Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Cea mai bună bancă

ionut_bonoiu_editorial.JPG
Îmi aduc aminte și acum ce emoționat am fost când mi-am făcut primul cont bancar. A durat mai bine de o săptămână, a fost nevoie de o groază de documente și nu știam dacă banca va fi de acord sau nu să îmi facă acest cadou (privind în urmă, îmi pare de-a dreptul incredibil).

Aveam nevoie de cont bancar pentru ca multinaționala pentru care urma să lucrez să mă poată plăti direct în cont.

Până la urmă, n-am mai lucrat pentru compania respectivă, dar experiența mea cu băncile a continuat cu primul meu card, cel de student, pe care l-am perceput, din nou, ca pe o mare performanță.

La a treia bancă am ajuns să am cont tot ca urmare a unui angajator, care la vremea respectivă, pentru a-și „eficientiza” nivelul taxelor plătite, își retribuia angajații nu prin contracte de muncă și nici de drepturi de autor, ci prin … prime de asigurare. Aici situația era mai complicată, căci banca nu avea prea multe sucursale în București, astfel că de două ori pe lună trebuia să stau la cozi tot mai mari, alături de oameni pentru care ordinul de plată sau orice alte elemente din jargonul contabililor erau a doua natură.

Aveam studii economice și eram pasionat de tot ce ținea de tehnologie, așa că nu mi-a fost foarte greu să deprind procedura. Amuzant era că apariția mea îi surprindea de fiecare dată pe operatorii de la ghișeu, în contextul în care cele mai multe dintre plățile sau depunerile care se făceau vizau sume ce depășeau de câteva zeci de ori salariul meu. Din când în când mai vedeam câte un fotbalist sau vreo persoană cunoscută care „sărea rândul” și era invitată direct în zona din spate a sucursalei, acolo unde mergeau și clienții de private banking.

A fost momentul în care mi-am promis să limitez pe cât puteam contactul cu băncile și, dacă e posibil, să nu mai stau niciodată la vreo coadă la un ghișeu pentru a avea acces la banii mei.

Au urmat, în timp, o îmbunătățire a modului în care îmi administram banii și, din fericire, măriri de salariu care mi-au redus dependența de la o zi de salariu la alta, dar și un card de credit cu o perioadă de grație care mi-a permis, practic, să nu mai ajung la bancă în ultimii ani decât în cazul în care îmi expira cardul.

Pentru a-mi deschide cardul de credit a trebuit, însă, să iau la rând toate băncile cu care lucrasem înainte și să îmi închid toate conturile și cardurile, care oricum ajunseseră să fie mai multe decât numărul de locuri disponibile în portofel.

Un alt angajator, cu condiții preferențiale la o altă bancă m-a determinat să îmi fac un nou cont și carduri, dar de data aceasta nu am mai mers eu la bancă, ci a venit banca la firma la care lucram. De atunci, chiar dacă au trecut mai bine de cinci ani, nu a fost nevoie să trec niciodată pe la bancă, totul s-a desfășurat online sau la telefon, chiar dacă pentru aceasta a trebuit să mă cert în repetate rânduri cu operatorii cu care discutam. Între timp, sucursala bancară de care „aparțineam” s-a închis, am fost redistribuit la o altă sucursală, dar nici pe aceasta n-am apucat să o vizitez, deoarece am solicitat ca noul card (cel vechi îmi expirase) să poată fi ridicat de la o sucursală aflată foarte aproape de casă.

Am devenit unul dintre cei mai mari susținători ai plăților online/mobile și, în general, am evitat cash-ul, având săptămâni la rând când singurele plăți cash erau cele pentru care nu exista alternativă, precum bacșișurile ospătarilor.

Numai că acum mai bine de un an am experimentat și ceea ce înseamnă clonarea cardului de credit  și am descoperit că siguranța aceea de care vorbesc băncile cu sistemele lor de protecție de ultimă generație e cam ca ofertele cu steluță. A fost dureros, a fost nevoie de drumuri și plângeri la poliție, dar mi-am învățat lecția: distribuirea riscului, adică, la fel ca în cazul investițiilor, o combinație de carduri de debit, credit și, bineînțeles, cash sau alte variante cât se poate de lichide.

Iată de ce recenta poveste a băncii căreia i-au căzut sistemele informatice în plin weekend m-a prins cum nu se poate mai pregătit, cu atât mai mult cu cât chiar în acea seară am fost naș de cununie. Vă închipuiți cum ar fi reacționat preotul de la biserică dacă i-aș fi spus că nu am bani cash din cauza gazului inergen și a vibrațiilor care au distrus serverele de date?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii