Cautare




, Contributor

Travel |
|

8 asemănări între triatlon și viața profesională

Am peste 15 ani de experiență de business în telecom, iar din 2013 conduc compania de soluții bancare Printec Group. De câțiva ani, particip la triatloane. Acestea sunt lecțiile mele despre viață și afaceri.
 aboneaza-te
dragos chivu printec triatlon

Nicicând perna nu pare mai îmbietoare şi patul mai cald decât atunci când sunetul strident al alarmei telefonului mă face să întredeschid ochii. Ecranul arată ora 5:40 iar primele gânduri („sunt obosit”, „n-am dormit suficient”, „şi mâine e o zi”) mă ţin pe loc. Tălpile, acţionate ca de un resort care nu e conectat la scuzele aşa de uşor de găsit, se aşează pe parchetul răcoros şi mă trag după ele. Douăzeci de minute mai târziu, sub privirile aproape compătimitoare ale fetei de la recepţia clubului de fitness, schimb cardul pentru cheia de la vestiar. Abia după ce obrajii ating apa netezită peste noapte a piscinei, mă trezesc de-a binelea. După încă o oră, mă îndrept spre birou cu sentimentul că deja am terminat prima sarcină din ziua respectivă mai devreme decât au reuşit alţii să se trezească. Sună trivial, poate, dar cred că, dacă nu reuşeşti să rezolvi cu succes sarcinile triviale, n-ai să reuşeşti să le termini pe cele cu adevărat dificile. La birou sau în viaţă deopotrivă.

dragos chivu printec triatlon

Îmi place înotul. E un prilej de relaxare şi de reflecţie nemaipomenit – sentimentul plutirii, coregrafia fluidă a mişcărilor, inhibarea completă a simţurilor determinând mintea să lucreze. Am timp să dau prioritate gândurilor pe care le evit în restul zilei. Pedalez de când mă ştiu şi nu cred că sunt mulţi care să nu fi urcat pe vreo bicicletă vreodată, măcar în copilărie. Alergatul, însă, nu e punctul meu forte. Îmi amintesc cum în liceu scoteam limba de-un cot după numai două ture de stadion. Ajunge să-mi pun pantofii de alergat în picioare, ca să îmi simt gâtlejul uscat chiar şi acum. Poate fi greu de înţeles pentru majoritatea celor care practică triatlonul căci, de obicei, participanţii au deja la activ un maraton sau măcar câteva semi-maratoane. La fel ca la triatlon, în viaţa profesională ai uneori de trecut prin probe dificile, la care nu eşti cel mai bun (sau pur şi simplu ai prefera să nu le faci) dar cred că e mai uşor să alegi să dai piept cu provocările decât să le eviţi la nesfârşit.

N-am fost niciodată un performer în sport. Nu e niciun fel de faimă să ocupi un loc bun la o „categorie de vârstă”. Iar dacă ar fi să alcătuiesc un „business case“ cu costuri şi beneficii pentru triatlonistul tipic, cu siguranţă va ieşi negativ. N-am primit vreo încurajare atunci când pedalam în frig lăsând în urmă aburii ritmici ai răsuflării, cel mult nişte priviri contrariate din partea celor care se răcoreau la terase în timp ce îmi făceam alergarea în parc, în amiezile târzii, dar încă dogoritoare de vară. Dar alerg, pedalez şi înot pentru mine, cu un sentiment de împlinire care nu are nevoie de împărtăşiri. E o oportunitate de a mă testa fizic şi mental, de a îmi cunoaşte şi, uneori, depăşi limitele. Atunci când nu lucrezi cu gândul la premii şi nu aştepţi recunoaştere decât de la sinele tău, îţi construieşti cu adevărat caracterul.

dragos chivu printec triatlon

Îmi amintesc de fiecare dată cu drag de primul meu maraton de înot open-water. Distanţele pe care le parcurgeam în bazin îmi dădeau încredere, marea se anunţa calmă şi vremea era cum nu se poate mai bună, de început de august. Cât de puţin ştiam din ce avea să urmeze… În apa deschisă nu există culoare de demarcaţie, nici platforme de start, iar vizibilitatea de multe ori nu depăşeşte vârful degetelor. Startul a fost o viermuială de oameni aruncându-se grămezi în valuri, iar loviturile în toate părţile corpului au încetat să curgă abia după primii 300 de metri. Adrenalina mi-a atins niveluri comparabile cu un salt cu paraşuta; cât despre panică, abia mult după ce s-a încheiat concursul am aflat că nu-i ocoleşte nici pe cei mai experimentaţi înotători. Am ieşit din apă atât de bucuros c-am supravieţuit, încât nici ajuns pe podium n-am înţeles cum am reuşit să termin. În cele din urmă, succesul începe atunci când încetezi să te simţi confortabil.

Indiferent dacă eşti profesionist sau la primul triatlon, există momente când te gândeşti că nu vei reuşi. Că n-ai să poţi să termini. Că ai să cazi. Oricât te-ar încuraja cei de pe margine că aproape ai ajuns, un triatlon e suficient de îndelungat încât să te cuprindă dubiile. E important să te gândeşti, mai degrabă, la următorul pas şi să-l străbaţi decât la distanţa pe care o mai ai până la sosire.

dragos chivu printec triatlon

Cele trei probe ale triatlonului necesită echipament specific şi e nevoie de rigurozitate pentru a nu scăpa ceva din vedere. Neoprenul, ochelarii de înot şi de soare, tricouri şi şapcă, pantofii pentru bicicletă şi cei de alergare sunt doar o parte din necesar. Pare caraghios, dar este suficient să uiţi să porţi ceva îmbrăcăminte pe sub costumul de neopren că să prelungeşti neaşteptat de mult traseul după ce ieşi din apă – şi am văzut cu ochii mei întâmplându-se asta. Iar un tricou sau şosete nepotrivite se împotrivesc surprinzător de tare să îmbrace trupul. Nu e nicio plăcere să pedalezi cu pantofii mustind de apă adunată din cauza ploii ce a început în timp ce încă înotai. Sau să termini cursa cu zdrelituri pe la genunchi sau coate în urma căzăturilor şi să descoperi că echipa de prim ajutor a terminat de multă vreme stocul de comprese sterile. Alteori, în pofida tuturor pregătirilor, ai să te trezeşti cu o pană de cauciuc de toată frumuseţea. De aceea, în afaceri ca şi în sport, e esenţial să ai un plan rigurors înainte să te apuci de treaba. Şi să nu uiţi că uneori va ploua.

Nu sunt ceea ce se cheamă un atlet înnăscut. Nu am nici statura, nici postura, şi nici rezistenţa ieşite din comun. După cum menţionam, înotul e pentru mine, în primul rând, un prilej de recreere. Iar pedalatul îl consider adesea un bun motiv de a ieşi din casă. Am ajuns să realizez că, după ce ai depăşit un minim prag de formă fizică, e mai degrabă mintea cea care oboseşte, înaintea muşchilor. Eşti mult mai capabil decât crezi. Şi te simţi fantastic când o conştientizezi.

dragos chivu printec triatlon

M-am înscris destul de târziu la primul meu triatlon şi majoritatea celor cărora le mărturisesc acest aspect mă privesc cu neîncredere. Mulţi se îndoiesc că pot face cu succes un sport după treizeci şi ceva de ani şi pentru ei aş aminti cât de derizoriu e un astfel de efort pe lângă exemplul lui Rick Hoyt şi al tatălui său. Rick s-a născut cu cordonul ombilical în jurul gâtului şi, ca rezultat, creierul său nu poate transmite mesaje muşchilor. În pofida sfaturilor medicilor, care recomandau părinţilor să-l interneze într-o instituţie de specialitate pentru că „va fi toată viaţă o legumă”, tatăl său a continuat să-i arate fiului ce înseamnă o viaţă cât mai aproape de normal.

La vârsta de 11 ani, în urma a numeroase insistenţe ale părinţilor, Rick a fost dotat cu un aparat care să îl ajute să comunice literă cu literă, folosindu-se de mişcările ochilor. În pofida handicapului sever, Rick a reuşit să absolve universitatea din Boston în 1993. În 1977, cei doi au participat pentru prima oară la un concurs de alergare în scop caritabil, Rick fiind împins de părintele său (el având 37 de ani atunci) în scaunul cu rotile. La sfârşitul cursei, băiatul a spus: „tată, când alergăm nu mă mai simt handicapat”. Motivaţia a fost suficientă pentru ca, până în aprilie 2014, tandemul să termine cu succes 1.108 concursuri de anduranţă, inclusiv 255 competiţii de triatlon din care şase Ironman (Un triatlon Ironman constă în proba de înot de 3,8 kilometri, ciclism pe o distanţă de 180 de kilometri şi în continuare un maraton de 42,2 kilometri). Iar Rick locuieşte singur şi a publicat câteva cărţi, prima intitulată cât se poate de explicit „One letter at a time”. Aşadar, atât în sport cât şi în business, nu în ce moment începi e important, ci cât de departe poţi ajunge.

În încheiere, sunt probabil nenumărate alte similarităţi ce pot fi extrase în paralela dintre viaţa profesională şi sportul de anduranţă. În cele din urmă, fără să fie nevoie de vreun argument ştiinţific, cred cu tărie că, dacă eşti perseverent, ai o viziune limpede şi o minte pozitivă, poţi reuşi în aproape orice ţi-ai putea propune.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii