În istoria organizării concursurilor pentru acordarea de sprijin financiar proiectelor cinematografice românești (inclusiv coproducțiile) n-a existat o sesiune de selecție care să nu fi fost urmată de contestații, proteste sau de comentarii din partea regizorilor, producătorilor ori caselor de producție.
Au fost contestate fie organizarea concursurilor, punctajele unor proiecte sau câștigătorii finanțărilor, fie „sforăriile” practicate de membrii comisiilor de selecție. Toate „oalele” s-au spart în „capul” organizatorului, Centrul Național al Cinematografiei (CNC). Banii sunt puțini, orgoliile creatorilor sunt mari, starea de încordare este firească, scandalurile sunt inevitabile.
În ciuda scandalurilor „tradiționale” și a banilor din ce în ce mai puțini din ultimii ani, producția de film artistic și documentar a funcționat. Altfel spus, s-au făcut filme în România, mai bune, mai mult sau mai puțin premiate la festivalurile internaționale și pelicule catastrofale.
CNC, chiar și cu „capul spart”, a dat bani, cât a putut, „după buget”, la „toată lumea”. De remarcat că sesiunile de selecție, organizate de CNC, nu au „premiat” cu finanțări filme gata făcute, ci scenarii, adică proiecte aflate într-un stadiu incipient, pe „hârtie”, cum se spune. Așa încât, este de-a dreptul imposibil de evaluat sau de ghicit dacă dintr-un proiect care este selectat pentru finanțare va ieși un film de Cannes, unul care va atrage mulți spectatori sau un eșec (artistic şi, implicit, unul financiar).
Până la aflarea unui astfel de rezultat este cale lungă, iar amestecul „artistic” al CNC este inexistent pe parcursul producției. Centrul oferă doar sprijin financiar producătorilor (credit rambursabil ori nerambursabil, conform legii), dar nu „dă indicații regizorale”.
Să mai subliniem și un aspect foarte important în această afacere: banii pentru finanţarea filmelor provin din așa-numita „taxă de cinema”, prevăzută în Legea Cinematografiei (nr. 328/2006).
Taxa este plătită de companii private (comercianți de suporturi video/audio, firme de cablu, televiziuni, agenții de publicitate, etc) și contribuie la formarea Fondului cinematografic. Din acest fond, CNC finanțează producția națională de filme. Așadar, în realitate, afacerile private și nu statul român sprijină cinematografia, Centrul având rolul doar de gestionar. Un gestionar care va umbla mereu cu „capul spart” și va stârni nemulțumiri în breasla cinematografiei. Bani puțini, orgolii mari!
Din banii care se strâng la Fondul cinematografic, CNC încearcă să împace orgoliile și așa foarte aprinse în acest domeniu. Din cele 78 de lungmetraje de ficțiune cărora CNC le-a acordat sprijin financiar în ultimii cinci ani, 38% au fost filme ale regizorilor consacrați, 28% au fost pelicule ale debutanților, 24% producții ale regizorilor care s-au afirmat înainte de 1989, iar 9% au fost coproducții (regizori străini). Din cele 78 de lungmetraje, 47 au fost producții autohtone, iar 31 coproducții, potrivit statisticilor CNC.
De remarcat că, în ultimii cinci ani, dintre toți cei 80 de producători cărora CNC le-a acordat credite pentru producția de filme, conform legii, niciunul nu a returnat vreun ban din creditul primit. Explicația nu constă în interesele oculte ale producătorilor și nici pentru că aceștia ar fi niște „țepari”. Pur și simplu, consumul de filme românești este atât de redus, încât niciun producător nu și-a putut recupera banii nici de pe piața românescă, dar nici din vânzările în străinătate.
Anul trecut, filmele românești care au rulat în cinematografele noastre au avut încasări de doar 876.000 de euro. Ponderea încasărilor filmelor românești a reprezentat numai 2% din totalul vânzărilor de bilete la cinematografe, care s-a ridicat la 32,5 milioane de euro. Cu astfel de vânzări minore este de-a dreptul imposibil ca vreun producător român să-și recupereze investiția și să mai și înapoieze creditul de la CNC.
Consumul scăzut de filme românești are numeroase explicații (concurența televiziunii, a internetului, confortul în sălile de proiecție, prețurile biletelor, absența campaniilor de publicitate, o ciudată prejudecată că filmele românești sunt proaste). Nu este cazul să le detaliem aici. Cert este că nu există o industrie cinematografică bazată pe cerere și ofertă. Cu alte cuvinte, nu există o piață de desfacere pentru filmele românești, așa încât producătorii să știe că „mărfurile” lor sunt distribuite într-o rețea bine articulată. Cinematografia noastră suferă încă la capitolul „desfacere” (distribuție), verigă foarte importantă în orice afacere în care se învârt milioane de euro.
În aceste condiții, filmulul românesc nu are o piață internă, în ciuda premiilor internaționale câștigate. Infrastructura este în continuare redusă și deficitară. Iar filmele cineaștilor autohtoni se descurcă cum pot pe această infrastructură precară, printre blockbusterele americane.
În 2012, cele 18 filme de lungmetraj, aflate în producție (unele dintre acestea având și premiera), au beneficiat din partea CNC de o finanțare totală de 4,72 milioane de euro, conform calculelor „Forbes România”.
Finanțarea pe fiecare proiect în parte a variat de la 15% (coproducția „Oțel ruginit”, producător Vision P.M.) și până la 86% (în cazul filmului „O lună în Thailanda”, producător HI Film Production). Filmul „Undeva în Palilula” a beneficiat de cel mai mare sprijin financiar din partea CNC dintre toate peliculele produse în 2012.
Pelicula regizată de Silviu Purcărete, produsă de Libra Film (compania regizorului Tudor Giurgiu), a obținut 3.218.850 lei, reprezentând 723.337 euro (calculat la cursul mediu BNR de 4,45 lei/euro.) Din totalul sumei acordate, 2.835.000 lei a fost creditul alocat de CNC, iar 383.850 lei a fost sprijin nerambursabil, conform datelor CNC. Banii de la Centrul Cinematografiei au reprezentat 50% din bugetul producție. Premiera a avut loc pe 20 aprilie 2012 și de atunci filmul a avut 15.899 de spectatori (conform cinemagia.ro) și încasări de 24.444 euro.
Pe locul secund în topul întocmit de „Forbes România” s-a plasat coproducția „Condamnat la viață”, care a avut recent premiera. Sprijnul CNC a fost de 31,1% din bugetul de producție, adică 555.000 euro.
Producția „Poziția copilului”, filmul regizorului Călin Netzer, care a fost recent distins cu Marele Premiul Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, a primit din partea CNC suma de 491.283 euro. Acești bani (din care 275.000 de euro au fost credit) au reprezentat 58% din bugetul total, potrivit cifrelor frunizate de instituția ce gestionează Fondul Cinematografic.
Niciun film românesc nu a înregistrat vânzări de peste jumătate de milion de euro.
„Forbes România” a întocmit și clasamentul filmelor premiate și nominalizate la festivalurile internaționale, în ultimii șase ani, în funcție de contribuția CNC la producția acestora. Primele locuri sunt ocupate de producțiile „După dealuri” (Cristian Mungiu), „Loverboy” (Cătălin Mitulescu) și „Concertul” (Radu Mihăileanu).
Pentru cele 12 pelicule premiate și nominalizate în străinătate, care au impus o școală a cinematografiei românești din noul val, CNC a sprijnit producțiile acestora cu 3,64 milioane de euro. Și-au meritat banii!
