Cautare




, Staff

Imobiliare |
|

Când mai vin marii investitori imobiliari?

Ce îl poate impresiona la piața imobiliară românească pe un consultant imobiliar englez cu 30 de ani de experiență, după ce a locuit și lucrat 12 ani la Hong Kong?
042 MP Colin

Când eram în China, era ca și cum România n-ar fi existat. Nu știam de ea și nici n-aveam nevoie, dar, de când m-am întors în Europa, apare din ce în ce mai des în discuție, iar multe dintre companiile globale caută spații aici. De-abia în ultimul timp, România a intrat, cu adevărat, pe radarul marilor companii globale. Acum zece ani, nu era acolo, dar, datorită creșterii Poloniei și a Republicii Cehe, România a ajuns pe locul al treilea în regiune“, mărturisește Colin Fitzgerald, Proprietary Partner International Occupier Services în cadrul Knight Frank.

El și-a început cariera în imobiliare în 1985, pe segmentul rezidențial, iar între 2004 și 2015 a fost CEO al Knight Frank Greater China, având sediul central în Hong Kong.

Aceasta este cheia pentru a dezvolta piața, pentru că, dacă poți crește stocul de birouri pe care acest gen de companii îl caută, atunci, cu siguranță, acestea vor continua să vină“, adaugă Fitzgerald. El a preluat actuala funcție în 2015, având sediul central la Londra, dar călătorește frecvent, din Franța în Brazilia și de la New York la Buenos Aires. Are grijă, în principal, să găsească un spațiu potrivit celor mai mari bănci ale lumii, ocupându-se direct de Citibank, HSBC și Informa.

A venit pentru prima dată în România în mai 2017, iar în februarie 2018 a fost pentru a doua oară. Încă de la început l-a surprins plăcut că multe dintre companiile globale sunt deja prezente aici (IBM, Oracle etc.), precum și că fac un business serios, iar România este mai dezvoltată decât se aștepta.

 

Oportunitățile Brexitului

Fiind vorba de un englez get–beget, primul gând este la Brexit, care ar trebui să se finalizeze peste un an. Poate beneficia România de el? În condițiile în care economia globală este într-o formă bună, iar, sub presiunea tehnologiei, băncile au devenit mai mult companii de tehnologie decât bănci clasice, Fitzgerald crede că „Brexitul va provoca schimbări, dar nu atât de multe pe cât se crede“. De fapt, băncile care aveau sediul la Londra oricum doreau să se mute din City, iar Brexitul le ajută chiar, deoarece va accelera procesul.

Toate țările au început să beneficieze de pe urma Brexitului, dar factorul critic este disponibilitatea de angajați tineri și educați, care vorbesc bine limba engleză. Când te uiți la Polonia, care este, probabil, liderul pe piața de BPO (Business Process Outsourcing), forța de muncă vorbitoare de limba engleză, atitudinea angaților și factorul educațional au toate un rol important în atragerea oamenilor. De asemenea, companiile sunt interesate să-și reducă din costuri. De aceea cred că, probabil, și România și Bucureștiul se află într-o poziție favorabilă“, detaliază Fitzgerald. El admite că, ținând cont de aceste condiții, companiile globale ar putea fi interesate și de spațiile în alte orașe din țară, la Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași, dacă îndeplinesc standardele globale.

 

Modelul polonez

Poate fi Polonia, care și-a creat propria nișă pe piața de back-office globală, un model de dezvoltare pentru România? Cu siguranță, este un model bun, dar trebuie să luăm în calcul și viteza rapidă cu care se schimbă tehnologia, susține Fitzgerald: „Dacă România va genera mulți tineri talentați în sectorul IT, poate deveni cunoscută pentru acest lucru, iar businessul va veni aici, pentru că România va fi o alternativă de cost mai eficientă, la nivelul costurilor imobiliare, cu angajații etc., comparativ cu Germania, de exemplu“.

În plus, englezul spune că un avantaj al Bucureștiului este că, față de alte orașe, se poate ajunge repede de la aeroport în centrul orașului. De asemenea, susține că ar trebui să valorificăm mai bine Centrul istoric, care are niște clădiri frumoase „care strigă să fie renovate, pentru a crea un hub spectaculos. Aceasta este o oportunitate ratată în prezent“, mai ales comparativ cu Praga și Varșovia. „Aveți mai multe monumente și infrastructură pe care le-ați putea promova drept ceva unic în Europa. Bucureștiul mi-a dat un sentiment plăcut, lucrurile par să meargă, un loc unde este bine să fii“, afirmă consultantul de la Knight Frank.

 

Profit maxim

Alt avantaj al țării noastre este că, în prezent, randamentele investițiilor imobiliare au început să se comprime, în întreaga Europă, iar investitorii caută, de fapt, proiecte prin care să-și maximizeze profitul pe termen lung.

Yield-urile «uluitoare» din prezent arată că nu există suficient capital de creștere, pentru că nu există suficientă concurență, dar va veni. Fondurile de investiții vor active importante, bine dezvoltate, care să le aducă un profit important. Este nevoie de câteva cicluri de business până când aceste fonduri să spună «Hai să ne stabilim aici»“, punctează Fitzgerald.

Mai mult, Bucureștiul are încă o ofertă bună de terenuri, astfel că dezvoltatorii au unde să construiască. „La Londra sau la Paris, nu mai găsești teren. Chiar și la Varșovia este greu să mai găsești teren. Pe termen lung, Bucureștiul poate beneficia de această situație. Sunt un mare fan, nu pentru că ar putea ieși o sumă uriașă de-aici, dar pentru că România continuă să apară pe radarul businessului internațional, astfel încât provocarea pieței este să se asigure că există o ofertă bună. În continuare trebuie să existe un control, astfel încât să nu apară o supraofertă de spații, dar, în același timp, oportunitățile de creștere sunt acolo“, subliniază Fitzgerald.

Suprafața disponibilă pe piața de birouri din București este de aproape 2,7 milioane de metri pătrați, dar rata de neocupare este redusă, în medie de 8%, astfel că suprafețele noi închiriabile sunt rapid absorbite.

În ultimii cinci – zece ani, România a devenit un loc în care oamenii vin și vor să facă business. Dar marile fonduri cumpără produse finalizate, iar aici piața este încă în dezvoltare, astfel încât, pentru moment, oportunitățile importante sunt pentru dezvoltatori, de a construi proiecte pe stoc, iar în cinci – zece ani, marii investitori s-ar putea gândi că există suficientă ofertă pe această piață, proiectele sunt de calitate, și, drept rezultat, vor începe să investească“, precizează Fitzgerald.

Ideea este întărită de faptul că investitorii mari au devenit mai deschiși, fac tot timpul calcule, iar, dacă le dă pe plus, sunt mai dispuși să semneze un cec. „În prezent, investitorii sunt «înfometați» după oportunități. La un moment dat, s-ar putea chiar să se implice în proiecte de co-dezvoltare și co-finanțare aici, prin parteneriate cu dezvoltatorii, dacă nu găsesc produse pe care să le achiziționeze și dacă nu au oportunități în alte locații globale“, adaugă consultantul Knight Frank.

El spune că așa au acționat investitorii în Asia, dacă n-au găsit ce să cumpere în Hong Kong, s-au dus în Malaezia, sau alte piețe, sau au devenit parteneri. Deci, construiți cu atenție!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii