FacebookTwitterLinkedIn

Cu treisprezece luni în urmă, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, cel mai bogat tânăr de douăzeci și ceva de ani din istorie, l-a contactat pe fondatorul Snapchat, Evan Spiegel, care coordonează o aplicație care nu aduce venituri și care face fotografiile să dispară, cu o invitație livrată direct în contul său personal de email: „Vino în Menlo Park și hai să ne cunoaștem.“ Spiegel, acum în vârstă de 23 de ani și unul dintre cei mai obraznici copii minune din tehnologie, i-a răspuns modelului său în viață: „Mi-ar plăcea să te cunosc… dacă vii tu la mine.“

Și astfel, sub pretextul unei întâlniri cu arhitectul Frank Gehry, în care urma să se discute designul sediului Facebook, Zuckerberg a zburat în orașul natal al lui Spiegel, Los Angeles, închiriind un apartament privat în care să aibă loc întâlnirea secretă. Când Spiegel a apărut însoțit de cofondatorul său, Bobby Murphy, care este CTO-ul Snapchat, Zuckerberg avea planul deja pregătit. A încercat să intuiască viziunea celor doi parteneri asupra Snapchat și a descris noul produs Facebook, Poke, o aplicație mobilă pentru trimiterea pozelor, care le face apoi să dispară. Urma să fie lansată în câteva zile. Și în caz că mai erau nelămuriri, Zuckerberg urma să schimbe în scurt timp semnul imens din afara campusului său din Silicon Valley, de la reprezentativul său semn de „like“ la simbolul „Poke“. Spiegel își amintește: „Era ceva de genul: «Vă vom zdrobi»“. 

Spiegel și Murphy s-au întors imediat la birou și au comandat o carte pentru fiecare din cei șase angajați: „Arta războiului“ de Sun Tzu.

Spapchat reprezintă cea mai mare amenințare existențială la adresa Facebook. Astăzi, tinerii au învățat în sfârșit lecția pe care frații lor mai mari nu au reușit să o înțeleagă: ce postezi pe Social Media – lucruri bune, lucruri rele, lucruri nepotrivite – va rămâne acolo pentru totdeauna. De aceea, au început să-și facă conturi pe Snapchat, cu „misiunea“ sa: „Stilul imposibil al tehnologiei de detonație în număr mare.“ Forbes estimează că 50 de milioane de oameni folosesc acum Snapchat. Vârsta medie: 18 ani. Facebook, pe de altă parte, a înregistrat o scădere în rândul adolescenților. Vârsta medie a utilizatorilor săi se apropie de 40 de ani.

Zuckerberg a înțeles acest lucru, ceea ce i-ar putea explica strategia. Când a fost lansat Poke, pe 21 decembrie 2012, Zuckerberg i-a trimis un email lui Spiegel, spunându-i că speră că se distrează. Spiegel, care își dezactivase contul de Facebook, l-a chemat repede pe Murphy pentru a-i cere opinia. Era, a răspuns Murphy ursuz, o copie aproape identică.

Dar ceva ciudat s-a întâmplat în drumul aplicaţiei spre învechire. A doua zi după ce a fost lansat, Poke a devenit numărul unu în App Store-ul Apple. Dar în trei zile, pe 25 decembrie, Snapchat l-a devansat, susținut de publicitate, și aplicația Facebook a dispărut din top 30. Spiegel râde: „A fost ca un: Crăciun fericit, Snapchat!“

Acest lucru explică ce s-a întâmplat în toamna anului 2013, când Zuckerberg l-a contactat din nou pe Spiegel, practic gata să se dea bătut, cu o atitudine atât de generoasă, pe hârtie, încât părea absurdă: 3 miliarde de dolari cash, conform celor familiari cu oferta, în schimbul aplicației de doi ani, care nu aducea niciun venit și nici nu avea un plan pentru a aduce venituri. (Facebook a refuzat să comenteze pentru acest articol.) Chiar mai absurd, desigur: Spiegel l-a refuzat pe Zuckerberg. A fost cea mai mediatizată decizie de afaceri a anului trecut. Forbes estimează că Spiegel și Murphy încă mai dețineau fiecare aproximativ 25% din Snapchat în acel moment, ceea ce înseamnă că ar fi urmat să primească amândoi câte 750 de miliaone de dolari. „Pot înțelege de ce este valoroasă din punct de vedere strategic,“ declară pentru Forbes un investitor de tipul venture capitalist (fond de investiţii cu apetenţă ridicată la risc). „Dar merită 3 miliarde de dolari? Nu, în niciun univers pe care îl cunosc eu.“

Motivele deciziei erau însă evidente pentru oricine știa despre cartea pe care Spiegel și Murphy o cumpăraseră pentru echipa lor. Capitolul 6 din „Arta războiului“ face clar referire la nevoia de a ataca inamicul atunci când el prezintă o slăbiciune. Spiegel și Murphy au sesizat o deschidere și au insistat ca, în loc să vândă, să își seteze ca obiectiv răsturnarea ierarhiei din social media, armați cu fonduri de luptă de 50 de milioane de dolari strânși în decembrie la o evaluare mai slabă (dar care le-a întărit părerea bună despre ei) de sub 2 miliarde de dolari. „Sunt foarte puțini oameni în lume care reușesc să fondeze o afacere ca asta,“ spune Spiegel. „Cred că nu ar fi foarte interesant să o dau în schimbul unui câștig pe termen scurt.“

Pentru cei care țin scorul, „un câștig pe termen scurt“ pentru un tânăr de 23 de ani care încă locuiește în casa tatălui său este acum egal cu trei sferturi dintr-un miliard de dolari. În căutarea câștigului pe termen lung, Spiegel ori va deveni următorul copil fenomen miliardar ori va deveni povestea supremă orientată către diminuarea orgoliului tineresc. Cu o înălțime de 1,90 metri, cu cămașă, blugi de designer și teniși albi, Evan Spiegel nu a ieșit din carapacea unui adolescent ciudat. Stând în noul sediu al Snapchat din Venice Beach pentru primul său interviu media în profunzime, el trece rapid de la râsul răgușit la priviri reci, înșfăcând constant ursuleți gumați și biscuiți Goldfish. Replicile lui sunt pline de sintagme precum „gen“ și „nu contează“. Și în timp ce Spiegel elementare că are opinii foarte clare despre politică, muzică sau alte elemente din tehnologie, evită să discute chiar și cele mai de bază subiecte de CEO, precum echipa de management ideală sau viziunea sa pe termen scurt pentru Snapchat.

Dacă ai suficient de multă răbdare – una din conversațiile mele cu el a durat două ore și jumătate – vei obține întreaga poveste, una care seamănă foarte mult cu cea a jumătate-prietenului, jumătate-dușmanului său, Zuckerberg.

La fel ca Zuck, a fost un copil privilegiat, primul născut al unui cuplu de avocați de succes (mama, Melissa, a făcut dreptul la Harvard și a practicat în domeniu înainte să se nască Spiegel, în timp ce tatăl, specialist în litigii, absolvent al dreptului la Yale, i-a reprezentat pe Sergey Brin sau Warner Bros.), și a locuit în Pacific Palisades, la est de Malibu. La fel ca Zuck, a fost un tocilar în școala generală care și-a găsit refugiul în tehnologie, proiectând primul calculator în clasa a șasea, experimentând Photoshop-ul în laboratorul de informatică al școlii și petrecându-și weekendurile în laboratorul de artă al liceului din apropiere. „Cel mai bun prieten îmi era profesorul de informatică, Dan,“ râde Spiegel. În liceu a început să afișeze acel curaj pe care Zuckerberg l-a afișat mult mai târziu, promovând Red Bull în cluburi și baruri și folosind divorțul părinților ca pe o tactică de manipulare. Întâi s-a mutat cu tatăl său atunci când i-a dat mână liberă în decorarea camerei sale și în cine putea veni în vizită. „Am făcut niște petreceri faimoase,“ zâmbește el. Dar atunci când tati a refuzat să plătească leasingul pentru un BMW 550i, s-a mutat cu mami. La câteva zile, BMW-ul era al lui. De atunci, cu excepția colegiului, a locuit la tatăl său, o clădire cu fațade de piatră, aflată la jumătate de milă de ocean. „Foarte multe lucruri s-au schimbat foarte repede, deci e bine că asta a fost ceva constant,“ explică el ca o justificare.

A intrat în programul de design al produsului de la Stanford și în 2010, în anul doi, s-a mutat în casa frăției Kappa Sigma. Bobby Murphy, un student în anul trei la matematică și computere, locuia chiar vizavi. „Nu eram cool,“ spune Murphy despre frăție. „Așa că am încercat să proiectăm chestii care să fie cool.“

În timp ce Spiegel vorbește animat, deși își controlează replicile, Murphy, fiul unor bugetari din Berkley (mama lui a emigrat din Filipine), stă calm, cu un picior sub celălalt. „L-aș descrie aproape ca pe un călugăr,“ spune David Kravitz, primul angajat al Snapchat. „Nu cred că l-am văzut vreodată supărat.“ La Stanford, Murphy l-a angajat prima dată pe Spiegel, recrutându-l pentru a crea o rețea socială online inspirată de Google Circles. Nu a avut niciun rezultat.

Totuși, Spiegel se făcea remarcat. Scott Cook de la Intuit  a fost impresionat de un răspuns pe care Spiegel i l-a dat atunci când a fost invitat să țină un curs la cursul popular al lui Peter Wendell, „Antreprenoriat și Venture Capital“. „După ce s-a terminat cursul, am comentat despre inteligența și argumentele din răspunsul acestui student,“ spune Cook. „Și profesorul Wendell a spus: «Ei bine, vei fi surprins să afli că nu este un student la MBA. Este un student de anul doi care asistă la acest curs».“ Cook l-a angajat imediat pe Spiegel pentru a lucra la proiectul Intuit care distribuia prin SMS informații bazate pe web în India.

Spiegel însă se grăbea mult prea tare pentru a rămâne mulțumit cu poziția de învățăcel. În vara anului 2010, el și Murphy au creat Future Freshman, o serie de servicii online menite să ajute părinții, elevii de liceu și consilierii școlari să se descurce cu admiterea la facultate. „S-a dovedit a fi un site web foarte bine organizat,“ își amintește Murphy. O singură problemă: „Am avut vreo cinci oameni care ne-au folosit produsul,“ spune Spiegel.

Acela a fost momentul în care destinul, întruchipat de un alt membru al frăției, Reggie Brown, a întrat în camera lui Spiegel pentru a vorbi cu el despre o fotografie pe care își dorea să nu o fi trimis niciodată. Următorul set de evenimente depășește ceea ce s-a întâmplat în filmul „The Social Network“.

Deși dreptul de proprietate asupra Snapchat rămâne încă un subiect controversat, toate părțile par să fie de acord cu nașterea proiectului: Brown a spus ceva precum: „Mi-aș dori să existe o aplicație care prin care să trimiți fotografii care apoi dispar.“ Brown a refuzat să vorbească cu Forbes, citând litigiul în curs, dar partea lui de poveste reiese din numeroasele documente de la tribunal, inclusiv o depoziție. Conform lui Brown, Spiegel a devenit „animat fizic“ și a numit de mai multe ori remarca lui Brown „o idee de un milion de dolari“. (Spiegel recunoaște că era încântat , dar refuză să comenteze despre replica „o idee de un milion de dolari“). În acea noapte, au început să caute un dezvoltator. Brown susține că doi candidați au refuzat. Cu toate acestea, s-au reorientat către Murphy, care tocmai absolvise.

Rolurile erau vag definite în varianta ințială: Murphy ca CTO, Brown ca Director de Marketing, Spiegel ca CEO, șlefuind ideea la cursul de design pe care îl urma. Prima încercare a fost un website stângaci care le cerea utilizatorilor să încarce o fotografie și să stabilească un timp înainte să o trimită. Momentul «evrika» a venit abia atunci când ideea a migrat către mobil. „La un moment dat, a fost ceva de genul «Hei, este o cameră pe telefonul tău»“, spune Spiegel. „«Nu ar fi mai ușor așa ?»“

Cursul a culminat cu o prezentare în fața unui panel format din venture capitalists. Brown a venit cu ideea numelui pentru aplicație, Picaboo, și Murphy a muncit câte 18 ore pe zi pentru a obține un prototip funcțional. „Feedback-ul a fost în general «Hmmmm. Mulțumim că ne-ați arătat proiectul vostru»“, își amintește Spiegel. Un investitor le-a sugerat să facă un parteneriat cu Best Buy. Mulți s-au întrebat de ce ar vrea cineva să trimită o fotografie care dispare.

Prima versiune a debutat în App Store-ul iOS pe 13 iulie, 2011. „Basmul Instagram,“ – aplicația a fost descărcată de 25.000 de ori în prima zi – „Nu a fost și cazul nostru,“ se plânge Murphy. Echipa a lucrat în jurul unei greșeli potențial letale – faptul că cei care primesc imaginea pot face un screenshot, făcând dintr-o imagine care dispare, una permanentă – incluzând o notificare în cazul în care imaginea ta era salvată, ceea ce era un inhibitor social. Totuși, până la finalul verii, Picaboo avea doar 127 de utilizatori. Patetic. Brown s-a jucat cu poziționarea aplicației ca unealtă pentru sexting. („Picaboo vă permite ție și iubitului tău să trimiteți fotografii la care să vă uitați, dar pe care să nu le păstrați!“ era o ciornă a unui comunicat de presă pe care l-a scris.) Părinții lui Murphy l-au implorat să își găsească un job serios. Și Spiegel a început transformarea echipei. Conform depoziției lui Brown, el i-a auzit pe Spiegel și pe Murphy complotând pentru a-l înlocui.

Momentul despărțirii a venit atunci când s-a finalizat stabilirea numărului de acțiuni. Pe 16 august, Brown, întors acasă în Carolina de Sud, și-a sunat cei doi prieteni și și-a exprimat cererea. Voia aproximativ 30%, conform depoziției lui Murphy, și și-a enumerat contribuțiile: ideea inițială, numele Picaboo și logo-ul cu fantomă devenit acum celebru. Spiegel și Murphy i-au răspuns că nu merita nici măcar pe departe atât. Atunci când Brown a pretins că el „coordonase talentele“ lui Spiegel și Murphy, își amintește Murphy, Spiegel a închis telefonul furios. Spiegel și Murphy au schimbat parolele administrative pentru aplicație și au întrerupt contactul, cu excepția câtorva emailuri tensionate despre un patent în așteptare. Brown era expulzat din joc, alungat de versiunea Snapchat a unui amestec dintre gemenii Winklevoss și Eduardo Saverin. (Ironic, în lupta cu Brown, Snapchat a angajat echipa legală care a coordonat acțiunea Winklevoss împotriva Facebook.)

Acum o operațiune condusă de doi oameni, Picaboo și-a schimbat numele în Snapchat, după ce a primit un ordin de interdicție de la o companie foto cu același nume. „A fost cea mai mare binecuvântare posibilă,“ spune Spiegel. Dar chiar și după ce el și Murphy au adăugat opțiunea de fotografiere, păreau destinați să retrăiască experiența cu Future Freshman: un produs competent din punct de vedere tehnic, dar pe care nu îl voia nimeni. Spiegel s-a întors la Stanford pentru a face anul trei și Murphy s-a angajat ca programator la Ravel System, un punct de vânzare al iPad-urilor din San Francisco.

Dar în acea toamnă, Snapchat a început să aibă puls. În timp ce numărul utilizatorilor se apropia de 1.000, un model ciudat a devenit din ce în ce mai vizibil: aplicația era cel mai des folosită între 9 a.m. și 3 p.m. – în timpul orelor de școală. Mama lui Spiegel i-a vorbit nepoatei sale despre aplicație și liceul din Orange County al nepoatei a adoptat rapid Snapchat pe iPad-urile primite de la școală, din moment ce Facebook-ul era interzis. Le oferea posibilitatea să schimbe bilete virtuale în timpul orelor – doar că, mai bine, dovezile dispăreau. Rata de folosire s-a dublat în timpul vacanței, din moment ce elevii au primit telefoane iPhone noi și mai rapide, și numărul de utilizatori a crescut în acel decembrie la 2.241. Până în ianuarie, a crescut la 20.000, până în aprilie, la 100.000.

Dar odată cu creșterea, vin și facturile serverelor. În timp ce Spiegel a contribuit la plata unei părți din valoarea lor cu bani de la bunicul său, Murphy a fost nevoit să dea jumătate din salariu. Cum cheltuielile lunare se apropiau de 5.000 de dolari, cei doi aveau nevoie de o salvare. Jeremy Liew de la Lightspeed Venture Partners le-a venit în ajutor. Fiica partenerului său i-a spus cum Snapchat a devenit la fel de popular ca Instagram sau Angry Birds în liceul său din Silicon Valley. Dar Spiegel și Murphy s-au dovedit a fi greu de găsit, siteul lor nu are date de contact și nimeni nu apărea pe pagina de LinkedIn a companiei. Într-un final, Liew a făcut o cercetare „whois“ pentru a-l găsi pe proprietarul domeniului web, a făcut legătura cu LLC-ul obscur care era înregistrat sub numele Spiegel și l-a găsit pe Facebook. „Fotografia lui de profil era cu Obama,“ dă din umeri Spiegel. „Așa că m-am gândit că pare în regulă“.

În aprilie 2012, Lightspeed a investit 485.000 de dolari, la o evaluare de 4,25 de milioane. „A fost cel mai plăcut sentiment pe care l-am simțit vreodată,“ spune Spiegel. „Nimic nu îl va înlocui.“ În ziua în care banii au fost livrați, el a stat la cursul de la facultate, concentrat pe apăsarea butonului de refresh al aplicației băncii Wells Fargo de pe telefonul său iPhone. Într-un omagiu final adus lui Zuckerberg, atunci când banii au apărut, s-a dus la profesor și s-a retras de la curs și de la Stanford, chiar dacă mai erau doar câteva săptămâni până la absolvire.

Snapchat s-a mutat de trei ori din momentul în care a primit investiția inițială, din moment ce compania a crescut la 35 de angajați. Cel mai recent birou, într-un fost bloc art studio de pe strada Venice, pare anonim, cu un logo mic cu o fantomă pentru a putea fi identificat. Cea mai mare parte a dezvoltării care a transformat-o într-o senzație virală a avut loc în 2012, când compania avea sediul în casa tatălui lui Spiegel. „Ne-a convins să renunțăm la Stanford și să ne mutăm în Los Angeles pe parcursul unei singure conversații,“ spune Daniel Smith, care a fost angajat în același timp cu Kravitz.

Echipa a lucrat fără oprire, dormind unde lucra. (Smith locuia în camera surorii lui Spiegel, cu suficiente buline roz și portocalii, își amintește Spiegel, „încât să-ți provoace un atac de anxietate.“) „Bobby obișnuia să facă schimbări de cod și apoi să se culce,“ spune Spiegel, care apoi s-a văzut nevoit să se ocupe de rezolvarea bug-urilor. „Mă trezeam dimineața și exclamam ’Oh, Doamne!’“. Murphy adaugă „Încă mai am coșmaruri“.

Sistemul s-a dovedit a fi ciudat de eficient. Liew de la Lightspeed spune: „Își puteau spune în față atunci când ceva nu era în regulă și asta le îmbunătățea ideile.“ Rezultatul a fost o aplicație care, în loc să fie o unealtă pentru like-urile de pe Facebook, era o potențială provocare pentru ele. Atât datorită norocului, cât și a design-ului, Snapchat prezintă trei amenințări pentru Facebook. În primul rând, este mai intim și mai exclusivist. Așa cum Facebook a luat Internetul anonim și l-a redus la oamenii reali pe care îi cunoști, Snapchat îți îngustează lumea de la „prietenii“ de pe Facebook, care variază de la colegi de școală de mult uitați, la mătuși sâcâitoare, reducând-o la rețeaua ta de contacte telefonice. Cu alte cuvinte, oamenii cu care chiar vorbești.

În al doilea rând, este perceput ca fiind tineresc și cool. Majoritatea adolescenților au toate șansele să-și găsească un bunic pe Facebook. Originile Snapchat, care a apărut întâi pe mobil, îi dau credibilitate în rândul generației aplicațiilor, care văd din ce în ce mai mult PC-ul așa cum părinții lor priveau televizoarele alb-negru. Și în epoca Snowden, a monitorizării parentale pe Facebook și a „fotografiilor indecente din răzbunare“ (foștii care postează public fotografiile nud ale foștilior iubiți sau iubite), funcția de autodistrugere a devenit din ce în ce mai utilă. „Aceasta nu este o aplicație micuță și prostuță de mesagerie,“ insistă Liew. „Le permite oamenilor să se întoarcă în perioada în care nu trebuiau să-și facă griji pentru autocenzură.“

O întreagă subindustrie, așa-numita social media efemeră sau temporară, a apărut în spatele ei. În afară de Poke (care a dispărut), au apărut Clipchat (un hibrid între Snapchat și Twitter), Wickr (texte care dispar) și zeci de alte aplicații care împing granițele comunicării digitale înapoi spre ce obișnuia să fie un apel telefonic – un mod de a comunica cu riscuri minime că ceea ce spui se va întoarce împotriva ta.

Toate aceste aplicații sunt blocate alergând după Spiegel și Murphy, care au dezvoltat Snapchat în ceva amuzant și ușor. Pentru a vedea un snap, utilizatorii trebuie să-și țină un deget pe ecran, ceea ce face chiar mai dificil pentru oameni să fotografieze imaginea cu altă cameră. Videourile care dispar sunt acum o nouă opțiune. Și în timp ce adolescenții au descoperit un mediu care nu le este disponibil nici părinților, nici viitorilor angajatori, adulții recuperează. Utilizatorii Snapchat trimit zilnic 400 de milioane de fotografii și de videouri, echivalentul postărilor zilnice totale pe Facebook și Instagram împreună.

„Cu siguranță nu am investit în asta pentru a da greș apoi,“ spune Mitch Lasky, un membru al bordului Snapchat și partener la firma de venture capital Benchmark Capital, care a condus strângerea de fonduri pentru Snapchat de 13,5 milioane de dolari (tot ei au strâns 60 de milioane de dolari în iunie de la Institutional Venture Partners) și au investit în 2009 în Twitter.

Creșterea surprinzătoare, evaluările și discuțiile despre un viitor independent pierd din vedere un singur aspect cheie: veniturile. Asia oferă un model posibil. Aici, o mână de aplicații mobile de mesagerie extrem de populare își monetizează utilizatorii cu „achiziții în cadrul aplicației“. Replicile lui Spiegel, atunci când se discută despre venituri, par a fi citite dintr-un scenariu: „Tranzacții în cadrul aplicației, urmate de publicitate, acesta este planul pe care îl vom urma“.

Analiza unora dintre companiile citate de Spiegel ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Aplicația chinezească WeChat, o aplicație masivă de mesagerie deținută de compania chinezească de internet Tencent, își încurajează utilizatorii să se aboneze la felicitările celebrităților sau să cumpere bunuri fizice. Dar este în principiu o aplicație prin care se trimit mesaje și textele nu dispar. Kakao Talk din Coreea și Line din Japonia obțin cea mai mare parte a veniturilor din jocuri, ceea ce nu pare o potrivire naturală pentru Snapchat. Și, desigur, bunurile digitale precum pachetele de stickere premium, emoticoanele și animațiile sunt aducătoare de bani în Asia, ceea ce Spiegel pare să dezaprobe. „Va avea sens într-un mod specific Snapchat,“ spune el, „dar nu vor fi stickere.“

Publicitatea este din nou înșelătoare. Punctele forte ale Snapchat prin care atrage utilizatorii (intimitatea ta este protejată și imaginile dispar) nu sunt compatibile cu tipul de publicitate pe care se bazează majoritatea companiilor din social media (Snapchat nu știe despre utilizatorii lui altceva decât emailul, vârsta și numărul de telefon – în plus, reclamele tale dispar).

Dar Snapchat are un avantaj pe care niciun alt publicitar digital nu îl mai are: angajament garantat. Utilizatorii trebuie să își țină degetul pe o fotografie sau pe un video pentru a le vedea – și asta este valabil pentru orice reclamă care apare între timp. Snapchat le poate spune publicitarilor cu siguranță maximă dacă reclamele lor au fost văzute, un lucru foarte rar în lumea condusă de parametri a publicității digitale.

Precum Facebook, aplicația poate taxa companiile pentru crearea unor conturi pentru branduri. Acura, Taco Bell și New Orleans Saints folosesc deja aplicația pentru a-și lansa noile produse și a arăta materiale din spatele scenei. Opțiunea Stories a companiei, care le permite utilizatorilor să afișeze o serie de snaps făcute în ultimele 24 de ore, este utilă pentru brandurile care vor să spună o poveste mai lungă. De exemplu, retailerul online Karmaloop folosește această opțiune pentru a arăta clipuri cu modele presărate cu coduri de reduceri și noi produse. Alții, de exemplu lanțul de iaurturi înghețate 16 Handles, au experimentat cu „cupoane care explodează“.

Spiegel și Murphy, care se adaptau încet în timpul colegiului la platformele emergente, par atenți să nu repete greșeala. În septembrie de exemplu, Snapchat a debutat pe ceasul smart Samsung Galaxy Gear. „Oamenii nu s-au gândit la modurile de utilizare ale noilor platforme,“ spune Thomas Laffont, directorul general Coatue, fondul hedge care a făcut cea mai recentă investiție, în valoare de 50 de milioane de dolari. „Cu o singură mișcare, poți să faci o fotografie, încă una și o poți trimite. Imaginează-ți [dificultatea] postării unei fotografii pe Instagram de pe un dispozitiv Google Glass.“

Ah, Instagram. Poate că aplicația lui Zuckerberg, Poke, stagnează, dar el încă deține cea mai recentă aplicație de un miliard de dolari care a ieșit din Stanford. Vânzarea de 1 miliard de dolari de anul trecut a lui Kevin Systrom, de fapt, este adesea văzută ca motivul pentru care Snapchat a avut dreptate când i-a refuzat oferta de miliarde a lui Zuckerberg. (Instagram ar valora cel puțin de zece ori mai mult acum.) Zuck atacă din nou Snapchat cu o versiune a Instagram – Instagram Direct, o aplicație menită să învingă Snapchat care are o diferență majoră: Imaginile nu dispar decât dacă utilizatorii le șterg.

Spiegel și Murphy au o altă durere de cap. Procesul intentat de Brown, care cere o treime din companie, plus plăți compensatorii, s-ar putea să ajungă în instanță anul acesta. „Cerem clar peste un miliard de dolari,“ spune Luan Tran, unul dintre cei trei avocați ai lui Brown. Sursele din interior spun că Snapchat este nerăbdător să înceapă procesul, dar videourile cu depozițiile, cel mai probabil postate de echipa lui Brown, îi arată pe Spiegel și pe Murphy mult mai echivoci și uituci decât oponentul lor. „Sper doar că totul se va rezolva, astfel încât să nu constituie o distragere a atenției.“ declară Lasky de la Benchmark.

„Adulții“ proverbiali au fost aduși, inclusiv Philippe Browning, vicepreședintele de monetizare, furat de la CBS, și COO-ul Emily White, furată din divizia de business a Instagram. Dar compania nu le-a permis reporterilor Forbes să vorbească cu niciunul dintre ei.

Deci pentru moment scepticii câștigă. „Este aproape o incantație dintr-un ritual atunci când asemenea aplicații ajung la 50 de milioane de utilizatori zilnici activi și oamenii spun, «Dar ei nu produc niciun venit»“, spune Lasky. „Nu este corect să te aștepți ca aceste aplicații să genereze venituri atunci când cresc atât de repede.“ În apărarea sa, același lucru a fost spus și despre Twitter și Facebook. Dar a fost intonată și acum 15 ani de către oracolele punct com de dinaintea catastrofei. Va fi Snapchat dat uitării precum MySpace, va fi vândut în momentul în care este evaluat la suma maximă, așa cum a vândut Mark Cuban Broadcast.com sau se va dovedi a fi viitoarea mare ofertă publică de cumpărare din social media? Ar trebui să primim răspunsul în doi ani, exact când Spiegel va împlini 25 de ani.

Traducere de Paula Csatlos

Aflați ce alte articole mai cuprinde ediția specială “România hub-urilor”

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.