
La 18 ani, Iulian Dinu știa deja că vrea să devină antrenor personal și, după câțiva ani în care a antrenat numeroase personalități, a hotărât să pună bazele propriei școli de fitness, dedicată antrenorilor. Astfel, în 2014, Iulian Dinu a investit 50.000 de euro în școala de cursuri autorizate în domeniul sportului și al sănătății, Fitness Education School, care, de-a lungul timpului, a format peste 2.500 de cursanți în peste 13 orașe din România.
Pe parcurs, Iulian Dinu a urmat cursurile Facultății de Kinetoterapie din cadrul Universității Spiru Haret, școala Postuniversitară de Preparatori Fizici la UNEFS și Masterul de Management în Activități Sanitare la ASE, iar acum este student la Masterul de Psihologie Sportivă din cadrul Universității Titu Maiorescu. Cursurile oferite de Fitness Education School sunt acreditate atât național, cât și internațional, și includ certificare de: Instructor de Fitness și Personal Trainer, Instructor Aerobic, Instructor de Dans și Tehnician Nutriționist. Prețul pentru cursul de instructor de fitness este 1.400 de lei, în timp ce cursurile de tehnician nutriționist costă 2.000 de lei.
Vezi cum arată generația „30 sub 30” în 2019
Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent
Printre cei care predau cursurile de fitness se numără campioni mondiali, europeni sau naționali la fitness și culturism, instructori cu experiență în domeniu sau medici specialiști.
Cursurile se desfășoară în orașe precum Arad, București, Brașov, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara.
„În plus, am venit cu un modul de marketing și management în personal training. Suntem singura școală care oferă acest curs. Acest modul ajută antrenorii să își găsească singuri de muncă și să se promoveze”, spune Iulian Dinu.
Un antrenor personal de fitness ajunge să câștige, în medie, la 1.200 de euro pe lună, însă suma crește odată cu numărul de clienți. În general, un antrenor personal poate încasa între 300 lei-700 de lei pe lună per client, și, în opinia lui Iulian, din ce în ce mai mulți români își pot permite să plătească un antrenor personal.
La mai bine de cinci ani de la înființarea Fitness Education School, timp în care a absolvit cursuri de marketing, management, publicitate și antreprenoriat, Iulian Dinu a investit 25.000 de euro într-o nouă școală, de business, denumită Business Education School, care se adresează celor care doresc să acumuleze cunoștințe în domenii precum: antreprenoriat, marketing, coaching, PR și comunicare și online marketing. Cursurile oferite sunt cele de Antreprenoriat, dedicate celor care vor să își înceapă propria afacere, Coaching (business coaching și life coaching), Marketing Manager, PR și Comunicare, PPC (Pay-Per-Click & Google Ads) și SEO (Search Engine Optimisation). Cursurile se vor axa pe studii de caz și pe teme practice și vor fi predate de specialiști în aceste domenii.
„Sunt multe persoane la început de drum, care își doresc propria afacere și au nevoie de îndrumare. Din toate cursurile de marketing, management, publicitate și antreprenoriat la care am participat în România înveți elemente de bază, care te fac să visezi, dar lipsește aplicabilitatea. De aceea am decis să măresc aria de cursuri și să lansez Business Education School – școala de formare în domeniile antreprenoriatului, marketingului și publicității. Voi lucra împreună cu formatori acreditați în managementul afacerilor, care dețin competențe pe toate liniile noastre de business și care vor asigura întreg suportul și informațiile necesare pentru a fi puse în practică după finalizarea cursurilor”, spune Iulian Dinu, care estimează o investiție de încă 10.000 de euro pentru promovarea acestei școli.
#thankyou Cui ai vrea să-i mulțumești pentru că te-a ajutat să îți depășești limitele?
Părinții mei m-au susținut și m-au motivat să-mi descopăr visul și să îl aprofundez prin studii. Le mulțumesc și celor 40 de colaboratori din toată țara. Mulțumesc și mentorului meu, Nicolae Petre, de la care am învățat să fac business la nivel înalt.