Povestea sa este una cu învățăminte morale, dând dovadă de un spirit civic și verticalitate ieșite din comun. Este vorba despre lupta, implicarea, rezistența și voința sa, despre cum a reușit să scoată în stradă sute de mii de oameni, într-o importantă mișcare stradală a poporului român.
A studiat în Danemarca, însă a revenit în România pentru Roșia Montană dorind să salveze patrimoniul comunei și să-i învețe pe localnici cum să își dezvolte spiritul antreprenorial.
Tică Darie este un tânăr integru și foarte inimos. Acesta a reușit să traverseze Europa pe bicicletă singur, din Copenhaga până în Roșia Montană, în 2012. A reușit performanța aceasta și a doua oară, în tandem cu Louisa Hoppe, iar în drumul său a susținut 10 conferințe despre Roșia Montană, în orașe importante de-a lungul traseului său. A mai alergat la maratoane și ultramaratoane, iar în urmă cu patru ani a reușit să străbată 101 km într-o singură zi.
Tică este cel care a documentat video cele întâmplate la Roșia Montană în perioada August-Septembrie, din 2013. Video-urile sale au avut un impact formidabil, generând cele mai mari mișcări stradale de la vremea respectivă, trezind și scoțând la suprafață spiritul civic din fiecare român implicat în aceasta mișcare. Prin video-urile sale a arătat adevărata față a unei companii miniere care este prezentă în Roșia, de aproximativ 20 de ani.
Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent
Ultima sa implicare pentru comunitatea și dezvoltarea localității în care trăiește a fost anul trecut când, Tică, a candidat independent la alegerile locale din Roșia Montană pentru funcția de primar, fiind cel mai tânăr candidat din România. Nu a câștigat alegerile, dar a reușit să fie printre primele opțiuni ale localnicilor, clasându-se pe locul al 3-lea din 9 candidați.
Tică Darie a înființat Centrul Local de Cercetași și o întreprindere socială, Made in Roșia Montană, care este un magazin cu produse din lână tricotate manual de către 50 de doamne din Roșia. El și echipa pro-bono, Made in Roșia Montană, au câștigat 10.000 de euro, în 2015, într-o competiție pentru întreprinderi sociale.