Cautare




, Contributor

30 sub 30 |
|

30 sub 30: Concurează cu versiunea sa cea mai bună

A studiat Informatică şi Economie & Business la Babeş-Bolyai, în Cluj Napoca şi la University College London, dar consideră că lucrurile cele mai importante le-a învăţat de la mentori, din cărţi şi din implicarea în programele Aspire Academy, pe care le recomandă tuturor tinerilor ambiţioşi.
DanOros3

După facultate a lucrat în consultanţă de management pentru IBM şi A.T. Kearney, iar apoi a fost Director Proiecte Speciale la Ana Holding. Ultimul proiect de care s-a ocupat a fost coordonarea vânzării companiei Ana Imep către Nidec, cel mai mare producător de motoare electrice din lume.

Top ,,30 sub 30″, ediția 2017

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Cunoscând interesul său pentru start-upuri, unul dintre investitorii în BlaBlaCar (un startup global fondat în Franţa) i-a recomandat să discute cu reprezentanţii companiei, care căutau o persoană să conducă operaţiunile din România. Aşa a ajuns să se ocupe de dezvoltarea companiei la nivel local.

“Printre lucrurile pe care le admir la BlaBlaCar este că, deşi a pornit din Franţa, are o cultură similară cu a companiilor din Silicon Valley, acest lucru contribuind enorm la succesul global de care se bucură compania. Sunt extrem de pasionat de jobul meu pentru că este foarte antreprenorial şi pentru că avem o misiune clară şi motivantă – de a schimba fundamental modul în care oamenii călătoresc prin utilizarea tehnologiei. Practic, la BlaBlaCar construim cea mai mare platformă de carpooling din lume (peste 40 de milioane de oameni folosesc serviciul), oferind posibilitatea conducătorilor auto să împartă costurile de călătorie cu alte persoane care merg în aceeaşi direcţie. În România avem o creştere extrem de rapidă, serviciul fiind utilizat de tot mai multe persoane care vor să călătorească convenabil,” afirma Dan Oros.

Dacă vorbim despre provocări profesionale, crede că atât el, cât şi majoritatea celor care ajung în poziţii de management până la 30 de ani, au cel puţin două obstacole importante de depăşit: 1) de a reuşi să influenţeze decizii în săli de şedinţe unde ei sunt cei mai tineri, şi uneori sunt inconjuraţi de colegi cu mai mulţi ani de experienţă decât vârsta lor şi 2) de a coordona eficient echipe şi a dezvolta proiecte, când fac asta pentru prima oară.

“Din punctul meu de vedere, aceste obstacole se depăşesc printr-o pregătire extrem de bună la nivel profesional (să ştii foarte bine despre ce vorbeşti si ce faci), prin îmbunătăţirea modului de comunicare şi relaţionare, şi prin înţelegerea faptului că oamenii, indiferent de statutul profesional, nu iau decizii bazându-se doar pe logică, ci şi pe emoţii. Prin urmare a înţelege ce îi motivează şi îi stimulează pe oameni la nivel emoţional mi se pare o abilitate extrem de importantă pentru orice manager” susţine Dan Oros.

Filozofic vorbind, Dan spune că cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o este că singura persoană cu care trebuie să se compare şi să concureze este versiunea sa cea mai bună (the best version of yourself). „În momentul în care încetezi să te compari cu alţii, poţi să te concentrezi cu adevărat pe dezvoltarea ta profesională şi personală, şi să încerci să îţi valorifici potenţialul.”

Dan este şi membru al boardului Aspire Academy, organizaţie ce dezvoltă programe de leadership şi antreprenoriat cu profesori de la Harvard şi Stanford pentru tineri talentaţi din Estul Europei. A fost participant la prima editie în 2011 şi pentru că programul a avut un impact foarte mare asupra sa, a decis să rămână implicat in continuare: ca membru al echipei de fundraising timp de 2 ani, ca şi co-preşedinte pentru încă 2 ani şi, în prezent, ca membru al boardului.

Dan este pasionat de sport (în special alergat şi squash), de cărţi bune (cartea pe care o recomanda cel mai des este Sapiens) şi meditează 10 minute pe zi folosind aplicatia Headspace.

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii