
L-am întâlnit pe Victor Popescu la doar o săptămână după ce își mutase biroul și echipa (sunt cinci în total, plus colaboratorii ocazionali) la Sofia. Una dintre condițiile parteneriatului cu Eleven, un fond de venture capital din Bulgaria (bugetul de care dispune se ridică la 12 milioane de euro) a fost relocarea întregii echipe care dezvoltă Gameleon, o platformă de gaming, în capitala vecinilor de peste Dunăre.
Interesant este drumul lui Victor până în acel moment. Pasionat de tehnologie, inventiv și cu un simț ascuțit pentru afaceri, Victor Popescu a intrat în antreprenoriat la 18 ani, moment când, poate, cei mai mulți tineri se gândesc pe cine vor invita la balul de absolvire din clasa a XII-a. Deja avusese primul pitch în fața unui juriu internațional la 16 ani și câștigase locul trei în concurs. A devenit freelancer, iar talentul lui l-a ajutat să câștige proiecte pentru diverse companii private și de stat. Totul prin recomandări. „Dacă priveai din afară, era ceva foarte «tare»: eram un tip de 18 ani care avea grijă de tot sistemul unei insituții publice. Eram un puști care se simțea foarte bine, se juca”, povestește el.
Vezi aici cine sunt membrii promoției 2013 a Forbes România “30 sub 30”
În mai puțin de un an a fost nevoit să își înființeze o companie – pe care o deține și în acest moment – eMotion Concept, pentru că volumul lucrărilor devenise mult prea mare. Nu s-a angajat niciodată, a preferat să lucreze strict pe proiecte definite, dar a devenit angajator. În tot acest timp a dezvoltat aplicații web și a făcut experimente cu software de tip ERP, CRM, call center și recrutare. Prin 2009, a fost rugat să dezvolte sistemul din spatele unui perception analyzer (un instrument interactiv care le permite companiilor de cercetare de piață să aibă acces imediat la feedback din partea unui grup de indivizi asupra unui produs). „Am făcut-o de la zero, atât pe partea de software, cât și hardware. În acel an m-am simțit de parcă aș fi avut un mini Apple”, detaliază Victor Popescu. De departe însă, proiectul în care a găsit cele mai multe provocări, de care este cel mai mândru, și de ce nu, cel care stă la baza întregii tehnologii dezvoltate de platforma Gameleon a fost reprezentat de realizarea unei soluții de call center pentru ProTV. „Țin minte că m-a întrebat atunci tipul care m-a recomandat «Uite, cei de la Pro au nevoie de o soluție pe voce, te bagi?». Am zis imediat că da, deși nu știam nici cel mai mic lucru despre ce ar trebui să fac. Am lucrat câteva luni de zile și am reușit să livrez ce dorea”, mai spune Popescu. Și-a păstrat drepturile intelectuale pe acest produs și a putut să îl îmbunătățească și să îl revândă către alte companii de cercetare de piață. „E produsul care ne-a ținut în viață pentru a dezvolta un al doilea produs, cel la care lucrăm astăzi”, completează tănărul.
Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent
Mai întâi de toate a fost BugTopia, este un joc masiv multiplayer online care se desfășoară în Harendar, o lume de insecte sensibile. „Am vrut să facem un joc pentru noi, nu am vrut să facem o platformă”, spune Victor Popescu. Au prezentat proiectul în vara anului trecut la Venture Connect (eveniment care facilitează contactul direct între potențialii investitori interesați de domeniul online și antreprenori) și au câștigat primul loc în competiție. Proiectul s-a transformat rapid într-o platformă pentru crearea jocurilor, Gameleon. „Îmi pot crea jocul vizual fără a scrie cod, dau pe un buton de publicare, datele se duc pe un server, apoi vin cu prietenul și mă pot juca”.
Aici intră în scenă parteneriatul cu Eleven, avantajos prin prisma conexiunilor pe care le poate crea alăturarea cu un astfel de jucător. „Știu foarte bine acum de ce am nevoie de un partener. Nu îl caut pentru că vreau să mai fie cineva, îl caut pentru că el trebuie să găsească alții mult mai mari, să investească, iar noi să facem din acest proiect ceva foarte mare”, mai spune Popescu. Deja, primul pas a fost făcut: Gameleon este primul startup românesc invitat în cadrul incubatorului de afaceri al producătorului american Mozilla, cel care produce browserul Firefox.
Vezi aici cine sunt membrii promoției 2013 a Forbes România “30 sub 30”