Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

18 pentru 2018 |
|

18 pentru 2018: Pe urmele eroilor noştri

În anul Centenarului Marii Uniri avem nevoie, mai mult ca oricând, să promovăm adevăratele modele ale societății românești.
142 dosar 18 heroes AMBranza

Pornind de la principiul că adevăratele modele trebuie promovate permanent în locul zgomotului cotidian, Forbes Heroes vă prezintă în fiecare an oameni care, prin activitatea lor, contribuie la progresul societăţii româneşti.  Aceşti oameni şi-au pus amprenta în mai multe domenii de activitate prin inovaţie şi performanţă. Sunt modele de viaţă adevărate şi merită a fi urmărite în 2018.

Anul acesta organizăm a cincea ediție a conferinței Forbes Heroes, un eveniment  la care avem ce învăţa din experienţa de viaţă a celor care, prin multă strădanie şi dăruire au reuşit să facă ceea ce şi-au propus. La Forbes Heroes veţi vedea că este adevărat.

Eroi sunt toţi cei care pun binele semenilor mai presus de binele propriu. Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu (foto ) sunt eroi, pentru că de nouă ani luptă să crească şansele la viaţă ale bolnavilor de cancer din România. Au început în regim de voluntariat, au reușit apoi să schimbe două legi, să strângă fonduri, să construiască, să renoveze facilități medicale la care nici nu sperau, iar acum construiesc primul spital de oncologie pentru copii, exclusiv din donații. Fundația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu a reuşit ceea ce părea imposibil, într-un domeniu în care există multă blazare.

Totul a început în 2009, când Oana a primit întâmplător un mail prin care o mamă disperată cerea ajutor pentru băiatul ei de 18 ani, bolnav de leucemie. Amândouă s-au mobilizat să-l ajute, dar s-au lovit de nepăsarea autorităților. Această atitudine le-a mobilizat și mai tare. Familia lui Dragoș depusese o cerere la minister pentru aprobarea unui transplant de măduvă în Israel, dar dosarul nu ajungea la minister. „Un bolnav care nu are șansa să se trateze e practic condamnat la moarte. (…) Ministerul ne-a tratat ce pe niște proaste”, spune Carmen. Dar toate refuzurile le-au dat energie pentru a merge mai departe. Au organizat un miting, au apărut la televizor, au obținut aprobările. Dosarul lui Dragoș a trecut de guvern și o dată cu el, alți șapte tineri au putut pleca la transplant în Israel. Au crezut atunci că micul succes le va face fericite. N-a fost așa, pentru că atunci și-au dat seama că în situația lui erau alte sute sau chiar mii de oameni. „Nu aveam Registru național de donatori onorifici de celule stem, în toată țara nu existau decât opt camere sterile (pentru transplant), toaletele din secțiile oncologice (pentru pacienți cu imunitate extrem de scăzută) sunt la comun, bolnavii își fac perfuziile cu citostatice pe holuri”, povesteşte Carmen.

Acolo unde statul nu a vrut și nu a putut, ele au reuşit. Peste 1.000 de companii au contribuit de-a lungul anilor la realizarea proiectelor asociației Dăruieşte Viaţă, folosind facilitatea fiscală prin care pot direcționa 20% din impozitul pe profit către ONG-uri. „20% din tot profitul din România înseamnă 400 milioane de euro anual!”, spune Carmen. În 2012 au înființat primul Centru de excelență în tratarea și diagnosticarea cancerului la copii la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din Timișoara. Au triplat capacitatea de transplant a României, prin renovarea și dotarea a 18 camere sterile, alături de cele opt existente: au mărit capacitatea secției de neonatologie a Maternității Polizu, principalul centru de îngrijire a prematurilor din România, prin achiziția de aparatură performantă și incubatoare. În 2013, au reușit să strângă peste 1 milion de euro, bani investiți în dotarea și modernizarea centrelor oncologice din ţară.

O premieră în România ultimilor 27 de ani este construcţia primului spital de oncologie pentru copii, exclusiv din donații. Proiectul evaluat la 8 milioane de euro, este finanțat până în prezent exclusiv din donații primite de la cetățeni și firme. Noul spital va fi ridicat în curtea spitalului Marie Curie și este gândit de membrii Asociației Dăruiește Viață ca să răspundă tuturor exigențelor medicale de ultimă oră și celor mai noi circuite de tratament multidisciplinar al pacienților.

Noul spital va fi prevăzut cu circuite securizate septic la standarde europene și va dispune de secții separate de chirurgie, radioterapie și chimioterapie. La realizarea proiectului, echipa Asociației Dăruiește Viață a beneficiat de consultanță din partea experților străini, iar actul terapeutic multidisciplinar va fi simplificat. În România nu există un spital în care un copil bolnav de cancer să aibă parte de un tratament integrat (…) Peste 1.500 de companii s-au implicat în finanțarea acestui spital și peste 50 de mii de persoane au ales să doneze prin SMS câte doi euro pe lună sau au donat bani pe bursadefercire.ro”, spune Carmen Uscatu. Spitalul este construit astfel încât să le creeze copiilor internați percepția că intră într-un joc. Pe lângă radioterapie, chimioterapie și chirurgie, spitalul va avea o bibliotecă, o terasă, locuri de joacă, planetariu și cinematograf. Fiecare etaj va avea câte un spațiu de joacă, iar la etajul 3, unde este și secția de transplant, vom avea mai multe săli de joc tematice dar și terasă în aer liber”, spune arhitecta proiectului, Raluca Șoaită.

Asociația Dăruiește Viață susține copiii și adulții bolnavi de cancer. Modernizează și dotează spitale, informează și consiliază, derulează proiecte de advocacy. Asociația a investit, alături de partenerii săi, în spitalele din București – la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Universitar de Urgență Elias; în Timișoara – la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu; și în Brașov – la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.

Eroi sunt şi cei care fac tot ce le stă în putinţă pentru a trăi cu scop, pentru a ne arăta şi nouă că prin multă muncă, dăruire şi abnegaţie putem reuşi să facem tot ce ne propunem. Dintre cele 16 poveşti de viaţă prezentate anul trecut la Forbes Heroes reluăm pe scurt trei dintre cele mai mediatizate: cea a Anei Maria Brânză (Popescu), campioană olimpică la spadă, a artistului Damian Drăghici și cea a tânărului Edmond Niculușcă, președintele A.R.C.E.N.

 

Cea mai bună versiune a ei

Ana Maria Brânză este campioană olimpică la scrimă, la Rio de Janeiro în 2016, vicecampioană olimpică la Beijing în 2008, campioană mondială pe echipe în 2010 și 2011, de șapte ori campioană europeană în 2013, la individual și 2006, 2008, 2009, 2011, 2014, 2015 pe echipe, iar în sezoanele din 2007-08, 2008-09 și 2012-13 a fost declarată cea mai bună spadasină din lume.

Și-a dorit să ajungă la Jocurile Olimpice, iar visul i s-a împlinit. Românca a reușit  în prima sa participare la JO să o învingă pe reprezentanta Ungariei, numărul doi mondial. După alți patru ani s-a dus la Beijing unde a reușit să obțină locul al doilea. S-a întors acasă cu o „datorie“, cea de a se prezenta din nou peste alți patru ani cu scopul de a câștiga medalia de aur, la Londra, de această dată alături de echipă. Aceasta a fost competiția „care ne-a îngenunchiat. Eșecul nu a descurajat-o pe Ana, care spune că „nu puteam să rămân cu imaginea asta despre mine, nu pot să accept așa ceva și tocmai de asta am mers mai departe după Londra.“

În 2016 fosta echipă de la Londra s-a reîntregit pentru a-și lua revanșa la JO de la Rio. Aici, experiența de la Londra părea că se repetă, echipa nu a obținut nimic la individual.  Ajunse în ziua competiției detașate, au reușit să se monteze și să fie o echipă, învingând echipa Statelor Unite și a Rusiei despre care Ana Brânză spune că: „Rusia dacă vrea, poate înscrie în competiție trei echipe la fel de bune, să se bată toate între ele pentru locul întâi.“ Ajunse în finală, cu China, sportivele românce au reușit, fiecare dintre ele, să nu mai ia meciul pe cont propriu, ci fiecare dintre ele a pus o cărămidă în acel meci și au împlinit visul acestei generații. Ce urmează? Ana Maria Brânză nu se oprește aici. „Nu vreau să fiu eroul nimănui, vreau doar să fiu cea mai bună versiune a mea.“

 

De frică sau din dragoste

Este artist internațional, ambasador al drepturilor romilor, unul dintre primii membri de etnie romă din Parlamentul European, deținător al unui premiu Grammy și inventator brevetat al „naiului electroacustic DAMIAN“.

Damian Drăghici ne-a vorbit despre dragoste și frică, afirmând că în viață fie faci totul din dragoste, fie din frică. Consideră că experiențele din viață l-au schimbat și l-au făcut un alt om. „Experiențele sunt acelea pe care le-am trecut cu frică, dar le-am trecut aparent puternic și cu forță.“ Drăghici mărturisește că, de fiecare dată când suntem conduși de frică, evoluăm și trecem la nivelul următor. Așa funcționează și percepe artistul termenul pe care noi, adeseori, îl asociem cu slăbiciunea și neîncrederea.

Și-a ascultat inima și de multe ori, împins de frică, a evoluat, crescând tot mai mult. A fugit din România când avea 18 ani, a simțit că trebuie să facă acest lucru și a reușit: „A fost și un moment în care, din dragoste, am schimbat ceva în viața mea, dar 99% aș putea spune că din frică.(…) Am ajuns în Grecia și de frică să nu mor de foame, am început să cerșesc, să cânt cu naiul pe străzi.“

Damian Drăghici afirmă că, pe baza emoției pe care frica i-o crea, a început să facă „lucruri“, pentru a o depăși, a început să cunoască oameni și să lucreze cu aceștia, iar într-o zi i s-a oferit oportunitatea de a pleca, printr-o bursă de studiu integrală, în SUA, la Colegiul de Muzică Berklee din Boston. El spune că oamenii se nasc cu doar două frici: frica de a cădea pe spate și frica de zgomot. „Celelalte frici sunt învățate, ne sunt transmise de către familie, apropiați și, în general, de către societatea în care trăim. Oamenii nu aleg în mod deliberat de ce le este frică, ci acest sentiment îi acaparează pe fondul neîncrederii sau chiar din cauza acelor persoane care încercă să obțină ceva de la ei,” spune Damian Drăghici. El se descrie ca „un simplu om“, însă, în această simplitate găsim foarte multă substanță, din care avem de învățat şi îl ascultăm cu plăcere de fiecare dată când vorbește. „Dacă frica este cea care ne conduce să facem lucrurile, atunci de ce alegem frica și nu alegem dragostea?“. Drăghici ne sfătuiește să avem grijă la aparență, adică „ce vrem să părem și ce suntem cu adevărat, fiindcă tot adevărul va ieși la suprafață.“

 

Să iubim ceea ce facem

Relația lui Edmond Niculușcă cu Bucureștiul este binecunoscută, dar motivul pentru care el a ales să salveze orașul, mai puțin. Este cunoscut pentru proiectele dedicate salvării și promovării patrimoniului Bucureștiului și pentru programele culturale desfășurate de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (A.R.C.E.N.). Cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt „Cu bastonul prin București“ și „Trecutul care obligă“ (proiect cu care a reușit, la 18 ani, să restaureze Școala Centrală, deblocând șase milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții) și mai nou proiectul „Catalog Bucureşti”, prin care vor fi inventariate toate imobilele din toate zonele istorice ale Bucureştiului.

„Motivul pentru care am început să salvez Bucureştiul pleacă de la ideea de a fi sedus. Am căutat de-a lungul vieţii mele, scurte, un maestru. (…) N-am avut parte de maestru, dar am avut parte de întâlniri cu oameni care, pentru o anumită perioadă, m-au sedus”, povesteşte Edmond Niculușcă.

Prima întâlnire a avut loc pe când avea zece ani, cu profesoara sa de limba franceză, care a trăit 102 ani. Era un om care aparţinea unei lumi din care nimeni din jurul lui nu făcuse parte. „Era lumea de dinainte de ultimul mare război. Ore întregi, zile întregi, veri întregi am refuzat să le mai consum cu vacanţe şi mergeam lunea, miercurea şi vinerea câte 4-5 ore să vorbesc cu acest om. Am avut parte de un contact cu o lume care astăzi nu mai există. Mi-a povestit cum erau cursurile la Facultatea de Istorie, Litere, Filosofie cu Nicolae Iorga, cum se făceau culoare când trecea pe holurile Universităţii din Bucureşti“.

„Am mai făcut o legătură, am constatat că oraşul este doar un decor şi că noi oamenii, suntem fiinţele cele mai vremelnice şi că ceea ce rămâne într-un oraş sunt clădirile, străzile şi de multe ori, arborii. Oraşul are straturi de memorie. Acum (evenimentul Forbes Heroes a fost organizat pe strada Actor Ion Brezoianu – n. red.) suntem la Palatul Adevărul, în acest palat sunt multe straturi de memorie. Aici era o redacţie extrem de importantă – Universul. Apăruse şi o vorbă în perioada interbelică – şantajul şi etajul. Era cel mai corupt şi, totodată, cel mai influent ziar din acea perioadă“.

Chiar dacă rămâne sedus de perioada „Micului Paris“, Edmond rămâne ancorat în realitatea contemporană, cu toate problemele ei şi crede că toate acestea pot fi suplinite prin voinţa de a face ceva, pentru un Bucureşti frumos. „Viaţa are două coordonate – timp şi spaţiu – şi întotdeauna le spun sutelor de oameni care vin la traseele prin Bucureşti că dacă vrem să avem o viaţă frumoasă, e important ca acest decor, acest spaţiu să fie şi el frumos. Şi ţine de fiecare dintre noi“. Edmond ne sfătuieşte să ne căutăm „maestrul“, să căutăm să ne lăsăm seduşi de ceea ce facem, pentru că dacă iubim ceea ce facem, vom fi, la rândul nostru, maeştri.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii