Cautare




, Staff

Afaceri |
|

Adaptare pas cu pas

Patru oameni din cinci renunță la proiectele de amenajare a propriei locuințe, chiar înainte de a începe. Cum s-a ajuns la această situație?  
054 core Kingfisher 1

O dată cu evoluția și transformarea societății, oamenii încep tot mai mult să perceapă influența pe care o casă o poate avea asupra calității vieții lor.

Dacă ne raportăm la generația Millennials, spre exemplu, faptul că ei au ajuns la maturitate și și-au achiziționat deja propriile locuințe, a venit la pachet și cu alte cerințe referitoare la amenajările locuințelor lor. Multor millennials care lucrează în marile corporații și nu numai, li se oferă posibilitatea de a lucra (și) în sistem remote. Ce înseamnă acest lucru? Că vor petrece mai mult timp acasă, bineînțeles. Fie că locuiesc în imobile închiriate, fie că dețin deja proprietățile lor, beneficiul de a petrece mai mult timp acasă îi va face pe tineri să fie mai conștienți cu privire la dimensiunea și aspectul casei lor.

Un individ va percepe spațiul în care trăiește mai întâi la nivel senzorial, apoi emoțional. În prezent, oamenii se implică în mod afectiv în reamenajarea spațiilor interioare în care își petrec cea mai mare parte din timp și vor de la o locuință să devină cât mai personală și adaptată nevoilor lor. Un studiu realizat de retailerul Kingfisher arată că, indiferent de locul în care trăim, casele noastre activează cinci nevoi emoționale – mândria, identitatea, confortul, siguranța și controlul – iar lipsa acestor elemente, în asociere cu locuința, are un efect negativ asupra bunăstării individuale. Mândria – care este legată de timpul și energia investite pentru a transforma un spațiu într-un cămin – are cel mai mare impact și contează în proporție de 44% când vine vorba de fericirea resimțită acasă. Cu toate acestea, un procent de 30% dintre români spun că simt că acest lucru nu depinde de ei.

„Studiul indică faptul că, deseori, căutăm fericirea în locurile nepotrivite. Uneori, ceea ce credem că ne face fericiți și ce ne face de fapt fericiți nu este același lucru. Raportul se bazează pe convingerea că locuințele noastre ne conturează viața. Casele noastre sunt locul unde găsim confortul și siguranța. Locul unde lăsăm garda jos și ne deconectăm alături de cei dragi. Într-o lume care necesită din ce în ce mai mult atenția noastră, casele noastre sunt locul în care ne putem retrage și căuta refugiu”, spune Meik Wiking, CEO al Institutului de Cercetare a Fericirii și autor al uneia dintre cel mai bine vândute cărți, Mica Enciclopedie Hygge.

Goana după simplitate

Când vrem să ne amenajăm o casă, vrem ca aceasta să îndeplinească tot mai multe criterii, în acord cu stilul de viață specific pe care îl adoptăm. Însă acest lucru necesită timp, energie și cel mai important, resurse financiare. Cu toții avem propria viziune asupra cum ar trebui să arate  „casa visurilor noastre”. Cu toate acestea, să-ți (re)amenajezi singur locuința este, în prezent o adevărată provocare, dacă nu dispui de suficiente fonduri financiare, dacă timpul e limitat sau dacă nu știi unde să cauți și la cine să apelezi.

Kingfisher, companie internațională de îmbunătățire a locuinței, a analizat felul în care oamenii din Europa își petrec viața în case de diferite forme, mărimi și pe parcursul a diferite perioade de timp. La solicitarea companiei britanice, o echipă de cercetători a intervievat 13.000 de persoane din toată Europa, precum și experți internaționali în psihologie și științe sociale, urbanism și arhitectură, pentru a înțelege legătura dintre locuințe și fericire. În urma datelor colectate, s-a constatat că 73% dintre oamenii care sunt mulțumiți de locuința lor sunt fericiți și în viață. Locuințele sunt responsabile pentru 15% din gradul nostru general de fericire, fiind la fel de importante ca starea generală de sănătate și condiția fizică (14%) și semnificativ mai importante decât veniturile (6%) sau locul de muncă (3%). La nivel local, 72% dintre români afirmă că sunt fericiți în locuința lor. România este pe locul șapte din 10 țări europene după gradul mediu de fericire datorat locuinței. De asemenea, studiul a constatat că fericirea resimțită acasă crește odată cu vârsta, în special după 50 de ani.

Studiile realizate de compania britanică relevă faptul că patru din cinci oameni abandonează proiectele de amenjare a casei chiar înainte de a începe lucrul. În acest context, grupul a lansat în luna mai a acestui an, la Londra, un nou brand – GoodHome – pentru a simplifica activitatea de îmbunătățire a locuinței. „Am constatat că cele mai multe proiecte de amenajare a casei sunt abandonate chiar înainte de a începe, fiindcă oamenii fie nu dețin abilitățile necesare, fie nu dețin bugetul necesar. (…)  GoodHome este noua noastră propunere de îmbunătățire a locuinței, la nivel internațional”, a declarat Véronique Laury, CEO Kingfisher, în cadrul evenimentului de lansare a brandului, desfășurat la Londra. Această etapă este ultima în procesul de transformare al businessului, prin care își vor face loc pe piață produse și servicii noi, care vor putea fi regăsite într-un nou concept de magazine, sub marca GoodHome. După trei ani de regândire a modului de operare, compania a pus bazele unui sistem menit să schimbe structural procesul de achiziționare al produselor prin punerea la dispoziție a unor mecanisme digitale, care să simplifice reamenajarea interioară. „Oamenii au nevoie să-și amenajeze locuințele, însă au nevoie, totodată de tot mai mult sprijin în acest sens. Am văzut această oportunitate în urmă cu trei ani, când am început să regândim strategiile noastre în funcție de acest lucru. Tot ce am realizat a fost în ideea de a oferi o experiență nouă pentru cumpărători”, spune CEO-ul companiei de bricolaj.

Grupul Kingfisher deține în România lanțurile de magazine Brico Depot, foste unități Bricostore trecute printr-un proces de rebranding. România este unul din cei patru piloni cheie în ceea ce privește extinderea și dezvoltarea brandului, alături de state precum Marea Britanie, Polonia și Franța. Într-o piață locală extrem de competitivă și dominată puternic de Dedeman, business controlat de frații Adrian și Dragoș Pavăl, britanicii de la Kingfisher, aflați pe poziția cu numărul doi în piața locală, își cunosc atuurile și atacă piața românească de bricolaj prin noi strategii.

„Sectorul de bricolaj este organizat, în prezent prin intermediul secțiunilor clasice: baie, bucătărie, gradină etc. Însă ne-am dat seama că realitatea îmbunătățirii unei locuințe nu ține cont de secțiuni, ține de cont de nevoi. Așa ne-am schimbat modul de gândire și de operaționare”, a declarat Véronique Laury, CEO Kingfisher.

După modelul magazinului GoodHome inaugurat deja în primăvara acestui an, la Wallington, în Marea Britanie, unități asemănătoare urmează să fie lansate și în România, în decurs de 18-24 de luni, după cum au anunțat reprezentații companiei. Noul concept de magazin va fi unul cu un format mai mic, însă avantajul principal va fi reprezentat de poziționarea sa în centrul orașelor, pentru a facilita procesul de comandare sau ridicare a produselor pentru cumpărători. Din luna mai a acestui an, o parte din produsele și serviciile GoodHome sunt disponibile online și în magazinele Kingfisher: B&Q, Castorama și Brico Depôt din Marea Britanie, Franța, Polonia și România.

Design și tehnologie

Noile locuințe de astăzi se află sub patronatul unor inovații tehnologice la care bunicii noștri poate nici nu visau. Probabil că nici prin cap nu le putea trece că poți vreodată seta temperatura radiatorului din dormitor prin intermediul unei aplicații mobile, când nici măcar nu ești acasă.

„Oamenii ne-au spus că pentru ei e foarte dificil să programeze radiatoarele fiindcă termostatele sunt complicat de utilizat și din acest motiv, mulți din ei decid să renunțe la programarea radiatoarelor. Acest lucru înseamnă că radiatoarele consumă mai mult decât ar trebui”, explică unul din inginerii de produs ai Kingfisher. Un astfel de radiator electric beneficiază de o nouă tehnologie, care, după 14 zile învață obiceiurile fiecărui consumator în parte, urmând ca ulterior să poată seta singur temperatura din încăpere. Totodată, noile produse din portofoliul companiei au în vedere și garanții de sustenabilitate. Un exemplu de instrument folosit în acest sens este un nou tip de robinet, special conceput să reducă cu până la 40% din cantitatea de apă utilizată, fără a compromite însă presiunea acesteia.

„Sustenabilitatea nu ar trebui să fie legată de accesibilitate. Trebuie să luăm în considerare faptul că putem limita risipa de apă fără a compromite mecanismele prin care apa curge (…). 70% din apa pe care o folosim zi de zi, în casă, circulă în interiorul băilor. Așadar, am creat o gamă de robineți prin care putem economisi 40% din canitatea de apă utilizată, ceea ce are un efect considerabil și asupra facturilor noastre”, explică Linda Viennet,  Head of Range Kingfisher.

Nimic fără culoare

Culorile au un impact foarte mare asupra creierului uman pentru că ele generează anumite reacții emoționale. La nivel de tendințe în materie de culori, specialiștii de la Kingfisher spun că în cazul amenajărilor interioare, predominante sunt culorile gri și albastru, care sunt cele mai solicitate. Liderii companiei mizează pe un instrument tehnologizat de scanare ce identifică nuanța care există pe podea, pentru a genera exact aceeași culoare pe care cumpărătorul să o poată folosi pentru a-și amenaja pereții din aceeași încăpere.

Kingfisher deține în prezent peste 1.300 de magazine în 10 țări din Europa, Rusia și Turcia în cadrul cărora activează 77.000 de angajați. Brandurile sale principale sunt B&Q, Castorama, Brico Depôt și Screwfix.

Grupul a intrat oficial pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. Compania a redenumit lanțul de magazine nou preluat, care a devenit Brico Depôt. În 2017, britanicii de la Kingfisher au cumpărat reţeaua de magazine Praktiker de la omul de afaceri Omer Susli. În primăvara acestui an, compania locală de bricolaj a finalizat procesul de transformare a celor 19 magazine Praktiker în Brico Depôt, început în 2018. Rețeaua de magazine Brico Depôt numără acum 34 de magazine, în 25 de orașe din țară.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii