FacebookTwitterLinkedIn

De patru ani, tânăra deține și conduce împreună cu sora sa businessul Hadar Chalet – un boutique hotel care se bazează pe conceptul de turism corporate. Fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu a fost cumpărată de familia Toma în urmă cu mai mulți ani, astăzi fiind transformată într-o oază de liniște pentru cei care își doresc deconectarea de la actualitatea încărcată de taskuri și social media. Situată la 900 de metri altitudine, departe de civilizație (semnal slab la telefon, internet), cabana a fost pusă în circuitul turistic abia în ultimii ani, fiind dedicată unui public țintă ce „dorește să scape de aglomerația orașului într-un loc liniștit, care apreciază mâncarea naturală și proaspăt gătită și preferă să plătească un tarif mai mare pentru un loc de calitate”, menționează Oana Toma, tânăra antreprenoare care se ocupă de afacere. „Aceste detalii definesc multe categorii de oameni: antreprenori, corporatiști, oameni la orice vârstă – atitudinea este, însă, firul comun pentru toți cei care ne calcă pragul”, spune ea.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ „30 SUB 30”, EDIȚIA 2016

După finalizarea studiilor în străinătate, la universități de top din Europa – American University of Paris, Ecole Superieure de Commerce de Paris – Oana Toma s-a întors pentru a pune în aplicare cele învățate, cu toate că nu a fost pregătită pentru toate provocările „carierei” de antreprenor. „Background-ul în PR și administrarea afacerilor (cu experiențe de lucru în Paris, Londra, Buenos Aires și New York) mi-a fost de ajutor în crearea conceptului și prezentarea lui către clienți și presă. Nimic nu se compară, totuși, cu dedicarea totală pentru fiecare aspect al afacerii”, povestește tânăra.  Intrând în lumea afacerilor la 23 de ani, Oana Toma consideră începutul perioadei de antreprenoriat o experiență dificilă pentru un tânăr, dar care a ajutat-o să crească profesional destul de rapid: „Primii trei ani au fost foarte intenși, cu 12-13 ore (sau mai mult) de lucru în fiecare zi – în domeniul nostru nu există weekend, concediu de vară sau sărbători. Între timp, însă, am reușit să construim o echipă frumoasă care a înțeles exact spiritul în care dorim să conducem afacerea.” Astăzi, împreună cu sora sa, Adriana, cu câțiva ani mai mare, se ocupă de strategia businessului, de organizarea evenimentelor și crearea de parteneriate de consultanță, implicarea operațională fiind lăsată cu încredere în baza echipei.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ „30 SUB 30” (2012-2016)

Cifra de afaceri a businessului este în continuă creștere, deși nu se face rabat de la calitate din niciun punct de vedere, spune Oana Toma. Ca orice afacere din domeniu, Hadar Chalet are perioade aglomerate, cum ar fi weekendurile din orice anotimp, perioada de vară, sărbătorile de iarnă – când se fac rezervări cu mult timp înainte. În cursul săptămânii, primăvara și toamna, echipa organizează teambuildinguri, întâlniri de board, ședințe de vânzări sau alte evenimente, pentru ca orice sezon să fie unul plin de activitate. „Fiind o proprietate mică și retrasă, se pretează perfect pentru evenimente intime, fără deranj, unde se poate discuta liniștit și apoi petrece timpul liber într-un mod plăcut, fără a împărți facilitățile cu alte grupuri”, explică antreprenoarea.

În scurt timp, oaspeții vor avea la dispoziție un spațiu dedicat evenimentelor, cu o capacitate de 150 de persoane și un nume sugestiv – „Hambarul”. Locul este creat în urma cererilor mai multor cupluri care își doresc un spațiu intim pentru celebrarea unor momente importante, spune Oana: „Astfel, nunta poate avea loc într-un loc feeric, în natură, în timp ce restul weekendului este dedicat familiei și prietenilor, fără stres și grabă. La noi nunțile țin ca în povești, trei zile și trei nopti!”

„Primii trei ani sunt cei mai grei, de abia apoi vezi cu adevărat rezultate”, este încurajarea pe care Oana Toma o oferă tinerilor aflați la început de drum în antreprenoriat. Atât timp cât știi totul despre afacerea ta și te implici cu adevărat, nu are de ce să nu meargă, conchide ea.

Oana Toma

27 de ani

Co- owner & Marketing Manager la Hadar Chalet

Se ocupă de proiectul antreprenorial Hadar Chalet –  o cabană de lux aflată în mijlocul naturii, în munții Buzăului. Cu studii și stagii de practică la importante universități din străinătate, ea s-a întors în țară la 23 de ani pentru a conduce una dintre afacerile familiei.

GALERII FOTO:

„30 SUB 30”, EDIȚIA 2013

„30 SUB 30”, EDIȚIA 2014

„30 SUB 30”, EDIȚIA 2015

„30 SUB 30”, EDIȚIA 2016