Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

Umbrela nostalgiei

Petre_Barbu.jpg
Ploile din această primăvară m-au prins fără umbrelă. N-am simțit urgența să fug să-mi cumpăr o umbrelă. Speram ca „potopul” să se oprească și, atins de nostalgie, îmi doream să primesc cadou o umbrelă. De undeva.

La începutul anilor 2000, nu ploua atât de mult (sau nu eram atent la ploi!), dar aveam o grămadă de umbrele. Toate erau branduite. Le primeam sub formă de cadouri de la firme, ba cu ocazia lansării unor firme sau a unor produse, ba la o conferință de presă și la tot felul de evenimente.

Astăzi, astfel de cadouri primite de la firme sunt numite în jargonul ziariștilor drept „șpăgi”. Nu sunt de acord cu acest termen: șpaga înseamnă că scrii cu un interes ascuns (pe banii primiți de la un client care urmărește să apară într-un articol favorabil sau să oprească un material neplăcut.) Dar șpaga în presă este un alt subiect, mult mai complex, nu e locul să-l dezvolt acum!

Important este că, în ceea ce mă privește, n-am considerat niciodată că, primind o atenție de sărbători sau cu altă ocazie de la o firmă, eram obligat s-o „menajez”, să „închid ochii” ori să scriu de bine sau să fiu „receptiv” la oamenii de PR ai acesteia. Într-adevăr, orice ziarist (ca și orice om) are un preț. Dar este de-a dreptul hilar să cumperi bunăvoința unui ziarist cu un cozonac, cu o prăjitură, cu o sticlă de vin și, ce comedie!, cu niște obiecte promoționale. (Poate că alții s-au vândut pe un preț mult mai mic. Nu am de gând să fac ierarhii.)

Așadar, în acei ani în care bugetele de publicitate țopăiau pe străzile publicității românești, „ploua torențial” cu astfel de obiecte promoționale. Firmele mari și mici aveau obligatoriu bugetate investiții pentru astfel de „atenții”: pixuri, agende, brelocuri, ceasuri de perete și deșteptătoare, aparate de radio portabile și (binefăcătoarele!) umbrele.

Companiile își promovau brandurile și imaginea pe suporturi „neconvenționale”, nu se inventaseră nici digitalul și nici campaniile integrate! Îmi amintesc (ca un moș ramolit!) că ajunsesem, în redacția în care lucram, să facem schimburi (troc!) cu astfel de obiecte primite, între noi, ziariștii: îmi dai o sticlă de vin Cabernet Sauvignon pe două agende!; trei pixuri și o agendă pentru un cozonac de Paște!; o umbrelă pentru șase doze de bere! Se purtau negocieri dure pe aceste „obiecte” și, uneori, din cauza neînțelegerilor, ajungeam să nu ne mai vorbim. Apoi, ne împăcam pentru că mai primeam o agendă sau o umbrelă și imediat căutam un schimb avantajos. Parcă eram niște copii care colecționau capace de sticlele de bere (dinainte de ‘89) sau (mai nou!) cartonașe cu animale sau cu ștrumfi de la supermarketuri. Eram saturați, îmbuibați, plictisiți de agende, brelocuri, pixuri și de… umbrele.

Și ce frumoase umbrele erau pe-atunci! Îmi amintesc (iarăși, ca un tataie!) ce culori pastelate aveau umbrelele pe care le primeam, cu înscrisurile companiilor de asigurări (pentru că aceste umbrele care te protejau erau simbolurile firmelor de asigurări!), ale firmelor telecom, ale liniilor aeriene… Ce vremuri! – nu mă pot abține să nu oftez. Putea să plouă și cu bulbuci, trei luni în cap, dar avem umbrele! Multe umbrele. Pe toate le-am pierdut! Unde, dracu’, le-am rătăcit! Criza le-a înghițit, nu-i așa? Criza a tăiat bugetele pentru materialele promoționale ale firmelor, criza a înghițit val-vârtej toate umbrelele!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii