Suntem toți trei în holul Ateneul Român, cu puțin timp înainte de începerea Galei Premiilor de Excelenţă IAA: eu la costum, Titi cu mâna umflată, Andrei cu o barbă neagră de zece zile și cu niște blugi care-i stau ca pe gardul Miliției.
Suntem aici ca să vindem 40 de exemplare din „Primul an de publicitate”. Eu sunt autorul, Titi este editorul și Andrei, art-directorul cărții. Eu voi primi un premiu la gală, dar asta contează mai puțin.
Andrei a cărat cărțile de la mașina din parcare, iar Titi și-a folosit mâna sănătoasă pentru a expune volumele pe măsuța de la intrarea Ateneului, la vedere, imposibil să nu vezi cartea! Victor Dobre, directorul executiv al IAA, ne-a dat voie să ne „lipim” cu vânzările de acest eveniment unic în industria de publicitate, un tip de nota zece!
Eu și cu Titi ieșim la o țigară în față, la coloanele Ateneului. Andrei vine după noi, vrea și el să fumeze.
– Du-te la vânzare, Andrei, că pierdem clienți! îl atenționează Titi, dar Andrei îi cere un foc.
Fumăm și ne facem planuri. Rupem! Vindem tot!
– Cât durează? se interesează Titi.
– Vreo două-trei ore.
– Trei ore? Înseamnă că nu pot să-mi iau antibioticul la ora nouă. Mi-am uitat antibioticul acasă! se plânge Titi.
Îl liniștesc, poți să-l iei și cu o oră întârziere. Începe gala. Andrei rămâne la măsuță, să vândă, eu cu Titi intrăm în sală…
Ieșim după două ore. Eu cu trofeul și cu o diplomă înrămată, Titi cu gândul că trebuie să ajungă acasă ca să-și ia antibioticul.
– Cât ai vândut? se repede Titi la Andrei.
– Patru!
– Cum dracu’!
– Uite așa, patru! răspunde împleticit Andrei.
Mă uit la Titi. Și Titi se uită la mine. Andrei e pilit. S-a îmbătat! A rămas singur în hol cu chelnerii și cu băutura la discreție, ce să facă?, să vândă cartea garderobierelor?, a băut în tihnă, ca la gală, a băut moca și s-a afumat rău.
– Cât ai băut?
– Două beri! răspunde modest Andrei.
Miroase a votcă de la o poștă. Titi se duce afară să fumeze. Eu îl urmez. Numai patru! Ce dracu’, băi, Titi! Poate că nu ne-am targetat ca lumea pe evenimentul ăsta. Sala e plină de oameni de publicitate! De ce nu cumpără „Primul an de publicitate”? Nu-i interesează… primul an? Sigur, sunt și unii care deja o au de la lansare, dar la gală dă bine să te vadă lumea cu o carte în mână. Cartea mea!
Aș bea și eu o bere. Ar bea și Titi, dar el trebuie să ajungă acasă să-și ia antibioticul, să respecte tratamentul. Andrei vine după noi. Titi îl gonește:
– Du-te și vinde, Andrei, c-am cărat degeaba cărțile! Nici banii de benzină nu se scoatem!
– Schimbă-mi 50 de lei, că am un client…
Titi scoate portofelul, numără ceva bani. Din bezna scărilor de la Ateneu apare un cerșetor. E un bărbat mic de statură, dar îndesat:
– Domnu’, dă și mie un leu!
– Stai la rând, nu vezi că eu sunt în față! îi răspunde bine dispus Andrei și ia toți banii de la Titi.
Andrei intră, cerșetorul rămâne cu buza umflată. Revenim și noi la măsuță. Unde-i Andrei? Cărțile sunt pe măsuță, dar unde-i Andrei
– S-o fi dus să mai bea, zice Titi, uitându-se la ceas, cu gândul la antibiotic.
Apare o doamnă și cumpără de la Titi o carte. Victorie! Are bani potriviți! Pleacă doamnă, apare de undeva Andrei.
– Unde-ai fost?
– Să mă piș! zice Andrei.
– Cât ai fost la budă, noi am vândut o carte! îl anunț.
Andrei nu mă crede. Se duce să-și ia o bere. Și eu aș bea una.
Lumea pleacă de la gală și noi rămânem cu cărțile în brațe. Rahat!
– Plec acasă! mă anunță Titi. Trebuie să-mi iau antibioticul.
– Stai să-l chem pe Andrei!
Îl văd pe Titi cum coboară val-vârtej trepte Ateneului. Și eu ce să fac cu cărțile astea? Fug după Andrei:
– Hai, că pleacă Titi și ne ia cu mașina!
Andrei îmi aruncă o privire ucigătoare, ar mai fi „lins” o bere. Îl trag la măsuță, îi iau fesul, iar el ia restul de cărți în brațe, de abia le mai ține, ieșim printre coloane, unde-i Titi? Titi!, Titi! – îl strig. A dispărut în parcare, pe unde o fi? Coborâm treptele, traversăm strada pe trotuarul de la Cina, o iau înainte în parcare…
– Ajutor! Ajutor! Ajutați-mă!
Întorc privirea. Andrei se clatină neputincios. La picioarele îi sunt împrăștiate cărțile mele. Le-a scăpat, futu-i! Cărțile mele!
– Ajutor! Ajutor!
Ce să fac, să-l caut pe Titi ca să-mi las trofeul și diploma și fesul lui Andrei sau să-mi strâng cărțile de pe caldarâm? Mă întorc la cărți. Andrei se clatină cocoșat și aduncă cărțile, dar fără spor. Eu nu știu unde să pun trofeul…
– Domnu’, domnu’, dați-mi și mie o carte!
Ridicăm privirea spre Ateneu. Cerșetorul pitic și bine legat a apărut lângă cărți.
– Scoate o sută de lei și le ai pe toate! zice cu o voce fermă Andrei și își șterge fruntea cu fularul de la gât.
Îl văd pe cerșetor băgând mâna în buzunar și îl aud pe Titi din parcare:
– Ce faceți acolo, băi, fraților?
Vindem, Titi, vindem!
