a ceaiului, în centrul căreia se află samovarul – simbolul acestei culturi. Conform tradiţiei ruseşti, pentru a prepara ceaiul se face o infuzie foarte concentrată. Infuzia se toarnă în ceşti și se diluează cu apă fierbinte. Astfel, fiecare îşi poate face ceaiul după preferinţe, mai tare sau mai slab. Rușii preferă ceaiul negru, cu precădere ceaiul Caravana Rusească și, mai nou, ceaiurile de Ceylon.

În India, ceaiul a fost cultivat relativ recent, acum 150 de ani, câștigând notorietate în toată lume datorită ceaiurilor Assam și Darjeeling. Cu toate acestea, India aparține acelor țări în care ceaiul este destinat exportului și, spre deosebire de Japonia și Taiwan, această băutură nu este foarte populară în interiorul țării. Cu excepția cazului în care ceaiul face parte dintr-o băutură specială numită „masala” – un ceai preparat cu un amestec de condimente și ierburi aromatice.

În Germania, regiunea de Est, ceaiul este într‑atât de popular, încât este băut la orice oră din zi,  întotdeauna – cu prăjituri. Ceaiul tipic german are trei straturi: cremă în partea de sus, ceaiul propriu-zis în mijloc, iar la fundul ceștii – o bomboană care se topește în voie. Pentru a simți savoarea ceaiului, aceste trei straturi nu se amestecă.

Și încă ceva! În aproape toate marile oraşe ale lumii există muzee dedicate ceaiului: The Bramah Museum of Tea and Coffee (Londra), China National Tea Museum (Hangzhou), Ceylon Tea Museum (Sri Lanka), Coffee and Tea Museum (Amsterdam). Iar Meitan Tea Museum (China) este înscris în Cartea Recordurilor, pentru cel mai mare monument în formă de ceainic din lume.

CITEȘTE ȘI Unde beau bucureștenii ceai?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii