Cautare




, Staff

Afaceri |
|

18 pentru 2018: Noul val de antreprenori

Cum arată noua generație de antreprenori români care a reușit să își exporte ideile de afaceri la mii de kilometri distanță?
100 dosar 18 antreprenori

Anul acesta, în aprilie, Forbes „30 sub 30”, unul dintre cele mai apreciate proiecte ale revistei Forbes România, prin care ne propunem să aflăm poveștile tinerilor cu performanțe deosebite, va ajunge la cea de-a șaptea ediție. În cadrul ediției de acum doi ani vă prezentam povestea restaurantelor SaladBox, afacere pornită de patru antreprenori, la Cluj-Napoca, în 2012. Atunci, unul dintre fondatori și, în același timp CEO al afacerii, Dan Isai, avea 29 de ani. El spunea că ideea business-ului a apărut ca urmare a unei nevoi existente pe piața locală la momentul respectiv: nevoia de mâncare sănătoasă, proaspătă, servită rapid și la prețuri accesibile. Odată cu dezvoltarea unui sistem de franciză, în 2013, SaladBox s-a extins rapid, atât în țară, cât și la nivel internațional. Acum există peste 60 de restaurante în orașe din opt țări, respectiv România, Ungaria, Bulgaria, Algeria, Marea Britanie, Statele Unite, Franța și Olanda. La finalul anului 2017 au fost deschise noi restaurante SaladBox la Paris și Amsterdam, iar pentru primul trimestru al acestui an sunt planificate alte patru inaugurări, la New York, Alger, Dublin și Budapesta.

Succesul afacerii fondate de tinerii clujeni, în 2012, reprezintă un exemplu ilustrativ pentru noul val de antreprenori care a început să se contureze în România, cei care au curajul să parieze atunci când nimeni nu crede în ideile lor. La șase ani de la înființare, meniurile SaladBox au ajuns pe trei continente, iar planurile de extindere încă sunt ambițioase: pătrunderea pe cât mai multe piețe noi și, în cele din urmă, pe cel de-al patrulea continent.

În toamna anului trecut, în cadrul evenimentului Forbes CEE Forum, Dan Isai spunea că succesul rapid al afacerii sale l-a determinat să ajungă lider „înainte de vreme”, pentru că a fost nevoit să țină pasul cu dezvoltarea accelerată a acesteia. În același timp, antreprenorul consideră că cea mai mare presiune pe care a simțit-o este de a-și îmbunătăți permanent performanțele și de a lăsa ceva în urmă.

În 2016, SaladBox a fost pe locul patru în topul local al lanțurilor de fast‑food, după McDonald’s, KFC și Subway, având o cotă de piață de 2,9%, potrivit datelor Euromonitor. Piața de fast-food din România se află pe un trend de creștere constantă, ajungând la o valoare de aproape 2,3 miliarde de lei în 2017. De asemenea, fondatorul SaladBox consideră că afacerile românești au nevoie de ajutor din partea statului astfel încât să poată ieși în afara granițelor și subliniază faptul că tot mai puține dintre acestea reușesc să devină jucători regionali. În opinia sa, acest se lucru se întâmplă pentru că antreprenorii nici măcar nu încearcă să își exporte ideile la nivel internațional, deși ar putea avea succes. Chiar dacă românii se adaptează rapid în orice situație, acestora le lipsește viziunea pe termen lung, adaugă el.

În toamna anului 2017, numărul de angajați al SaladBox ajunsese la 1.800, dar există planuri de recrutare pentru cel puțin alți 250 în cursul acestui an. Isai spunea că elementul cel mai important al strategiei de afaceri este consolidarea echipei sale de angajați, iar principalele investiții se concentrează pe pregătirea terenului pentru extinderea francizei la nivel internațional. Fondatorul SaladBox mai este implicat și în alte afaceri: deține rețeaua de restaurante Pep&Pepper, iar alături de Marceluș Suciu, proprietarul Marty Restaurants din Cluj‑Napoca, a lansat lanțul de cafenele Narcoffee Roasters, care a ajuns la patru unități pe plan local, trei în Cluj‑Napoca și una în București.

Totodată, începând cu toamna acestui an, Narcoffee Roasters a deschis prima unitate în franciză la Praga, iar planurile celor doi antreprenori sunt francizarea conceptului de cafenele și în Statele Unite ale Americii. De altfel, acest model s-a dovedit a fi un pariu câștigător pentru afacerile lui Dan Isai.

Atenția rămâne îndreptată anul acesta, așadar, spre tinerii antreprenori români care vor demonstra curaj și ambiție.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii