Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Energie |
|

Lecții pentru 2019 – Cristian Secoșan (Siemens): “Gradul de digitalizare tot mai crescut al societății și al mediului de afaceri reprezintă cu siguranță o mare provocare globală”

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanți manageri, antreprenori și bancheri să evalueze din punctul de vedere al afacerilor (dar nu numai) anul 2018 și, mai ales, să privească spre viitor, prin prisma lecţiilor pe care le-au învăţat.
094 dosar Cristian Secosan

Cristian Secoșan, CEO Siemens România

Evoluția companiei în 2018

Efervescentă. Atât din perspectiva proiectelor derulate și a comenzilor noi, cât și din perspectiva complexității și a tehnologiilor implementate. Siemens România a înregistrat o evoluție pozitivă, în linie cu obiectivele setate, în contextul în care piețele pe care activăm au avut o dinamică pozitivă în anul fiscal 2018 (încheiat la 30 septembrie).

Am finalizat proiecte importante, atât în domeniul energetic și industrial, cât și în cel al tehnologiilor pentru clădiri: discutăm de retehnologizări și modernizări importante de stații electrice, am pus în funcțiune, în premieră, un proiect de stocare inteligentă a energiei regenerabile și suntem unul dintre principalii jucători din domeniul automatizărilor industriale.

2018 a marcat și câștigarea unui contract important în Republica Moldova. Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” a selectat compania Siemens SRL pentru reabilitarea a 14 staţii de transformare.

Ceea ce se află, însă, la baza tuturor acestor rezultate este echipa. Cultivarea spiritului antreprenorial în interiorul organizației, este, după părerea mea, combustibilul oricărei evoluții și reprezintă nucleul dezvoltării companiei.

 

Evoluția domeniului în 2018

Nu aș putea numi un eveniment care m-a impresionat neplăcut. În afaceri, de multe ori, provocările ascund oportunități importante. Depinde doar de noi să identificăm și să fructificăm aceste oportunități.

Ceea ce am observat în piețele pe care activăm este deschiderea și orientarea tot mai crescută către digitalizare. Observăm acest lucru în toate domeniile noastre de activitate. Sigur, vorbim de un început de drum, însă, este o zonă în care vedem oportunități de dezvoltare. În zona de e-mobilitate și contoare inteligente s-au anunțat deja planuri importante. În domeniul industrial, în egală măsură, se conturează proiecte tot mai complexe. De asemenea, observăm și o creștere a calității construcțiilor, odată cu revitalizarea sectorului imobiliar – o piață matură, cu dezvoltatori internaționali importanți, care înțeleg beneficiile unor tehnologii de control și monitorizare inteligente.

O altă zonă activă este modernizarea infrastructurii energetice și de transport, unde Siemens a fost și este implicată în proiecte importante.

 

Lucruri bune în România în 2018

În 2018, a continuat procesul de cristalizare al unei societăți civile tot mai active și mai puternice. Dinamica tot mai crescută, dezvoltarea și poziționarea societății civile ca actor cheie în societate este, după părerea mea, baza progresului nostru ca societate.

 

Cum v-au influențat deciziile Guvernului?

Siemens România este o companie care respectă legislația, iar în cazul apariției unor modificări derulează toate demersurile necesare pentru a respecta legea aflată în vigoare. Bineînțeles, nu este un secret că anul acesta au existat modificări ce au determinat o creștere a intensității activității unor departamente pentru a ne alinia la noile reglementări, însă nu am observat un impact asupra activității noastre pe termen mediu și lung, nici operațional, nici comercial.

 

Agenda României în 2019

Preluarea Președinției Consiliului UE, chiar după aniversarea a 100 de ani de România, este un bun prilej să ne întrebăm unde ne dorim să ajungem peste încă un secol. Următorii 100 de ani, cum foarte bine a punctat chiar „Forbes România”.

Ideal ar fi ca odată cu responsabilitatea ce derivă din preluarea acestui rol, să fim pregătiți și ca societate să facem următorul salt în toate domeniile: de la societate civilă și educație, la mari proiecte de infrastructură și digitalizare.

De exemplu, dacă privim marile proiecte de infrastructură, indiferent de domeniul de implementare, o strategie coerentă și o accelerare a investițiilor ar aduce beneficii uriașe pentru dezvoltarea economiei, s-ar deschide noi oportunități

 

Strategia companiei pentru 2019

Strategia Siemens are trei direcții cheie la nivel global: Electrificare, Automatizare și Digitalizare, care sunt reflectate și adaptate la nivel local.

În toate ariile de business vedem potențial de dezvoltare, determinat de două mari pârghii. Prima este creșterea gradului de digitalizare al societății ca întreg, care solicită și o schimbare a modelelor de business și o adaptare flexibilă a diferitelor industrii la cerințele aflate într-o schimbare rapidă. Un exemplu este producția. Aici, gradul de automatizare și digitalizare tot mai ridicat determină deja o nouă paradigmă și sunt deja câțiva ani de când discutăm de noua revoluție industrială.

A doua pârghie este reprezentată de investițiile în mari proiecte de infrastructură. Sunt sectoare, cum este cel feroviar și energetic, în care dinamica lansării de noi proiecte a fost în creștere în ultimii ani și unde vedem în continuare semnale pozitive în piață. Totuși, în același timp, există încă mult loc de dezvoltare.

 

Provocările globale ale anului 2019

Gradul de digitalizare tot mai crescut al societății și al mediului de afaceri reprezintă cu siguranță o mare provocare globală. Dinamica adoptării noilor tehnologii crește de la an la an, iar acest lucru pune presiune și, în același timp, generează zone cu totul noi, pe care trebuie să învățăm să le gestionăm: de la înțelegerea psihologiei AI și evoluția cadrului de colaborare om-robot la dezvoltarea continuă a proceselor de training ale angajaților pentru a dispune la maximum de noile tehnologii.

Siemens derulează, prin echipele de cercetare-dezvoltare globale, proiecte pilot în toate domeniile în care activează, prin care încearcă să seteze noi modalități de utilizare a tehnologiei pentru a ne îmbunătăți viața.

În domeniul industrial, cercetătorii Siemens lucrează la proiecte care au ca scop îmbunătățirea cooperării om-robot, creșterea eficienței și o performanță cât mai ridicată. În egală măsură, pe măsură ce tehnologiile inteligente sunt tot mai prezente și investițiile în securitate cibernetică cresc exponențial, iar exemplele pot continua.

Cu certitudine, viitorul aparține tehnologiilor inteligente și nu mai poate fi schimbat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii