Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Cât de responsabil e angajatorul tău?

Este tot mai clar că a deveni sustenabil este o cerință obligatorie pentru companii.
editorial dragos tuta_ok

Nu mai este de ajuns să te prezinți ca o “companie verde” sau darnică prin sponsorizările oferite. Companiile trebuie să își îmbunătățească performanțele în privința impactului social și economic atât prin decizii locale, cât și prin strategii globale.

Din acest punct de vedere, activitatea Guvernelor, care trasează politici naționale capabile să definească viitorul unor industrii din perspectiva sustenabilității, este esențială. Cu puțin timp în urmă, Angela Merkel a anunțat că Germania va interzice motoarele care folosesc combustibili fosili (motorină sau benzină) urmând astfel decizia luată de Franța și Marea Britanie, care au anunțat 2040 ca termen limită în acest sens. Deși nu a precizat un an sau un plan clar, Merkel a afirmat că decizia este puternic influențată de scandalul producătorilor germani care au înșelat publicul și autoritățile în privința emisiilor.
Înainte de asta, Volvo a anunțat că începând cu 2019 va produce doar modele electrice sau hibrid. „Este vorba despre client“, a declarat Håkan Samuelsson, președinte și director executiv al companiei: „Oamenii cer din ce în ce mai mult mașini electrice și dorim să răspundem nevoilor actuale și viitoare ale clienților noștri.“
Un studiu realizat de Unilever în ianuarie 2017 arată că unul din 3 consumatori ia decizia de achiziție în funcție de impactul social și de mediu al companiei sau produsului. „Acest studiu confirmă faptul că sustenabilitatea nu este doar un lucru în plus pentru companii“, a declarat Keith Weed, Directorul de Marketing și Comunicare al Unilever. „Pentru a reuși, brandurile trebuie să depășească zonele tradiționale de concentrare, cum ar fi calitatea produselor și prețul scăzut. În schimb, trebuie să acționeze rapid pentru a-și dovedi performanțele sociale și de mediu și pentru a arăta consumatorilor că pot avea încredere în produsele lor din perspectiva viitorului planetei și comunităților locale“. Companiile – într-adevăr, și industriile – nu trebuie doar să îmbrățișeze ideea de sustenabilitate, ci și să o și pună în practică.

Din 2018, companiile cu peste 500 de angajați din România sunt obligate să publice anual informații detaliate despre impactul asupra mediului, societății și economiei. Cu toate acestea, numărul companiilor din România care au început acest proces este sub 30 din aproape 700. Mai mult decât atât, multe dintre companii nu au nici măcar un angajat care să cunoască în detaliu principiile sustenabilității unei afaceri sau procesul de raportare.

La nivel internațional observăm că marile corporații anunță planuri din ce în ce mai ambițioase în privința produselor și serviciilor responsabile. În țara noastră, companiile care vorbesc despre asta sunt izolate într-o bulă a managerilor care se încăpățânează să urmărească obținerea profitului în mod moral.

Mă întreb cine o să se schimbe mai repede: cei care aleargă după bani cu orice preț și prejudiciu asupra mediului și societății sau cei care investesc pentru o construcție solidă și sustenabilă a companiei lor?

Încercați să vă gândiți puțin la firma pentru care lucrați sau pe care o conduceți. Identificați în care dintre cele două talgere ale balanței vă aflați în acest moment.

Vă garantez că aveți puterea să influențați nivelul de responsabilitate al firmei voastre, iar primul pas este să fiți atenți la deciziile pe care le luați zi de zi. Sustenabilitatea unei companii este definită de suma nivelului de moralitate a deciziilor luate de angajații săi.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii