FacebookTwitterLinkedIn

,,Ca toate lucrurile bune sau mai puțin bune care apar în viață, am ajuns din întâmplare să alerg”, își începe Dragoș Petrescu, proprietarul lanțului de restaurante City Grill și administratorul Caru’ cu Bere, povestea despre modul în care reușește să aducă un echilibru în viața sa. „Îmi aduc aminte cu mare drag de acest eveniment. Totul a pornit de la Valeria van Groningen care m-a abordat pentru organizarea primului maraton. Fiecare capitală din lume are câte un maraton important care se identifică cu acea capitală și ea a făcut această muncă extraordinară de a pune pe picioare Bucharest International Marathon. Cu mândrie și drag am participat ca mic suporter al acestui maraton încă de la început”, mărturisește antreprenorul.

Cum a ajuns însă din postura de suporter logistic al unui eveniment în cea de participant? „Am început să mă simt prost că nu particip și eu. Și atunci am zis să particip la cea mai mică cursă, respectiv cea de relay de 10 kilometri”, mai povestește el. Nimic nu a părut mai simplu. Tocmai pentru că discuțiile legate de detaliile organizatorice au avut loc cu câteva luni înainte de startul maratonului, Dragoș Petrescu a avut timpul necesar pentru a se antrena corespunzător. S-a ambiționat și s-a antrenat intens. „Am fost foarte pasionat de cei 10 kilometri de cursă pe care i-am încheiat cu succes”, spune antreprenorul român. Urmarea poate fi cu ușurință prevăzută – s-a îndrăgostit iremediabil de acest sport. „Mi-a plăcut atât de mult atmosfera de competiție precum și modul în care te pregătești, dar și schimbările care se produc în viața ta de zi cu zi când te pregătești pentru o astfel de cursă, încât am decis să continuu”, mărturisește Dragoș Petrescu.

Așa a decis să alerge pentru semimaraton. Spune că de atunci nu a mai ratat niciun semimaraton, însă visează ca, într-o bună zi, să poată alerga și la maratonul complet. Pe lângă semimaratonul de la București, mai participă și la alte patru semimaratoane în România şi măcar la unul în afara țării. „Este o activitate în care m-am implicat cu adevărat și în care încerc să îi implic și pe cei din jurul meu”, mai spune el, precizând că a reușit să creeze un program special de pregătire pentru angajații City Grill.

„Avem o echipă care aleargă sub culorile City Grill și avem și un sistem de bonusare care vine împreună cu pregătirea. Trebuie să te pregătești ca să ajungi să fii bonusat pentru că participi la alergări, iar acest sistem trebuie să îi determine pe angajați să participe la competiție și să își schimbe modul de viață”, mai explică el. Din cei aproximativ 900 de angajați, sunt 50 de membri care participă la alergări și sunt mândru de acest lucru.

Antrenamentele și nevoia de pregătire care apare inerent pentru cel care vrea să participe la o astfel de competiție solicitantă generează schimbări și în ceea ce privește disciplina și viața personală. Dieta, orele de somn și chiar vacanțele, toate suferă modificări drastice pentru cei care vor cu adevărat să facă performanță. „Disciplina personală contează foarte mult, dar și satisfacțiile sunt pe măsură. Nu tot timpul ai chef să ieși la un antrenament de alergare pe ploaie sau pe viscol, dar în momentul în care te-ai antrenat și vezi, în competiție, că reușești să finalizezi cursa, să îți îmbunătățești timpii de la o competiție la alta, este o mulțumire care merită”, mai explică antreprenorul român.

Dragoș Petrescu povestește cum de la semimaraton a început să participe și la triatlon, încercând să ajungă la 3-4 astfel de competiții pe an. „Dintre acestea unul este Xterra, un triatlon internațional de mountain bike cu aproximativ 24 de evenimente anuale care contează pentru cupa mondială din Hawaii. Am participat în Grecia și în Franța. Este unul dintre cele mai grele triatloane de mountain bike din lume, unde participă peste 2.000 de persoane. Iar numai pregătirea mea pentru acest tratlon implică cel puțin zece ore, câte trei antrenament pe săptămână. Să introduci în programul tău, și așa strâns, zece ore de antrenament, îți schimbă viața din multe puncte de vedere”, argumentează el. Nu are un personal trainer pentru maraton și triatlon însă studiază și îi întreabă pe experți cum ar trebui să se antreneze mai bine și se ghidează după cum se simte, dar precizează că „nu se oprește niciodată”.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România