FacebookTwitterLinkedIn

Niciun bulentin meteo, difuzat de televiziunile noastre, n-a anunțat până acum un „cod roșu” în sondajele de audiențe TV. Sau măcar unul „portocaliu”. O astfel de informație este o utopie. Care televiziune, cu scaun la cap, ar fi interesată să-și informeze telespectatorii, cu sinceritate, că i-au scăzut ratingurile? Mai mult, să lanseze chemări patetice către public pentru a reveni în fața micilor ecrane! O astfel de „știre” este confidențială. Ba dimpotrivă, televiziunile noastre se laudă, în comunicate de presă, cu „performanțele” lor punctuale, într-o seară sau într-un anumit interval orar.

În toată această piesă ipocrită, jucată de televiziuni, există și oameni din industria de comunicare – agenții de media și publicitate, specialiști în marketing și investitori în publicitate – care simt pe „propria lor piele”, adică pe bugetele lor, că televiziunile noastre nu mai sunt atât de performante ca pe „vremuri”. Pe scurt: audiențele TV sunt în scădere. Sondajele o dovedesc, negru pe alb. Firește, în astfel de cazuri delicate pentru televiziuni, se găsesc destui cârcotași care pot pune la îndoială acuratețea măsurătorilor și pot să citească dintr-o perspectivă favorabilă cifrele rezultate din sondaje. Dar asta este altă problemă!

Audiențele publicului comercial (urban, 18 – 49 de ani), atât de „vânat” de investitorii în publicitate TV, au suferit pierderi în ultimii trei ani. Ratingurile generale de pe piața TV, pentru fiecare lună în parte, sunt defavorabile anului 2017. Este relevantă analiza pe lunile ianuarie și februarie, perioade în care se înregistrează cel mai mare consum de televiziune din timpul unui an.

În ianuarie 2017, ratingul mediu pe targetul comercial (toată ziua) a fost de 24,7%. Adică, 24,7% din publicul urban din România, cu vârste între 18 și 49 de ani, s-a uitat la o televiziune aflată în sistemul de măsurare a audiențelor TV, realizat de Kantar Media. Acest rating este mai mic cu 2,5 puncte procentuale față de cel din ianuarie 2015.

În februarie 2017, ratingul a fost de 23,4%, cu un punct procentual mai mic decât în ianuarie 2016 și cu 3,1 puncte procentuale mai scăzut față de februarie 2015. În martie 2017, când marile televiziuni au lansat programele de divertisment de mare audiență, ratingul mediu a fost de 20,7%, cu patru puncte procentuale mai scăzut față de martie 2015. Grea pierdere! Comparația pe fiecare lună în parte este nefavorabilă pentru tot anul 2017.

Pentru acest „cod roșu de rating” se pot invoca numeroase cauze: emigrarea masivă a românilor, explozia internetului și a rețelelor de socializare, care au captat atenția publicului activ, și diferite opțiuni de petrecere a timpului liber, oamenii având mai mulți bani în buzunare.

Dar principala cauză a acestei eroziuni se află la televiziuni: programe și emisiuni neinteresante, care se repetă, care promovează aceleași „valori” și care, în final, generează plictiseală. De ani buni, piața TV din România a căzut în rutină, furnizând un conținut precar, „ambalat”  sau „vopsit” la repezeală, care garantează un rating „optim”, de supraviețuire.

Dacă ar fi să trecem în revistă numai nișa televiziunilor de știri, vom constata că, în fiecare zi, în aceleași studiouri, cu aceleași decoruri, apar aceiași „actori”, care „mestecă” aceleași replici golite de idei. Televiziunile noastre de știri urmăresc agende oculte, bazate pe interesele politice în care sunt angrenate, și ignoră cu desăvâșire agenda reală a românilor. Aceste televiziuni trăiesc într-o „bulă”, care plutește peste realitățile din România. De aici, plictiseala telespectatorilor este garantată.

Ar fi hazardat să anunțăm că televiziunea, în acest regim de mediocritate și rutină, va muri în curând. Sau că digitalul va învinge televiziunea. Pentru scăderea audienței nu trebuie învinuit publicul, care a evoluat în acestă lume dominată de tehnologie. Vinovați sunt furnizori de programe TV. Cel mai ușor este ușor să dai vina pe consumatori! Mai greu este să recunoști că ceea ce oferi publicului este un produs mediocru și irelevant. Sunt destule programe TV care pur și simplu jignesc inteligența telespectatorilor. Iar aceste jigniri sunt sancționate de public în sondajele de audiență.

Să ne întorcem la sondaje! Dintre cele cinci televiziuni care domină sondajele de audiență – Pro TV, Antena 1, Kanal D, România TV și Antena 3 – numai Pro TV a reușit să-și conserve ratingul general în luna decembrie, în ultimii patru ani. La nivel național, audiența Antenei 1 a scăzut de la 695.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), în decembrie 2014, la 593.000 în decembrie, anul trecut. Kanal D a scăzut de la o medie de 394.000 la 372.000. Antena 3 a coborât de la 303.000 la 218.000, conform sondajelor realizate de Kantar Media. Să mai amintim și ratingul televiziunii de stat TVR 1, care avea în decembrie 2014 o medie de 179.000 de telespectatori pe minut, la nivel național, iar în decembrie 2017, a înregistrat 136.000.

Scăderea audiențelor TV este un proces de durată. Nimeni nu poate afirma cu certitudine dacă este ireversibil sau poate fi atenuat. Cu siguranță, însă, acest proces marchează declinul consumului de televiziune liniară (pe cablu), în forma tradițională, pe care o cunoaștem de mulți ani.