Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Macroeconomie |
|

3 LECȚII după scandalul SALARIULUI BRUT

shutterstock_364132943 [Converted]
Încercarea de a reconfigura modul de calcul al salariilor brute și nete, prin mutarea tuturor costurilor din  dreptul angajatorului în cel al angajatului, s-a soldat cu demisia inițiatorului - de-acum fostul secretar de stat Gabriel Biriș.

Tentativa avea un singur merit și, în același timp, neajuns: că nu schimba absolut nimic. Totuși, reacția confuză și de multe ori isterică pe care a stârnit-o arată că subiectul nu este nici pe departe tranșat. Iată câteva concluzii care ar putea fi utile pentru fiecare dintre actorii implicați.

1. Angajatorii au știut tot timpul cât îi costă să plătească un salariu: 4 lei la stat pentru fiecare 5 ajunși în buzunarele angajatului. Calculele exacte sunt treaba contabilității și nu s-ar fi schimbat nimic acum. Ceea ce poate nu știu întotdeauna este că România are a șaptea cea mai mare povară fiscală din lume pentru salariile mici. Asta duce la o rată teribil de redusă a angajărilor cu contract complet de muncă, la deficite nesustenabile ale bugetului de pensii și pe termen lung la un cerc vicios în care scăderile de încasări și creșterile de taxe se antrenează reciproc.

2. Politicienii nici măcar nu sunt conștienți tot timpul că își jupoaie contribuabilii de șapte piei, însă au destul instinct de conservare încât să intre în panică atunci când lucrul ăsta e pe cale de a se afla. Angajații nu prea știu și nici nu prea îi preocupă ceea ce depășește netul. Ar fi avut poate ocazia să afle acum, însă tot nu i-ar fi preocupat. Și tot fără ca ei să realizeze s-ar fi consolidat o situație care, la rândul ei, este unică în lume: în România cota de impozitare nu este „unică“ așa cum li se spune, ci puternic regresivă. Un angajat cu salariul minim varsă la stat 40% din cât îl costă pe angajator, iar unul cu salariul mediu aproximativ 42%. Însă la salariile mari și foarte mari, ca urmare a plafonării contribuțiilor, procentul tinde către 30%.

3. Cât despre cei care sunt dispuși să riște scaunul ca să schimbe ceva, cum a fost cazul lui Gabriel Biriș, o singură lecție: barem să propună scăderi adevărate de impozite, nu „reașezarea șezlongurilor de pe Titanic“.

După succesele greu de contestat pe care le-au avut până acum toate măsurile de relaxare fiscală, de la „cota unică“ și până la tăierea TVA (dar și după eșecul fiecărei creșteri de taxe), chiar nu mai există vreo scuză pentru amânare

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii