Cautare




, Staff

Afaceri |
|

Arctic: Electrocasnicele viitorului

Cine este liderul electrocasnicelor din România și cum s-a adaptat pe piață, în cei 51 de ani de existență?  
024 MP Arctic 1

Județul Dâmbovița și-a menținut de-a lungul timpului un statut-cheie în ceea ce privește industria grea din România, cunoscut pentru producția de metale feroase și minerale neferoase, pentru fabricarea utilajelor pentru construcții, dar și pentru prelucrările metalurgice. Cu toate acestea, în fosta cetate de scaun a Țării Românești, și-a făcut apariția primul și cel mai vechi jucător de pe piața locală de electrocasnice din România.

Pe drumul șerpuit din întinsul Câmpiei Găvanu-Burdea, zărim un orășel micuț, amplasat într-o importantă zonă industrială și agricolă. Este vorba despre orașul Găești, care s-a dezvoltat din punct de vedere economic și odată cu înființarea întreprinderii de frigidere Arctic Găești, din anul 1968. Societatea nou creată producea aparate electrocasnice, în special frigidere, pentru piața locală.

Arctic: Electrocasnicele viitorului

Unitatea de producție de la Găești a avut parte de o ascensiune atât de rapidă încât, la doar patru ani de la înființare, au fost deja livrate primele produsele în afara granițelor, în state din Europa Continentală.

Schimbarea de regim politic din România anului 1989 a însemnat pentru Arctic dobândirea unui loc în economia de piață capitalistă. La 8 ani de la Revoluție, la fel ca multe alte întreprinderi locale, compania trece printr-un proces de privatizare, pachetul majoritar de acțiuni fiind preluat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Groupe Societe Generale. Odată cu această etapă, o parte din acțiunile Arctic au fost listate la Bursa de Valori București (BVB).

Din Găești în toată lumea

Deși în ultimele două decenii industria locală de electrocasnice s-a dezvoltat substanțial, făcându-și apariția noi jucători, Arctic și-a menținut poziția de lider în piața românească.

În anul 2002, Arctic a fost cumpărat de Grupul Arçelik, controlat de familia Koç, una dintre cele mai bogate din Turcia ce produce și distribuie la scară mondială electrocasnice de diferite dimensiuni, precum și componente și aparatură electronică. Tot în același an, grupul Arçelik a investit la nivel local peste 135 de milioane de euro în retehnologizarea fabricii de la Găești, precum și în dezvoltarea capacității de producție.

În 2013, familia Koç finalizează o investiţie semnificativă într-o nouă linie de producţie la fabrica Arctic din Găești. Investiţia s-a ridicat la 24 de milioane de euro, dintre care 10,2 milioane de euro au venit de la Guvern ca ajutor de stat.

În luna iulie a anului trecut, Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 68 de milioane de euro producătorului de aparate electrocasnice pentru finanțarea construcției unei noi fabrici Arctic în România. Noua unitate de la Ulmi, din județul Dâmbovița, care va fi finalizată anul acesta, va produce 2,2 milioane de mașini de spălat pe an, generând aproximativ 1.400 de noi locuri de muncă. Mai mult decât atât, reprezentanții grupului Arçelik – al treilea cel mai mare producător de aparate electrocasnice din Europa și al șaptelea din lume ridică miza în noua unitate pe integrarea celor mai recente sisteme de automatizare și aplicații de tip IoT (Internet of Things). După preluarea de către grupul turc, compania a câștigat pariul exportului, devenind în prezent unul din cei mai mari exportatori din România, cu produse livrate în peste 80 de țări din Europa, Africa și Asia.

Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor, producătorul local de electrocasnice Arctic a încheiat anul fiscal 2018 cu o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de lei și un profit net în valoare de 72,7 milioane de lei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii