
În cei 17 ani de carieră, Doina Crângașu s-a implicat în peste 75 de proiecte sociale, însă primul pas spre acest gen de muncă l-a facut în ’96, când a devenit consultant în cadrul unui Program Soros, derulat prin Fundația ,,Absolvenți plasați prin consultanță”. A condus apoi, timp de 3 ani, Centrul de Informare și Coordonare pentru Protecția Copiilor Străzii, ce aparținea Organizației ,,Salvați copii”. După această experiență s-a alăturat Fundației Principesa Margareta, unde timp de 8 ani a coordonat zeci de proiecte de succes. Din mai 2010 este directorul executiv al Confederației Caritas România, ale cărei organizații au avut în total un buget de 13,8 milioane euro în 2011 și pentru care lucrează peste 2.300 de angajați și voluntari.
GALERIE FOTO: 50 cele mai influente femei
Citeşte şi: Puterea femeilor, noua normalitate. 50 cele mai influente