Cautare




, Staff

Lideri |
|

30 sub 30 – Mircea Dima: „Am pornit proiectul Hickery, împreună cu Florian Marcu, momentan Software Engineer la Facebook, în San Francisco”

A făcut performanță la numeroase concursuri și olimpiade de informatică și a ales antreprenoriatul, pentru că își dorește să producă un impact în jurul său prin ceea ce face.  
082 30sub30 Mircea Dima

Mircea Dima a descoperit programarea în primul an de liceu, astfel că a urmat în mod natural Facultatea de Informatică la Universitatea din București și un masterat în Sisteme Distribuite la Universitatea Vrije din Amsterdam.

„Eram fascinat de algoritmi, de faptul că puteam concepe programe ce rezolvau probleme pe care mintea umană nu le poate procesa din cauza volumului mare de date sau operații efectuate. Tot în clasa a 9-a, un fost elev din generația anterioară, Emilian Miron, momentan Staff Engineer la Google în New York, ne-a prezentat câțiva algoritmi avansați, care au avut un impact atât de mare asupra mea, încât ulterior am scris un articol științific, generalizând una din structurile de date prezentate de el”, spune Mircea. Tânărul s-a remarcat prin participarea la numeroase concursuri și olimpiade de informatică pe parcursul liceului și facultății, care au avut un impact major asupra parcursului său profesional.

Vezi cum arată generația „30 sub 30” în 2019

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

 

Printre cele mai notabile performanțe academice ale lui Mircea se numără: obținerea medaliei de argint, în clasa a XII-a, la olimpiada națională și calificarea în lotul național, unde a participat la diferite concursuri, participarea în cadrul comisiei olimpiadei naționale și a lotului național, în 2009, participarea la concursurile ACM ICPC (competiție internațională de programare), etapele Europene de pe parcursul facultății și a masterului reprezentând cele două universități (2009-2012) și participarea în cadrul comisiei olimpiadei internaționale din Brisbane, Australia în 2013.

A avut, de asemenea, numeroase experiențe în cadrul unor multinaționale, urmând inclusiv un internship la Facebook, în Palo Alto.

„În timpul facultății și al masterului am avut ocazia să lucrez pentru 5 firme pentru perioade scurte de timp, cele mai relevante fiind experiențele de la Adobe din primul an, fiind primul job și contactul cu o multinațională, iar apoi internshipul de la Facebook în Palo Alto, California, ce m-a ajutat să văd diferențele de mediu și stil de lucru comparativ cu firmele din Romania și Olanda”, povestește Mircea, care deși avea în plan să urmeze și doctoratul, și-a dat seama că vrea să meargă pe calea antreprenoriatului.

„În anul III de facultate, în 2011, am pornit proiectul Hickery, împreună cu Florian Marcu, momentan Software Engineer la Facebook, în San Francisco, o aplicație web ce îți oferea recomandări de muzică pe baza profilului de Facebook. Deși am avut parte de susținerea acceleratorului MVP Academy, în 2015 am fost nevoiți să renunțăm la acesta. Pentru mine a urmat o perioadă de creștere pe domeniul IT datorită experiențelor de la Ubisoft, unde am învățat să lucrez într-o echipă de seniori mai mare, precum și la Tapslash, un start-up marca Techstars NYC, unde am avut ocazia să fiu Senior Software Architect”, spune Mircea. O altă experiență importantă pentru tânăr a fost cea de de la US Mobile, un alt start-up american unde a avut ocazia să lucreze la un proiect care oferă servicii de telefonie mobilă pentru Internet of Things.

În prezent, Mircea este cofondator și CTO în start-up-ul Pragma, specializat în scalarea tehnologiei blockchain și este implicat într-un proiect care ajută studenții să treacă mai ușor de interviurile tehnice.

El a mai fondat și Kalon Network, start-up care își propune să protejeze datele utilizatorului atunci când sunt cerute de aplicații care vor să le folosească.

„Sunt o persoană care primește un boost de energie când reușește să ajute lumea, fie să-și îndeplinească visurile, fie prin crearea de produse cu impact. De aici reiese și spiritul antreprenorial precum și plăcerea de a antrena elevi pentru olimpiadele de informatică”, afirmă Mircea, care pe viitor își dorește să folosească tehnologia de tip Brain Machine Interface pentru a vindeca boli incurabile folosind efectul Placebo.

#thankyou Cui ai vrea să-i mulțumești pentru că te-a ajutat să îți depășești limitele?

Vreau să-i mulțumesc domnului profesor Ilie Vieru de la Colegiul Național Gheorghe Vrănceanu din Bacău. El mi-a stârnit pasiunea pentru rezolvarea problemelor complicate și a avut un rol în alegerea carierei mele în IT.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii