Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Arta… de a cultiva răbdarea

Cu ce mă ajută arta? Se tot aude și se tot repetă această întrebare. Un răspuns l-am primit de la un student de arte, dar și urmărind lucrările de metri înălțime ale unor artiști de pictură murală.
Noe Valley 24th Street Mural by Mona Caron

Răbdarea. Artele cultivă răbdarea și felul în care privim la munca noastră: aceea de a vedea cum evoluează un personaj pe hârtie, cum se amestecă culorile, cum se învață o tehnică, cum se conturează serii întregi de schițe până la cel mai adecvat model, cum se șterg toate pentru a relua modelarea și a proiecta imaginea din minte cât mai verosimil.

Artele, în toată complexitatea domeniilor care le implică, despovărează  și dezvoltă modul în care așteptăm un rezultat, nu peste noapte, uneori chiar peste ani.

Drept dovadă, marii artiști care și-au cizelat lucrările în sute de zile: Van Gogh, Picasso, Kurt Vonnegut, Mozart, ca să nu mai vorbim despre inventarea multor instrumente care au ajutat la evoluția noastră și care s-au întâmplat după încercări sute. Dar și din punct de vedere al privitorului, al celui care consumă arta, nu se poate repezi să o priceapă instant.

Este nevoie de timp și de așezare a creației. În acest peisaj, am descoperit lucrările unei artiste din San Francisco, pentru care răbdarea pare să fie un instrument de bază, alături de pensulă, culoare, gustul spațiului, al înălțimii, al fragilității și al binișorului.

Artă în slow-motion

Mona Caron este un artist autodidact, de pictură murală în spații publice, arta sa concentrându-se pe natură. Clădirile pe care le desenează se încadrează în proiecte de tipul „WEEDS” (iarbă, buruiană), agățând pe suprafețele din beton plante colorate și stabilind astfel „o metaforă pentru curaj și rezistență, dar și pentru dragostea sa pentru botanică”. Mural înseamnă artistul care iese din atelierul închis și își valorifică teritoriul, continuând tradiția antică din peșteri, dar adăugând un gând, un concept, o filosofie sau o trăire națională.

Picturile artistei Mona Caron, așa cum și le caracterizează chiar ea,  sunt dovezi ale unei ceremonii de trăire a timpului:

„Câteodată simt că munca mea se aseamănă cu niște uriașe mandale clădite din nisip, asemenea celor construite de călugării budiști, care sunt predestinate spulberării în orice moment. Însă, pentru mine, unul dintre lucrurile cele mai importante la o pictură murală nu este produsul finit, ci crearea lui.

Eu lucrez încet, foarte încet. Mai încet decât s-ar aștepta oamenii și societatea la un loc. Trăim într-o lume care se grăbește. Există o așteptare de a face lucrurile rapid și a trece mai departe. Picturile mele sunt ca o artă în slow-motion. Când încep să lucrez, oamenii se așteaptă să mă vadă acolo pentru câteva zile, dar în realitate stau luni de zile. Însă abia atunci ei înțeleg dedicarea mea față de acel loc și apreciază îndeaproape clădirea la care lucrez. În acel moment de pauză conversațiile încep să devină interesante.”

A bucurat cu filosofia sa Statele Unite, Europa, Asia, America de Sud și a avut de transmis, prin arta sa, lucruri și momente pe care le cunoaștem, dar pe care nu le-am văzut mereu din aceleași unghiuri. Iar aceasta a însemnat doar scânteia care a prins o legătură.

CITEȘTE ȘI Galeria Sector 1- parteneriatul dintre arta contemporană și Andreea Stănculeanu

„Unele dintre laitmotivele mele sunt spațiul public și felul în care îl utilizez. Întotdeauna mi l-am dorit puțin mai vesel, mai sociabil. Ceea ce am încercat și prin pictură: să fac oamenii mai conștienți unii de alții, să se oprească din drumul lor spre casă, spre cumpărături sau spre muncă și să-i îndemn, prin arta mea, să privească. Iar atunci poate și un alt vecin face același lucru, iar amândoi încep să comenteze ceea ce văd. Dintr-o dată fac cunoștință, își spun pe nume, se creează o legătură. Văd că acest lucru se întâmplă foarte des. Iar în creația mea despre asta este vorba.”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii