Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Business neprevăzut

Un eveniment nefericit poate fi transformat într-o oportunitate  de a-ți depăși limitele și de a-ți construi o carieră de succes.
Laurel Herman - hr print 2

Niciodată nu și-a dorit o carieră, dar aceasta nu a împiedicat-o pe parcursul ultimilor 20 de ani să creeze și să dezvolte conceptul de „prezență pozitivă”. Practic, acest concept presupune remodelarea consultanței de imagine prin cultivarea și dezvoltarea abilităților, cu ajutorul unei călătorii destinate cunoașterii și acceptării propriei persoane. Laurel Herman a reușit, astfel, să ridice consultanța de imagine la următorul nivel – managementul percepției.

CITEŞTE ŞI: Portretul unei lady

Drumul către perfomanțele profesionale de care se bucură în prezent nu a fost deloc previzibil și comod. Încă din adolescență și-a dorit să aibă o familie, să fie mamă și soție, nicidecum personajul inspirațional pe care îl reprezintă în momentul de față. S-a căsătorit la doar 20 de ani și la scurt timp au apărut și copiii. Deși era fericită și împlinită pe plan personal, între timp, și-a dat seama că își dorește mai mult decât postura de casnică. Așa a apărut primul ei business, Concept Shopping, care în perioada respectivă a reprezentat un fenomen în Anglia. Prin intermediul acestui concept, a început să își promoveze hainele de care nu mai avea nevoie într-o revistă, cu scopul de a le vinde, având în vedere simțul estetic foarte bine dezvoltat, moștenit de la mama și bunica. Prima sa clientă a fost o doamnă din Irlanda care, fiind mulțumită de felul în care Laurel Herman a îmbrăcat-o, i-a făcut cunoștință cu o primăriță, pentru a o consilia vestimentar. Acesta a reprezentat debutului tinerei în domeniul consultanței de imagine. Prin intermediul cunoștințelor, a ajuns să consilieze vestimentar oameni cu funcții importante, pentru care imaginea era importantă. „Am participat la numeroase evenimente, unde eram invitată să vorbesc despre hainele pentru femei, despre stilurile vestimentare, însă nu făceam training. Scopul evenimentului nu era ca eu să le spun că trebuie să arate bine. Trebuia să le fac să înțeleagă acest lucru. Pe vremea aceea, societatea era de părere că dacă ai un suflet bun, nu mai contează cum te îmbraci. Lucrurile astea nu aveau nicio legătură între ele, însă trebuia să mă conformez perioadei”.

Pe măsură ce timpul trecea, societatea evolua, oamenii fiind din ce în ce mai interesați să arate bine, să se îmbrace cu stil. Astfel, business-ul ei a crescut și a acaparat atenția media, deoarece a fost primul consultant de imagine din Anglia. A primit foarte multe oferte de angajare, însă soțul ei nu era fericit cu ceea ce face aceasta, așa că a refuzat majoritatea propunerilor primite.

Special inovație: Cum a trecut Ashton Kutcher de la actorie la business și a făcut un sfert de miliard

Cariera sa profesională era în plină ascensiune, însă relația cu soțul său s-a deteriorat, în cele din urmă concretizându-se cu divorțul. „Întregul meu univers s-a prăbușit în acel moment, eram împreună cu el de la vârsta de 16 ani. Aveam două variante: mă complac în situația în care eram sau încerc să fac tot ce-mi stă în putință pentru a trece peste”.

Astfel că, din nevoia de a trece peste acest eveniment nefericit, dar și datorită aptitudinilor sale pe care le dobândise de-a lungul anilor, a apărut conceptul de „prezență pozitivă”. Termenul înglobează trei componente: aspectul fizic, comunicarea și comportamentul, toate fiind necesare în definirea conceptului. Laurel Herman este de părere că oricine poate avea o „prezență pozitivă”, dar diferită de a celor din jur. Pentru început, a încercat să reprezinte un exemplu pentru toți oamenii care trec printr-un divorț, prin prisma experienței personale. Și-a dat seama că poate fi mai mult decât un simplu consultant de imagine. Lucrurile au evoluat rapid, iar prin intermediul cunoștințelor dobândite în urma proiectului Concept Shopping, a ajuns să lucreze cu oameni din companii importante ale lumii precum Barclays, The BBC, Deloitte, GSK, BP, Thomson Reuters, RSA, Tata Group, JPMorgan și multe altele. Training-urile se realizează individual, în grupuri mari (workshop-uri, conferințe), sau în echipe. Conform unui studiu realizat de Center for Talent Innovation (CTI), succesul unei companii se datorează în primul rând prezenței angajaților. Felul în care aceștia arată, se comportă și comunică poate influența ascensiunea companiei.  Workshop-urile pe care Laurel Herman le susține vin în ajutorarea acestor persoane și sunt organizate în întreaga lume. La sfârșitul lunii martie, ea a venit și în România pentru a treia oară, susținând un seminar de Executive Presence organizat de compania de training EXEC-EDU, parte a școlii de afaceri ASEBUSS. Herman este de părere că românii sunt mult mai competitivi cu ceilalți, ceea ce presupune și o atitudine mai răutăcioasă în mediul de lucru, deși nu ar avea niciun motiv să facă asta, întrucât fiecare angajat are sarcinile lui, iar pentru funcționarea bună a companiei este nevoie de o bună înțelegere între membrii acesteia.

„Positive Presence” nu este, însă, singurul proiect demarat de Laurel Herman. De curând, aceasta a pus bazele organizației Aspierations, cu scopul de a-i ajuta pe cei care suferă de sindromul Asperger, – o tulburare a dezvoltării, în care individul afectat are dificultăți în înțelegerea modalităților de interacțiune socială – să reușească să se dezvolte personal și să le crească șansele de angajare.

Deși nu se consideră o persoană idealistă, care vrea să schimbe lumea, de câțiva ani, reușeste să fie un personaj inspirațional pentru mulți oameni și o autoritate în domeniul leadership-ul internațional.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii