Loredana Brumă (29 de ani) este o tânără arhitectă care anul trecut a lăsat un post confortabil la o firmă din Paris pentru a se întoarce în București. Totul a demarat acum opt ani cu o simplă galerie foto numită chiar aşa, „Case care plâng”: „multă lume are impresia că am făcut acest proiect pentru că voiam să restaurez case, dar am făcut-o pentru că temele din facultate implicau propuneri de clădiri noi în contextul tradițional bucureştean și nu înțelegeam cum să le integrez între cele vechi, adesea în ruine”, spune ea. Așa că a făcut un apel în facultate pentru a strânge o echipă de lucru, împreună cu care a început să fotografieze sistematic case triste, abandonate sau în pericol de dispariție, și să le pună într-o galerie online.
Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent
După numeroase acțiuni semnal, a urmat „Case care nu mai plâng” (clădiri reabilitate corect). Apoi lucrurile au evoluat natural, cu o specializare de doi ani la Paris (în patrimoniul secolului XX) și un stagiu la un important birou de arhitectură, unde a lucrat la proiecte mari de reabilitare și dezvoltare urbană. Bucureștiul era la peste 2000 de km şi la ani lumină distanță ca mod de gândire. Numai că acolo nu se punea problema libertății de exprimare: „mie îmi place să lucrez pe proiecte mari, am făcut asta și în București, înainte de criza imobiliară din 2008, dar într-o mare firmă, ajungi greu să îți impui punctul de vedere și nu ai foarte multă libertate de mișcare dacă nu ești la vârful piramidei. Iar eu aveam nevoie să fac lucrurile în modul meu. În momentul în care am început să conștientizez că, deși îmi plăceau foarte mult proiectele și ambientul, eu aș fi putut face același lucru mai bine, mi-a fost clar că trebuie să pornesc pe un drum al meu, chiar dacă îmi va fi foarte greu fără infrastructura și portofoliul unei firme renumite.”
Aflați cine sunt ceilalți membri ai promoției 2014 a Forbes România “30 sub 30”.
Aşa că s-a întors în România pentru a reînvia „Case care plâng” și a duce mai departe Asociația Rhabillage, ca o continuare firească a evoluției sale profesionale. Anul trecut a lansat RePAD (Reabilitare, Patrimoniu, Arhitectură, Dezvoltare) primul ghid de reabilitare a clădirilor de patrimoniu din România, iar anul acesta a lansat rețeaua RePAD, prima rețea multidisciplinară de experți de patrimoniu din România (consultanți juridici, investitori, arhitecți), pe care Loredana și echipa sa îi pun în legătură și îi reunesc periodic pentru a găsi soluții de reabilitare a caselor de valoare și construi programe de dezvoltare urbană în raport cu patrimoniul construit. Totul pentru a avea o comunitate de specialiști mai bine informată, proprietari și investitori mai bine educați și orientați către soluții sustenabile eficiente economic și un dialog mai profund cu administrațiile locale.
„Nu putem spune că facem consultanță, pentru că suntem destul de tineri și nu avem experiența necesară, dar facem networking, adunăm la un loc oameni care au expertiză, care sunt în acord cu tendințele actuale și au nevoie unii de ceilalți. Nu e încă vorba de o afacere, ci unul din acele lucruri care te fac fericit când pleci de la muncă, care te ajută să fii la curent cu ce e nou în domeniu şi să fii mai bun”, spune Loredana Brumă, care nu amestecă proiectele sale independente cu asociația. Cert este că va avea un avantaj dacă acest lucru va deveni un business (ceea ce este pe cale să se întâmple): „generaţia mea s-a format în criză și lucrează foarte bine cu un buget mic“. Asociaţia sa propune tuturor actorilor implicați să vadă clădirile vechi ca o resursă, iar patrimoniul e privit dintr-un unghi pragmatic. „Trebuie să vorbim despre restaurare într-un context economic, pentru că reabilitarea unei case atinge cel puțin trei aspecte – social, economic, ecologic. Se creează joburi, învie o comunitate (poate chiar un cartier), se folosesc materiale sustenabile”, spune tânăra arhitectă. O ruină poate deveni astfel un „stup” care produce „miere” în folosul multor oameni. Loredana Brumă dă drept exemplu negativ Veneția, unde s-a investit în consumul de patrimoniu, adică în turism, în detrimentul dezvoltării comunității locale. „Un ansamblu de patrimoniu nu este un Disneyland, el trebuie să ajute economic oamenii de acolo, să le creeze o infrastructură socială, nu să devină un punct de tranzit pentru unii care vin și pleacă.” O reabilitare a unei zone trebuie să îi ajute în primul rând pe localnici să crească, să ducă mai departe povestea lor și a locului în care trăiesc. Şi nu în ultimul rând, să facă şi oamenii şi casele să zâmbească, poate.
Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.
GALERIE FOTO: “30 SUB 30” 2014
Aflați cine sunt membrii promoției 2013 a Forbes România “30 sub 30”.
