Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, unul dintre cei mai experimentaţi bancheri autohtoni, a explicat, în cadrul Forbes CEE Forum, ce ar putea să înveţe România din criza bancară ce a zguduit Turcia la începutul anilor 2000.
Indiferent de businessurile pe care le administrează sau le dezvoltă, oamenii de afaceri şi bancherii de origine turcă vin în ţările de adopţie şi îşi găsesc timp pentru a-şi promova ţara natală. „Face parte şi din cultura noastră ca noi să ne promovăm ţara. Am văzut, în schimb, în străinătate când se întâlnesc undeva câţiva români, puțini vorbesc frumos despre țară”, argumentează Ömer Tetik. În Turcia, lucrurile se întâmplă altfel poate şi pentru că diferenţele politice şi sociale dispar în momentul în care subiectul discuţiei devine Turcia. „În 2001, când s-a petrecut acel mare cutremur bancar, eu lucram în cadrul Finansbank România şi preşedintele grupului a zis că trebuie discutat cu toţi managerii băncii. De fapt, după criză, ne aşteptam la o veste proastă – ne aşteptam să ni se spună că ne vom întoarce acasă. În schimb, el ne-a invitat în Turcia timp de trei luni. Toţi am fost nevoiţi să părăsim ţările unde ne aflam, pentru a merge în fiecare oraş, fiecare sat din Turcia să înţelegem ce este de făcut de atunci înainte”, îşi aminteşte actualul director al Băncii Transilvania. Misiunea încredinţată atunci poate părea puţin ciudată având în vedere că preşedintele grupului Finansbank nu le-a cerut la momentul respectiv să meargă spre oameni pentru a le vinde produse bancare, ci doar să afle direct care sunt aşteptările cetăţenilor turci de rând în legătură cu băncile.
„După 2008, şi în România s-a simţit lipsa unor bănci locale puternice. Revenind la Banca Transilvania, noi nu aveam cum să ne retragem din România, acestea erau limitele noastre geografice. Şi banca a ales să crească şi să colaboreze cu clienţii. Exact aceasta este şi povestea băncilor din Turcia”, a mai explicat bancherul.
Fiindcă este de 16 ani în România, Ömer Tetik a văzut şi care sunt carenţele în dezvoltarea României.
„Ceea ce lipseşte este planul de dezvoltare al ţării, nu numai din partea Guvernului, ci şi din partea agenţilor economici, focusarea este foarte mare pe investiţiile străine, care, este adevărat, sunt foarte importante pentru orice ţară, dar pe de altă parte, economia României trebuie să creeze un habitat mai prietenos pentru investitorii locali”, mai explică Ömer Tetik argumentând că, în cazul apariţiei unei crize economice, investitorii străini se pot speria şi se pot retrage, pe când antreprenorii locali sunt în măsură să preia businessurile şi să le ducă mai departe.