Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

Adrian Bodomoiu, managing director, Wizrom Software: „În 2016, în loc să recrutăm specialişti IT, am recrutat oameni cu cunoştinţe de business”

Adrian Bodomoiu Wizrom 3small
Le-am solicitat oamenilor de afaceri să privească spre viitor, prin prisma lecțiilor pe care le-au învățat în 2016.

Evoluția companiei în 2016

Sustenabilă. Putem spune că, pentru Wizrom, 2016 a fost anul distribuţiei şi al logisticii în domeniul aplicaţiilor de business, întrucât cererea din partea companiilor de profil a depăşit orice aşteptări, întrecând domeniul manufacturing, care a fost „vedeta” anului 2015. Per ansamblu, 2016 a fost un an bun care ne facem totuşi să planificăm un 2017 prudent, din cauza contextul general.

Evoluția domeniului în 2016

Sunt câteva momente pe care nu le-aş descrie totuşi ca fiind „neplăcute”, ci mai degrabă ca o sursă suplimentară de muncă. Vorbim de modificările majore din legislaţie care au necesitat un efort deosebit de dezvoltare, cu costurile financiare de rigoare. Este vorba de Declaraţia 394 intrată în vigoare în vară, dar şi modificările aduse de noul Cod Fiscal introdus în 2016. Pe de altă parte, am fost plăcut impresionat de revirimentul afacerilor, în special în domeniile logistică, distribuţie, respectiv automotive.

Lucruri bune în România în 2016

Vânzările de maşini noi au crescut foarte mult în 2016, după ani de scădere continuă, iar Wizrom, având o puternică prezenţă în acest sector, evident că a avut de câştigat de pe urma bugetelor de investiţii în industrie.

Un alt lucru bun a fost creşterea acerbă a competiţiei pe resursele umane din domeniul IT, care ne-a făcut să schimbăm paradigma angajărilor atunci când a fost nevoie să recrutăm. Astfel, în loc să recrutăm specialişti IT, am recrutat oameni cu cunoştinţe de business din domeniile clienţilor, care interacţionează mult mai bine şi mai eficient cu clienţii.

De asemenea, investiţiile companiilor în atragerea şi retenţia angajaţilor s-au reflectat şi în creşterea bugetelor de investiţii în aplicaţiile pentru managementul resurselor umane, ceea ce a generat şi generează noi proiecte.

Măsuri bune ale Guvernului Cioloș

Wizrom lucrează în exclusivitate cu mediul privat astfel încât toate măsurile care au avut efecte pozitive asupra mediului de afaceri ne-au impactat pozitiv indirect.

Ne dorim o stabilitate a cadrului legislativ general, din partea oricărui guvern.

Așteptări de la noul guvern

Poate o interoperabilitate mai mare cu sistemele informatice ale autorităţilor fiscale.

Strategia companiei pentru 2017

Ne vom concentra tot pe sectorul privat din economie, vom continua dezvoltarea de proiecte internaţionale şi multinaţionale şi vom pune accent pe creşterea ponderii modelului de licenţiere SaaS, respectiv pe migrarea tuturor soluţiilor şi aplicaţiilor noastre în cloud.

Provocări globale în 2017

Wizrom are proiecte în Statele Unite numai în mediul privat şi nu ne aşteptăm ca rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA să ne influenţeze tipurile de proiecte derulate de noi în SUA.

Ce au mai spus alți oameni de afaceri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii