Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

30 sub 30 |
|

30 sub 30: Inovatori în tehnologie

În timp ce era studentă la Universitatea Politehnică București - Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Ioana și-a început cariera ca Data Specialist în cadrul IBM România și a continuat ca inginer în cadrul PTC. Ulterior s-a alăturat echipei lui Dan, în cadrul Under Development Office, ca COO.
websize-6708
Dan  a fondat Under Development Office, în anul 2011, din dorința de a aduce o schimbare în zona de inovare IT&C. El a urmat cursurile Universității Româno-Americane – Facultatea de Informatică Managerială, unde a făcut și masteratul. “Încă de la început, scopul meu a fost să creez o companie dinamică, capabilă să livreze pe piață cele mai noi tehnologii și produse. Inițial, compania a fost una din primele firme românești care au dezvoltat aplicații mobile native, iar acum ne focusăm pe un alt domeniu foarte inovativ și competitiv: blockchain,” spune Dan Cearnău.
Inițial, compania a primit finanțare în cadrul programului de sprijinire a tinerilor antreprenori. În 2015, au mai accesat finanțare, și prin alte programe guvernamentale. Investițiile au fost făcute în echipamente, angajați și spații de lucru. “Timp de peste 5 ani ne-am axat pe dezvoltarea de aplicații native, iOS și Android, iar începând cu 2016 am mers și spre zona de blockchain, unde am ales să lucrăm pe platforma Ethereum. În prezent dezvoltăm soluții pentru toate platformele mobile, dar și pentru Desktop și web, împreună cu zona blockchain. În Bucuresti avem biroul și resursele pentru dezvoltare, dar avem și în Olanda un birou, unde ne ocupaăm cel mai mult de Business Development,” explică Ioana.
Dan și Ioana au dezvoltat criptomoneda VEROS pentru un client extern, care mai departe a trecut la dezvoltarea unui proiect foarte ambitios: Crypto-One-Stop-Solution (COSS). VEROS a fost dezvoltată pe baza platformei Ethereum, fiind de sine stătătoare, ca și alte monede de acest tip. Această platformă reunește utilizatori și comercianți care folosesc cryptomonede într-un singur punct, oferind astfel un ecosistem în care ei relaționează. De asemenea, platforma include și o aplicație de cryptocurrency-exchange care este constant îmbogățit cu noi monede și oferă membrilor posibilitatea de a schimba criptomonedele. Costurile de dezvoltare ale proiectelor VEROS si COSS au fost acoperite de partenerul străin, iar investiția se ridică la peste 100.000 EUR. “Ne axăm foarte mult pe serviciile de dezvoltare pe care le oferim, mai mult decât pe soluțiile proprii. Drept urmare, suntem parteneri în mai multe startupuri cărora le oferim consultanța tehnică de care au nevoie,” declară Dan.
 
Cei doi tineri spun că fiecare moment și decizie de business sunt importante. “Avem de depășit provocări în fiecare decizie și pot spune că a fost o provocare să încep atât de devreme afacerea și să o menținem profitabilă. Bineînțeles, fără echipa pe care o avem toate acestea nu ar fi fost posibile. După ce am dezvoltat aplicații mobile timp de 5 ani, ne-am hotărât să facem un pas înainte și să trecem la blockchain. Nu a fost deloc ușor, dar am reușit să atingem o zonă a tehnologiei care e mult mai complexă, dar oferă și mai multe oportunități,” afirmă Dan
 
În viitor își doresc cel mai mult să își crească echipa și să scaleze cât mai mult Under Development Office, dezvoltânt cât mai multe proiecte care se axează pe soluții tehnice inovatoare.”Pasul pe care l-am făcut către Blockchain e unul foarte important pentru noi. Cel mai mult ne dorim să putem dezvolta soluții bazate pe blockchain și aici. Potențialul tehnologiei este enorm,” spune Ioana Frîncu 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii