Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Arta de a fi părinte

DSC_6035
Deși lumea artei pare flamboaiantă și cu capul în nori, când vine vorba despre parenting lucrurile devin extrem de bine-organizate și serioase. De la programul pentru grădiniță și până la jocurile din fiecare zi, i-am chestionat pe Adrian și Andreea Buga de la Argo Art în legătură cu lecțiile de viață deprinse de doi oameni din lumea artei de la doi prichindei zburdalnici.

De șapte ani, Adrian și Andreea conduc împreună Argo Art, oferind consultanță în domeniul artei, organizând expoziții, editând cărți de artă și, de anul trecut, creând colecții de modă imprimate cu picturile Almei Redlinger și ale Evei Cerbu. Cei doi micuți, Henry și Sofia, sunt obișnuiți cu mersul la muzee, cu cititul și cu implicarea în munca părinților, într-un mod foarte distractiv. Sofia are 6 ani, este jovială, împăciuitoare, devotată și independentă, cu înclinații artistice pe care le poți sesiza cu ochiul liber. Henry are 3 ani și vine cu atitudinea amuzantă, pișicheră și extrem de afectuoasă. „De când a apărut Henry, ne-a învățat pe toți să ne iubim mai mult” spune Andreea, când vorbește despre Henry-cel-pupăcios.

,,Decalogul“ părinților

DSC_6053În punctul asta, discuția devine serioasă. Joaca e joacă, însă a fi părinte e un punct pe care Andreea și Adrian îl iau foarte în serios. Așa că își împart sarcina de a-mi răspunde, pe rând, cu lucruri pe care părinții ar trebui să le evite și lucruri pe care ar trebui să le cultive din belșug. „Primul lucru ar fi ca părinții să nu se lase cuceriți de stresul inerent” îmi spune Adrian. Nici să nu-și cocoleșească prea mult odraslele. Evident trebuie supravegheați atent dar „trebuie să-i lași să se ridice singuri, este foarte importantă lecția asta, pe care mai târziu o vor prelua în mai multe situații. În felul ăsta învață să fie independenți” îmi spune Andreea, enumerând de câte ori i s-a făcut inima cât un purice. Ce-ar mai trebui să facă părinții? Să învețe de la copii lor și să-i trateze de la egal la egal, pentru că, de multe ori, copiii se dovedesc a fi mai înțelepți sau cu o viziune mai clară asupra unei situații.

De la evreii sefarzi Adrian a preluat prima lecție a literelor. „Știi cum încep ei să-și învețe copilul să scrie? Iau o tăbliță și desenează literele numelui, cu miere de albine. Copilul atribuie fiecare literă savurată cu numele său și cu plăcerea de a scrie”. Așa i-a desenat și Adrian Sofiei numele cu miere, și, în timp ce deliciul se transforma în conștientizare, Adrian a fost martorul primului moment de înțelepciune: „Tati, acum numele meu e în burtică?”. A fi părinte nu este o linie foarte clară, există oscilații, există momente când ești un părinte mai bun sau mai puțin bun, însă relația cu micuții se definește în fiecare clipă, iar Andreea a reușit să formeze o echipă de zile mari: „Nu există preferințe, totul se împarte la jumătate, toți ne iubim la fel de mult și familia este prima. Urmează bunicii, străbunica și prietenii”. Cuvântul cheie este iubire.

„Foarte important este și faptul că ștrengarii nu au nevoie de lucruri multe. Au nevoie de lucuri puține care le pun imaginația în mișcare, de părinți care să petreacă timp de calitate cu ei. Nu se poate substitui timpul și dragostea nici cu saci de jucării”. Din nou, au propriile exemple: Sofia are patru jucării iar când vrea o păpușă nouă, trebuie să aleagă 2 jucării pe care vrea să le dea unui alt copil, pentru a învăța să împartă.

„Și îi plimbăm peste tot, îi luăm cu noi pentru că trebuie să vadă. E extrem de solicitant, dar ei învață, văd, socializează, interacționează”.

Când vine vorba de cea mai memorabilă discuție pe care au avut-o cu copiii, Adrian povestește cum, într-o zi, era cu Sofia în trecere pe lângă biserica Izvorul Tămăduirii explicându-i cum a fost botezată, ce s-a întâmplat la botez, ce cadouri i-au adus invitații, și așa mai departe. „La un moment dat, după o pauză bine aleasă, mi-a spus : Tati, știi de ce v-am ales eu pe voi? De ce tati? Pentru că aveți steluțe în inimi! Când îți spune copilul la 4 ani lucrul ăsta… rămâi impresionat.”

DSC_6048Nici nu-mi așez bine întrebarea legată de cele mai dificile întrebări primite de la cei mici, că Andreea și Adrian încep să râdă la unison. Îmi povestesc cum Henry are obiceiul ca, în locuri publice, să facă tot felul de remarci în timp ce ei doi se fac roșii la față și se gândesc ce scuze să-și mai ceară de la doamnele din autobuz pe care Henry le critică, nevinovat, prin ochii lui de copil sincer. Recent, însă, a purtat o discuție cu o doamnă căreia i-a complimentat haina și de atunci se pare că face complimente oricui. Întrebări dificile nu există, pentru că Andreea este adepta adevărului. Au vorbit inclusiv despre faptul că nu există Moș Crăciun și tot Andreea este cea care le explică că nu există decât magia unui suflet bun și nu magia unor forțe supranaturale.

Sofia îi calcă pe urme lui Adrian, fiind foarte interesată de obiecte de artă. Cum au ajuns la această concluzie? „A venit o dată la mine și a zis: tati eu aș vrea să te ajut să găsim lucruri de valoare și să facem o galerie. Sofia are acel spirit de a coace, de a dospi lăuntric un moment. La un moment dat a venit și a zis «Hai tati să facem o carte împreună! Uite, tu ești scriitor, scrii textele, iar eu fac ilustrațiile». Avem cartea și acum. E în lucru. Și, evident, scrie ARGO pe copertă”.

Îi întreb care este cea mai importantă lecție de viață pe care au învățat-o amândoi de la copii și primesc un răspuns unanim: răbdarea. Și lipsa fricii. „A trebuit să învățam să protejăm copii, fără a nu degenera într-o acumulare prea mare de frică”.

Un vis pe care știu că îl au Adrian și Andreea este acel tip de casă în care proprietarii locuiesc sus și prăvălia este jos. De unde acest ideal? Așa cum familia este celula societății, vor să creeze un laborator de creație, în care sa aibă un loc de trăit, un loc de joacă si unul de lucru. „Dorința vine din castelele pe care le construiam când eram mici”. Temeinic este, de altfel, cuvântul care stă la baza tuturor lucrurilor făcute de Andreea și Adrian.

Copiii familiei Buga nu au nici tablete, nici telefoane. În schimb au o mulțime de jocuri creative, inclusiv cele pe care părinții lor le fac, în cadrul proiectului DEM Creativ, menit să aducă în atenția publicului opera uitată a ilustratorului Dem Demetrescu.

„Tableta are puterea de a anihila, de a nivela imaginația copilului. Oricând te poți obișnui cu un dispozitiv, însă noi vrem să le stimulăm creativitatea, să le construim baza. Cred că e importantă informația pe care le-o dai tu ca părinte: o poveste, personaje care pot să clădească o personalitate armonioasă, creativă. Decât să le dai mereu peștele, mai bine le dai undița. Mai bine îi înveți să coasă, să-și facă un ursuleț, să-și contruiască propriul castel. Conceptul DEM creativ la care lucrăm în prezent, exact în asta constă: în stimularea creativității pentru copiii de la 3 la 93 de ani”, explică ei.

Echipa Buga este fantastică! Și nu pentru că sunt o familie frumoasă, pentru că merg la muzeu, la teatru, la expoziții sau plănuiesc aventuri de poveste, ci pentru că ei înșiși sunt o poveste, pe care mi-e mai mare dragul s-o petrec de fiecare dată când îi întâlnesc! Dacă Andreea e partea educațională și Adrian e cel responsabil cu „murdăritul în noroi”, așa cum ei singuri declară, rămâne de văzut. Eu una cred că se completează reciproc în „munca” de părinte, iar dovezile au și nume: Sofia și Henry.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii