Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Servicii financiare |
|

Ce trebuie să urmărești când cumperi titluri de stat

vgbr
Cu dobânzi de 3% sau mai mult, obligațiunile de stat sau municipale au devenit o alternativă net atractivă la depozitul bancar. Însă există și constrângeri în plus de care trebuie ținut cont.

Avantajul dobânzilor mai bune vine la schimb cu trei feluri de costuri: mai puțină lichiditate, mai puțină flexibilitate mai puține garanții.

  1. Lichiditatea de pe piețele secundare, dacă măcar există. Spre deosebire de un depozit bancar clasic, titlul de stat nu poate fi răscumpărat înainte de scadență. Singura șansă de-a lua banii mai repede este revânzarea titlului către alt cumpărător, la un discount uneori substanțial. Dacă dobânzile au scăzut între timp nu va fi o problemă foarte mare, dar dacă au crescut discountul este atât de mare încât diferența se poate considera pierdută.
  2. Scadența. Din motivul enunțat mai sus, dobânzile pentru scadențele mai lungi sunt aproape întotdeauna mai mari decât cele pe termen scurt, indiferent de așteptări (rarele excepții semnalează disfuncționalități ale pieței). Scenariul cel mai bun este ca scadența să fie sincronizată cu necesitățile viitoare de cheltuire, dar dacă e vorba de economii pe termen lung scadențele intermediare, de 3-5 ani, sunt recomandabile. Nu faceți plasamente pe termene mai lungi decât dacă dobânda promisă depășește media istorică a aceluiași interval privind înapoi.
  3. Riscul. În cazul titlurilor de stat există o garanție suverană, dar experiența recentă a Greciei a demonstrat că până și ea poate fi destul de volatilă. Când este vorba de municipalități, există oricând posibilitatea insolvenței așa că ele trebuie analizate ca orice afacere: nivel de încasări, grad de îndatorare, calitatea managementului. Și destinația banilor obținuți din emisiune contează – în general duc la faliment mai ales proiectele mari, care înghit o cotă disproporționată din resursele comunității.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii