Cautare




, Staff

Industrie |
|

19 pentru 2019- Printre eroi

În vremurile în care adevăratele repere în materie de valori sunt greu de găsit, trebuie mai mult ca oricând să promovăm eroii de lângă noi.
134 heroes Alexandra Furnea

De-a lungul timpului, în cadrul edițiilor Forbes Heroes, au fost prezentate persoane care, prin activitatea lor, contribuie la progresul societăţii româneşti. Aceștia sunt adevărații eroi, cei care sunt modele demne de urmat în viață.

Un exemplu este medicul și antreprenorul Vasile Oșean, care și-a dorit să înființeze o clinică de recuperare medicală unde oamenii să poată fi tratați la cele mai înalte standarde. Pe scena Forbes Heroes 2018, el a oferit cele mai valoroase lecții învățate din experiență, mărturisind că, pentru a-și îndeplini acest vis, a trebuit să înceapă de jos, în urmă cu un deceniu. Crede că primul pas pentru a-ți îndelini visul este să știi care este acesta, apoi să fii dispus să muncești asiduu pentru a-l îndeplini, devenind cea mai bună versiune a ta.„Secretul pentru ca orice vis să devină realitate este ca, în fiecare moment al vieții, să fim cea bună versiune a noastră. Dacă dăm tot ce este mai bun, la finalul fiecărei luni, în afară de o remunerație financiară, primim și una non-materială, pentru noi înșine, pentru că viața este compusă din nevoia externă, pe care ne-o creează societatea, și cea interioară, a propriei persoane, nevoia de ne întreba ce ne dorim de la viață. Un motiv pentru care ne trezim că nu știm ce vrem de la viață este pentru că uităm contactul cu propria persoană. Trebuie să ne înțelegem nevoile pentru a ne identifica cu propriul vis”, spunea Vasile Oșean, în cadrul celei de-a cincea ediții Forbes Heroes.

Ulterior, el și-a setat un alt vis, pe care l-a și atins: între decembrie 2017 – ianuarie 2018, alături de alți trei români, Vasile Oșean a traversat oceanul Atlantic într-o barcă cu vâsle, pentru susținerea construirii unui centru socio-medical la Adunații Copăceni dedicat copiilor cu boli incurabile sau în stadiu final de boală.

Un alt erou prezentat în cadrul Forbes Heroes 2018 a fost Alexandra Furnea, tânără aflată printre supraviețuitorii tragediei de la Colectiv, eveniment care a făcut-o să realizeze că o societate mai bună înseamnă să ne pese de cei din jur. Mesajul său este că nu trebuie să fim supereroi pentru a-i ajuta pe cei din jur, fiecare dintre noi având puterea de a face ceva pentru comunitatea în care trăiește.

„A face bine este singurul medicament pe care îl avem în momentul de față pentru boala lipsei de empatie și implicare de care suferă România. Partea bună este că acesta este un medicament accesibil, pe care îl putem administra cu toții. Magia este, într-adevar, ceva ce facem noi și pornește de la ceva extrem de banal, din dorința pură de a face bine și de a ajuta. Pentru că doar așa viața va înceta să ne ia lucruri și vom regăsi tot ceea ce am pierdut”, spunea Alexandra Furnea.

Mai mult, vârsta nu este o piedică pentru a fi considerat un erou. La primul eveniment marca Forbes Heroes Junior au fost prezentați tineri de excepție, care fac performanțe în diferite domenii și care reprezintă deja modele de viață, chiar dacă au vârsta celor care au nevoie de modele.

Printre speakerii ediției s-au aflat Cristian Carol Budiul, Răzvan Nicolae, Andrei Dănuț Cunțan, Darius Andrei Lorinczi, Radu Mihai Cîndea și Andrei Gabriel Preda, șase tineri remarcabili care formează echipa Robotx, cu care au câștigat în 2018 cinci medalii de aur la competiția mondială FIRST Global Challenge, în fața a peste 160 de națiuni. Cei șase liceeni sunt din Hunedoara și au câștigat până acum nenumărate premii naționale și internaționale la competițiile de robotică. Victoriile lor sunt rezultatul muncii continue depuse pe parcursul a ani de zile, atât în domeniul tehnic, prin construcția robotului, cât și în cel non-tehnic, prin implicarea pe care au avut-o în comunitatea lor. Tinerii sunt susținuți de către Asociația Nație pentru Educație, înființată de Dana Războiu.

Un alt exemplu reprezentativ pentru tânăra generație de eroi este Adelina Petre, care la cei doar 9 ani este cel mai tânăr orator din România, participând deja pe scena celor mai importante evenimente motivaționale. Este pasionată de matematică, obținând anul trecut premiul I la concursul național de matematică LuminaMath.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii