FacebookTwitterLinkedIn

S-a născut în Constanța, dar a locuit în Londra, Rotterdam, Gelsenkirchen, București și Constanța, acum fiind stabilit în Zurich.

Sorin Zaicovici a studiat la Academia de Studii Economice din București, are un masterat în finanțe și investiții în cadrul Rotterdam School of Management, Erasmus University și deține o acreditare ca analist CFA.

Primul său loc de muncă serios a fost la Genpact, pentru că știa limba germană. În ultimul an de facultate, a câștigat o competiție de Management Consulting și a obținut un internship la Ensight Management Consulting. În timpul masteratului a fost Teaching Asistant și a predat corporate finance. Apoi s-a angajat la Citi, în divizia de Corporate și Investment Banking, unde a lucrat pentru echipa de Tranzaction Execution Group. După un an s-a mutat în echipa de Risk, iar apoi a fost promovat ca analist în echipa de Oil&Gas, unde a stat aproximativ patru ani și unde a fost promovat ca associate. Tranzacțiile în care era implicat valorau între 500 mil. dolari și 7 mld. dolari.

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Apoi a fost recrutat ca Associate la Greentech Capital, o bancă de investiții americană specializată pe investiții sustenabile, unde a fost promovat ca vicepreședinte la începutul lui 2018. Sorin este responsabil de tranzacții pe zona de fuziuni și achiziții, precum și de zona de formare de capital pentru companiile din utilități și energie, precum E.ON, Engie, RWE, Shell, BP etc.

A terminat două maratoane, în Londra și Rotterdam, în scopuri caritabile și un biatlon la Polul Nord, de două zile. Îi place să gătească, să alerge, să cânte la pian, să practice box și să meargă la festivaluri de muzică în natură.

Își dorește ca în cinci-șase ani să revină în România, fie pentru a-și deschidă o afacere, fie pentru a contribui la dezvoltarea companiilor locale prin facilitarea accesului la piețele de capital externe.

„Românii sunt geniali când își pun mintea la contribuție și sunt foarte descurcăreți“, spune Sorin.

Cum ți-ai depășit limitele?

Nu sunt de părere că le-am depășit. O limită bine impusă este mereu cu trei pași în fața ta. Fiecare dintre noi poate mai mult și trebuie să aspire la ceva mai bun, mai rapid, mai mare. Așa avansăm și devenim mai buni, nu?

Vezi cum arată generația 30 sub 30- ediția 2018