FacebookTwitterLinkedIn

A avut câteva tentative de business pe cont propriu, printre care un club de after hours, despre care spune că a fost o bună experienţă educaţională. Din primul an de facultate s-a angajat la BADSI, compania tatălui său. Faptul că a muncit în paralel cu facultatea a făcut toată diferenţa din lume, spune Paul. Experienţa sa educaţională a fost eficientă, pentru că a venit pe de o parte, de la o universitate particulară cu o curiculă relaxată şi, pe de altă parte, din realitatea pe care i-o oferea job-ul. Astfel a putut realiza conexiunile dintre practică şi teorie.

Top ,,30 sub 30″, ediția 2017

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Cea mai importantă lecţie de management, pe care nu o va uita niciodată, i-a fost dată de tatăl său. „A doua zi după ce am avut un accident cu o maşină la care ținea destul de mult, tatăl meu mi-a lăsat cheile unei maşini de aceeaşi valoare, dar mult mai puternică decât cea pe care o făcusem praf şi bani de benzină. Foarte relaxat mi-a spus că are încredere în mine că nu voi mai greşi încă o dată. 45 de minute am stat în genunchi şi am plâns pentru că nu înţelegeam cum poate cineva să aibă atâta încredere în mine, după ce făcusem exact ceea ce îmi spusese el să nu fac.” Acum, aplică această lecţie şi salariaţilor companiei, care pot greşi, importantă fiind asumarea.

Cu timpul, compania BADSI a intrat în declin financiar. Nu firma BADSI era cea care avea probleme majore, ci grupul de firme al lui Paul Badea Senior. Firmele din grup erau manageriate separat, iar urmărirea financiară era rudimentară. În timp, aceste companii-satelit au început să piardă tot mai mulţi bani.

Împreună cu sora sa Silviana, i-au prezentat tatălui un raport financiar, cu care acesta a fost perfect de acord, fiind chiar relaxat, pentru că situaţia era astfel cunoscută şi de ei. Compania avea un deficit de 6 milioane de euro. La foarte scurt timp, tatăl său a murit, iar principalul creditor s-a speriat şi a cerut chiar de a doua zi plata unui bilet la ordin în alb. Rămaşi singuri şi fără nici un ban în bancă, Paul şi Silviana au continuat procedura insolvenței, inițiată de tatăl lor.

Copleşit de problemele care veniseră în cascadă, după ce doi oameni pe care se baza au plecat din companie, unul pentru a fi antreprenor, altul cu loteria vizelor Paul a clacat şi a vrut să se dea bătut. Olivia, psihologul său, l-a ajutat să depăşească momente foarte dificile iar mama sa l-a ajutat să îşi adune forţele pentru a merge mai departe. A învăţat astfel cât de fragilă este realitatea şi cât de mult contează percepţia noastră. Momentele dificile prin care a trecut l-au învăţat şi să relaţioneze mult mai bine cu oamenii.

Primii paşi către salvarea afacerii au fost grei. „Silviana, care avea mai multă experienţă în domeniul financiar, a dezvoltat o zonă de urmărire financiară a tuturor firmelor din grup şi totul a devenit rapid mult mai simplu. Tot ea a venit cu soluţia de a reduce toate activităţile companiei în Pipera,iar pentru hala de 2.000 mp din Tunari găseşte un chiriaş. S-au aglomerat în sediul din Pipera, însă asta i-a obligat să eficientizeze la maximum folosirea terenului şi a resurselor. Din 2016, compania a revenit pe profit, după  investiţii importante făcute în echipamente.

A fost greu să câştige încrederea oamenilor din companie. A reuşit prin autenticitate, pentru că oamenii cu care lucrează zi de zi au ajuns să îl cunoască foarte bine. „Sunt conştient că oamenii mă văd ca fiind băiatul lui tata, orice realizări aş avea, iar bariera pe care alţii trebuie să o treacă pentru a fi luaţi în serios, dintr-un sens, eu trebuie să o trec din celălalt sens”, afirmă Paul.

Componenta educaţională este foarte importantă pentru Paul. Pentru mecanicii din companie, care se apropie de vârsta pensionării Paul, împreună cu echipa sa de la BADSI, au găsit o altă soluţie creativă. Aceştia au devenit traineri pentru ucenici, care astfel îşi fac practica, iar teoria o învaţă de la inginerii companiei.
Pentru copii şi adolescenţi, Paul, împreună cu prietena sa din copilărie, Sorina, a înfiinţat, la subsolul showroomului BADSI un atelier de robotică şi leadership – HUBS, unde copiii îmbină teoria cu practica, fiind astfel canalizaţi spre viitoare meserii. Atelierul este dedicat oricui are curiozitatea de a demonta, a compune, a repara sau a inventa. Acesta este dotat și amenajat având mereu în minte cele trei principii fundamentale HUBS: practică, autenticitate şi feedback.

Un alt proiect de care Paul este ataşat este Asociaţia Română pentru Mobilitate Sustenabilă pe care l-a realizat împreună cu Alex Teodorescu, care a şi investit foarte mult în infrastructura electrică din România şi cu Mircea Ciupe, unul din primii importatori de staţii de încărcare. Cei trei sunt convinşi că viitorul este al maşinilor electrice, iar Nissan Leaf este dovada, fiind cea mai vândută maşină electrică din lume. Scopul ARMS este educarea consumatorilor şi alinierea iniţiativelor către un scop comun.