Cautare




, Contributor

30 sub 30 |
|

30 sub 30: Din dragoste de ţară

Recent a câștigat medalia de aur la bârnă, la Campionatul European de gimnastică de la Cluj-Napoca. Este al cincilea titlu european la bârnă, o medalie pe care a așezat-o în categoria celor speciale, alături de cele de la Atena.
Catalina Ponor

Este operformanță pe care nicio altă gimnastă din Europa nu a mai reușit-o. “M-am simțit extraordinar. Muncesc de foarte mulți ani și ar fi fost păcat ca o secundă de neatenție să mă ducă mai jos. Mi-am dorit mult să câștig această medalie. Mă bucur că mama mea a fost în sală și a trăit aceste momente. Publicul a fost fantastic. Această medalie îmi dă putere și sper că voi continua la fel”, a zis Cătălina Ponor pentru TVR. Cătălina se întoarce în sală şi o ia de la capăt cu antrenamentele pentru Mondiale.

Top ,,30 sub 30″, ediția 2017

La Jocurile Olimpice  de la Atena, în 2004, Cătălina Ponor a  obţinut două medaliide aur la individuale, la sol şi la bîrnă. În întreaga carieră de până acum, Cătălina are 23 de medalii câştigate la competiții majore, dintre care 13 medalii la Campionatele Europene – opt de aur, două de argint și trei de bronz.

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Se descrie ca o lupoaică singuratică, ambiţioasă, liniştită, calmă, care ştie ce trebuie să facă. Este cea mai longevivă gimnastă româncă. A început gimnastica la doar 4 ani, când bunica ei a dus-o pentru prima oară să vadă o sală de gimnastică. A avut mai multe renunţări şi reveniri spectaculoase.

„Sunt 25 de ani de muncă. 25 de ani în care am experimentat o grămadă de lucruri. Concursuri de mare anvergură, 10 ani până am intrat în lotul naţional”, mărturiseşte Cătălina Ponor.

Triplă campioană olimpică și septuplă campioană europeană, Cătălina Ponor,  speranţa României la Campionatul European de Gimnastică de la Cluj a câştigat o nouă medalie de aur pentru România.

Este singura gimnastă de după Nadia care a reuşit să participe la 3 olimpiade. Câteva elemente de la bârnă, preferatul Cătălinei, dar considerat cel mai greu aparat, îi poartă numele.

“Bârna în viaţa mea este ca o altfel de iubire. De fiecare dată când intru în sală, primul lucru pe care îl fac este să mă duc spre bârnă și măcar să pipăi aparatul ăla şi să-l simt. Eu am o bârnică făcută de bunicul meu, de când eram mică (…) un lemn de vreo 2 metri jumate -3 metri (…) și pe holul pe care îl are bunica la apartament, este destul de lung, am început să fac bârnă. Și uşor, uşor, m-am îndrăgostit de acest aparat”, povesteşte Cătălina.

Gimnasta a fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, anul trecut.  De atunci se pregăteşte pentru Campionatul European de gimnastică artistică de la Cluj

Cătălina a venit la Campionatul de la Cluj cu lucruri noi. Pentru revenirea în activitatea competiţională, ea a renunţat la renta viageră oferită de statul român pentru performanţele ei internaţionale.

Credit foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii