Și, mai ales, ce este atât la fascinant la ea încât să inspire regizori, creatori de modă, ba chiar și muzicieni de top, de-a lungul a cincisprezece decenii? Faptul că fata cu păr blond și rochie bleu – așa cum apare în ilustrațiile originale, realizate de John Tenniel – pătrunde într-o lume stranie și haotică, în care totul pare cu susul în jos și nimic și nimeni nu este ceea ce pare a fi? Pentru că, indiferent de vârstă, fiecare dintre noi găsește în personajele neverosimile care populează tărâmul minunilor o asemănare inevitabilă cu viața de zi cu zi? Fiindcă pe măsură ce trece vremea și înaintăm în vârstă ne dăm seama cu toții că trăim, de fapt, înăuntrul „găurii de iepure“ din carte? Nu există răspunsuri corecte sau greșite la întrebările de mai sus, însă expoziția „The Alice Look“, găzduită de V&A Museum of Childhood până pe data de 1 noiembrie, își propune să exploreze, din mai multe unghiuri, fascinația generală a oamenilor pentru Alice. Iar pentru cine se mai îndoia încă de ea, replici precum „Să i se taie capul!“, „E mai bine să fii temut decât iubit“, „De ce este un corb precum o masă de scris?” și alte fraze din carte sunt, statistic, cele mai citate paragrafe în limba engleză, după Biblie și Shakespeare.
Indiferent dacă am citit cartea, dacă am văzut una sau toate ecranizările poveștii (cea mai recentă fiind adevărata bijuterie cinematografică a lui Tim Burton, cu Johnny Depp, Helena Bonham Carter și Anne Hathaway) sau dacă doar am pășit vreodată în interiorul unui magazin pentru copii, cu toții avem măcar o imagine vagă despre Alice. Mergând pe firul nenumăratelor reeditări ale poveștii, sub bagheta numeroșilor ilustratori care s-au lăsat inspirați de Țara Minunilor, în evoluția imaginii lui Alice putem citi evoluția feminității, evoluția modei și chiar a societății în care trăim. Vizionară, Virginia Woolf explicase cândva că „Alice în Țara Minunilor“ nu este o carte pentru copii, ci una dintre puținele cărți în care, odată intrați, redevenim copii. Poate și fiindcă totul a pornit de la o după-amiază de vară, din iulie 1862, când un om în toată firea, matematicianul Charles Dogson, pe numele de scriitor Lewis Carroll, le-a scos la picnic pe cele trei fiice ale decanului de la facultatea Christ Church.i, mai ales, ce este atât la fascinant la ea încât să inspire regizori, creatori de modă, ba chiar și muzicieni de top, de-a lungul a cincisprezece decenii? Faptul că fata cu păr blond și rochie bleu – așa cum apare în ilustrațiile originale, realizate de John Tenniel – pătrunde într-o lume stranie și haotică, în care totul pare cu susul în jos și nimic și nimeni nu este ceea ce pare a fi? Pentru că, indiferent de vârstă, fiecare dintre noi găsește în personajele neverosimile care populează tărâmul minunilor o asemănare inevitabilă cu viața de zi cu zi? Fiindcă pe măsură ce trece vremea și înaintăm în vârstă ne dăm seama cu toții că trăim, de fapt, înăuntrul „găurii de iepure“ din carte? Nu există răspunsuri corecte sau greșite la întrebările de mai sus, însă expoziția „The Alice Look“, găzduită de V&A Museum of Childhood până pe data de 1 noiembrie, își propune să exploreze, din mai multe unghiuri, fascinația generală a oamenilor pentru Alice. Iar pentru cine se mai îndoia încă de ea, replici precum „Să i se taie capul!“, „E mai bine să fii temut decât iubit“, „De ce este un corb precum o masă de scris?” și alte fraze din carte sunt, statistic, cele mai citate paragrafe în limba engleză, după Biblie și Shakespeare.
Alice, Lorina și Edith Liddell au solicitat o poveste, prilej tocmai bun pentru Dogson, un îndrăgostit de copilărie, să redevină din nou copil, cum spunea Woolf, și să născocească povestea unei fetițe care aleargă după un iepure și, urmărindu-l în Țara Minunilor, descoperă un tărâm populat de personaje nebunești precum pisica de Cheshire, omida fumătoare, Regina de Inimă Roșie sau Pălărierul Nebun.
„«Dar nu vreau să trăiesc printre oameni nebuni», spuse Alice. «Ah, dar nu ai ce să faci», zise Pisica de Cheshire. «Toți suntem nebuni. Tu, eu… ». «Cum știi că și eu sunt?» întrebă Alice. «Pentru că nu se poate altfel», zise Pisica. «Altminteri n-ai fi venit aici»“. Asemeni lui Alice, nici noi nu putem sta prea departe de tărâmul construit de Lewis Carroll pornind de la domeniul la care se pricepea cel mai bine: matematica, omniprezentă în ghicitorile și jocurile de logică încifrate în dialogurile personajelor din carte. „Oare cine sunt eu? Oh, acesta este marele puzzle!“, exclamă exasperată Alice în capitolul al doilea al cărții. Această întrebare retorică avea să anticipeze dilema personală a adevăratei Alice – Alice Liddell, devenită ulterior Alice Hargreaves – pe care succesul cărților lui Carroll a închis-o pentru totdeauna într-o „Țară a Minunilor“ în care nu și-a găsit niciodată locul.
Căsătorită cu un absolvent de Christ Church, Alice a avut trei fii și a trăit o viață retrasă, privind de departe cum personajul inspirat de ea capătă o viață proprie. Și-a petrecut ani în șir colecționând obiecte memorabilia care aveau legătură cu povestea scrisă pentru ea, iar după moartea soțului ei, în 1928, și-a făcut publică identitatea scoțând la licitație manuscrisul original al lui Carroll. Peste noapte, ziarele s-au întrecut în a-i scrie povestea, Columbia University i-a oferit o diplomă onorifică și a devenit o celebritate în adevăratul sens al cuvântului.
Cu toate astea, așa cum o demonstrează mărturiile vremii, dar și fotografiile publicate în epocă, ce o surprind cu o întipărire de tristețe pe chip, nu pare să fi fost niciodată fericită cu acest statut, frustrată de faptul că publicul nu putea face diferența între ea și Alice din carte. În volumul „Povestea lui Alice: Lewis Carroll și istoria secretă a Țării Minunilor“, autorul Robert Douglas-Fairhurst face chiar o paralelă între Alice Hargreaves și Peter Llewelyn Davies, băiețelul care i-a inspirat lui JM Barrie povestea lui „Peter Pan“. Așa cum și adevărata Alice rămăsese prizonieră în Țara Minunilor, Peter își petrecuse viața în Neverland, sub privirile scrutătoare ale tuturor celor care îi cunoșteau istoria. În 1932, cei doi s-au întâlnit: o Alice de 80 de ani și un Peter de vârstă mijlocie, doi copii mari, cărora lumea le rămăsese mică. „Mă tem că pot să mă explic, Sire“, îi spune Alice Regelui, într-o scenă din carte. „După cum vedeți, nu sunt eu însămi“.
În 1934, la vârsta de 82 de ani, eroina lui Carroll se stinge, făcând ziarele să titreze că „A murit Alice în Țara Minunilor“. Nimic mai greșit, având în vedere că tu citești acum acest articol, într-un an în care Royal Mail a scos o ediție specială de timbre cu chipul lui Alice, Vivienne Westwood i-a adus un tribut sub forma unor ilustrații contemporane, iar evenimente culturale cu ștaif precum expoziția „Hermes Wanderland“ sau musicalul ”Wonder.land“ se inspiră din simbolistica „Țării Minunilor“. „Cât de lung este totdeauna?“ îl întreabă Alice pe Iepurele Alb într-un capitol al cărții, iar răspunsul lui vine, aproape profetic pentru adevărata Alice: „Câteodată, poate însemna doar o secundă“.
LECȚIILE LUI ALICE
Chiar dacă adevărata Alice nu s-a împăcat cu adevărat nici cu propria viață și nici cu faima atrasă de legătura cu personajul lui Carroll, cartea a devenit în timp una dintre preferatele psihologilor, care au tălmăcit aparentul haos din Țara Minunilor sub forma mai multor lecții de viață, utile atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.
Trebuie să știi ce îți dorești cu adevărat
„- Îmi puteți spune, vă rog, încotro ar trebui să o pornesc de aici? întrebă Alice.
– Asta depinde în mare măsură de locul în care vrei să ajung, zise Pisica.
– Nu mă interesează prea tare unde ajung, spuse Alice.
– Atunci, fată dragă, nici nu contează încotro o pornești, spuse Pisica”.
Nu trăi niciodată cu privirea la trecut
„Nu are sens să mă întorc la ziua de ieri, fiindcă atunci eram o altă persoană”.
Concentrează-te pe scopurile tale
„Dacă toată lumea și-ar vedea de treaba ei, lumea s-ar mișca mult mai repede decât
o face în prezent“.
Fă-ți curaj să începi de undeva
„Începe la început, apoi mergi, mergi, până ajungi la final. Apoi oprește-te“.
Trebuie să ai o doză de pasiune nebunească pentru a reuși ceva
„Ești nebun de legat, dar îți spun un secret. Cei mai grozavi oameni din lume așa sunt”.
Ascultă-ți inima și intuiția
„În general își dădea sieși sfaturi foarte bune, doar că foarte rar le și urma“.
Ai tăria să crezi că poți realiza orice îți propui
„ – Nu are niciun sens să încerc, râse Alice, nimeni nu poate să creadă în lucruri imposibile.
– Ba îndrăznesc să-ți spun că nu prea ai exercițiu, zise Regina. Când eram mai tânără, făceam asta timp de o jumătate de oră zilnic. Uneori reușeam să cred în șase lucruri imposibile doar înainte de micul dejun”.
Vizualizează ceea ce îți dorești
„Imaginația este singura noastră armă în războiul împotriva realității”.
Nu judeca niciodată pe altcineva, fiindcă nu-i știi istoria
„Când voi fi Ducesă”, își spuse ea, fără prea multă convingere, „nu voi ține niciun pic de piper în bucătăria mea”. „Poate că piperul este ceea ce îi face pe oameni nervoși”, continuă ea, fericită că a descoperit o nouă regulă. „Oțetul îi face sărați, mușețelul îi face amari, iar zahărul de trestie și astfel de lucruri îi fac pe copii agitați. Mi-ar plăcea ca mai mulți oameni să înțeleagă acest lucru, poate atunci n-ar mai fi atât de înțepați în legătură cu tot ceea ce li se întâmplă“.
Chiar și alegerile greșite au rolul lor
„Aproape că-mi doresc să nu fi intrat niciodată pe acea gaură de iepure și totuși…
e destul de curioasă viața asta, nu-i așa?”
