FacebookTwitterLinkedIn

Indicele este la nici 7000 de puncte, mult sub recordul pozitiv de peste 10.000 de la sfârşitul lui 2007, dar mult peste recordul negativ de sub 2000 de puncte de la începutul lui 2009. Însă de la începutul anului ritmul pare să fi încetinit – abia 5% câştig până acum şi nici un fel de certitudine dacă trendul măcar va continua sau se va inversa. Pentru cine e dispus să rişte cu speranţa unui câştig mare, există însă şi bursele străine. Cele mai la îndemână sunt cele vestice, începând cu cea de la New York (susţinută de banii ieftini emişi de FED) şi terminând cu Atena, unde creşterile post-faliment au fost impresionante. Însă ele suferă de acelaşi tip de incertitudini ca şi bursa de la Bucureşti. Iată însă cinci burse care au evitat cu totul criza economică şi unde incertitudinile sunt altele.

1. Venezuela. Bursa din Caracas a crescut cu 300% respectiv 450% în ultimii doi ani. Trendul pare să se fi inversat de la începutul anului, iar indicele tot dă înapoi. Lichiditatea este scăzută iar riscurile politice sunt uriaşe, însă Venezuela rămâne singura variantă care oferă, deocamdată, fluctuaţii de sute de procente.

2. Pakistan. Indicele din Karachi a crescut cu 30% anul trecut şi cu 20% de la începutul anului curent, are un istoric destul de constant şi ofertă de investiţii destul de solidă. Însă provocarea este să identifici brokerii de încredere – fără o recomandare bună, asta devine o loterie.

3. Nigeria.Bursa nigeriană a crescut cu 30% anul trecut şi s-a corectat la începutul anului pentru a reveni apoi pe zero. Nigeria este una dintre poveştile africane de succes – cu resurse substanţiale de petrol care au ajutat-o să-şi fructifice demografia explozivă (populaţia s-a dublat în ultimii 20 de ani, ajungând la 175 de milioane) şi să formeze o clasă de mijloc care consumă din ce în ce mai mult. Până acum, nici gherilele Boko Haram, nici scrisorile nigeriene n-au fost o problemă pentru bursă, totuşi… nu se ştie niciodată.

4. Indonezia. Indicele bursei din Jakarta a crescut relativ constant, cu câte 20% în penultimii 5 ani şi a revenit pe creştere după stagnarea de anul trecut. Ţara este văzută ca un nou membru al grupului BRIC, mai ales că a continuat să crească chiar şi după ce membrii iniţiali au început să gâfâie. Este al 5-lea producător agricol al lumii şi membră a G-20. Capitalizarea este foarte bună, comparabilă cu a bursei din Singapore. Principalul risc este inflaţia.

5. Turcia. Bursa de la Istanbul a scăzut anul trecut, dar a revenit cu 20% de la începutul anului, iar în termeni multianuali creşterea este vizibilă. Însă şi volatilitatea este uriaşă. Turcia a reuşit să evite criza economică şi să aibă creşteri substanţiale, însă este suficient de interconectată cu economia UE încât să nască întrebarea dacă nu cumva criza este în faţă.

Top 10 comisioane bancare

Comisioanele absurde din contractele de credit au dispărut cu totul, însă băncile continuă să ciupească taxe absurde sau excesive de la singura activitate care încă le mai ţine pe linia de plutire – gestiunea de numerar. Iată cele mai mari comisioane pentru fiecare categorie, cu o coincidenţă ironică – cele mai mari două bănci din sistem sunt şi primele la numărul de „titluri“.

1. Depunerea de numerar în contul altcuiva – BCR: 4 lei.

2. Închiderea contului – BRD: 30 de lei.

3. Depunere de monede – Volksbank: 1% (depuneri peste 50 de lei).

4. Administrarea contului curent – Unicredit: 7,5 lei pe lună.

5. Retragere de numerar de la ghişeu – ING: 0,8% din sumă, minimum 15 lei.

6. Interogarea soldului – BRD: 0,5 euro în reţea, 1 euro la alte bănci.

7. Retragere de numerar de la bancomatul propriu – BCR: 0,25%, minimum 0,5 lei.

8. Retragere de numerar de la bancomatul altei bănci – BCR: 1% + 6 lei.

9. Încasarea de OP-uri de la aceeaşi bancă – Banca Transilvania: 1,5 – 8 lei.

10. Încasarea de OP-uri de la altă bancă – Banc Post: 3,5 – 22,5 lei.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România