FacebookTwitterLinkedIn

Lucian Mustaţă a studiat Managementul Informației și Cibernetica şi a obținut două mastere, dintre care unul în Ştiinţe Politice, pentru că vrea să se implice mai mult în societate și să o schimbe. Un detaliu esențial este acela că Lucian Mustaţă a crescut la orfelinat. Multă lume nu îl crede când spune acest lucru, probabil pentru că are profilul unui tânăr de succes. Dar proiectele sale dezvăluie o implicare în același sens –prin fiecare dintre ele este evident că vrea să ajute și să conecteze oameni în situații dificile. În decembrie 2013 a lansat o rețea socială care are deja peste 7.000 de oameni înregistrați şi 3.000 de useri. 

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Conceptul reţelei Note About Life este conectarea unor oameni care au nevoie de sfaturi sau îndrumare, cu alții care au experiența și disponibilitatea de oferi aceste lucruri. Acum câțiva ani Lucian a întâlnit un domn în vârstă a cărui poveste l-a fascinat și  inspirat în crearea acestei rețele: “când a plecat dintre noi, mi-am dat seama că foarte puțini  l-au cunoscut și e păcat, pentru că  povestea lui i-ar fi ajutat și pe alții să ia decizii sau să învețe”.  Lucian Mustaţă a avut ideea rețelei din timpul facultății, când și-a dat seama că toți suntem un cumul de experiențe care nu sunt puse în valoare sau păstrate, nici măcar atunci când este vorba despre oameni de valoare, care au trăit experienţe relevante.  Un alt segment al rețelei este capsula timpului,  un mesaj programat care va putea fi trimis celor dragi după moarte.

Aflați cine sunt ceilalți membri ai promoției 2014 a Forbes România “30 sub 30”.

Reţeaua Note About Life este practic o colecţie de poveşti, la care oricine se înregistrează poate avea acces, fie pentru a citi, fie pentru a scrie. Cei care nu se pricep la scris au la dispoziţie un chestionar, pe baza căruia se poate alcătui o poveste. Conceptul şi, în mare parte, programarea le-a făcut şi gândit singur. Personalităţi şi vedete din România au scris deja în Note About Life, dar ambiţia lui Lucian Mustaţă este de a face o reţea mondială, cu platforme în mai multe limbi şi şi-a propus să ajungă la 100.000 de utilizatori într-un an.

Jobul lui Lucian este unul de programator part-time acum, după ce a renunțat la munca într-o multinațională în favoarea proiectelor sale. “Mai bine investesc timp  în munca pe care o aleg eu, decât să muncesc 8-9 ore pentru firmă”, spune el.

Tot în ideea de a forma o comunitate şi a pune oameni în legătură, tânărul organizează anual întâlniri (reale, nu virtuale) între copiii care au crescut, ca el, la orfelinat, familiile lor sociale şi specialiștii din instituții, pentru a le oferi o continuitate de-a lungul vieții și a prilejui un fel de mentorat sau life coaching între tineri de vârste diferite.  Cu câțiva ani în urmă, Lucian Mustaţă a organizat și o întrecere sportivă între copiii instituţionalizați din Bulgaria și România, pentru a-i ajuta pe aceștia să relaționeze mai bine şi să își facă prieteni din alte culturi. Era vorba de un  decatlon în care au fost implicați tineri din mai multe instituții sociale.

O altă idee a lui Lucian Mustaţă este de a crea o școală pentru părinți. Deși situația sa familială a fost dificilă din alte motive, el este impresionat de numărul de copii abandonați și ar vrea să facă tot posibilul pentru a preveni dramele pe care le-a trăit alături de colegii săi de orfelinat.

O contribuţie importantă în reuşita sa o are bursa de care a beneficiat în cadrul Blue Heron Foundation, o fundaţie care oferă nu doar sprijin material copiilor care, la 18 ani, ies din instituții sociale, ci și sprijin moral, sub forma unui mentor dintr-un domeniu cu care au o afinitate. Întâmplător, din IT nu era disponibil niciun mentor atunci când Lucian Mustaţă a aplicat la bursă, dar Ștefania Magidson, directoarea fundației, l-a îndreptat către o doamnă care poartă același nume cu el, actrița Cătălina Mustață.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.