Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Artesana, investiție de peste 5 milioane de euro într-o nouă fabrică

 Reprezentanții producătorului local de lactate artizanale Artesana anunță investiții de peste 5 milioane de euro într-o fabrică nouă.
Bottles,With,Fresh,Milk,In,A,Box.,On,A,Wooden

Investiția a fost realizată printr-o finanțare bancară, prin susținerea companiei de private equity, ROCA Investments și prin grantul nerambursabil obținut prin schema de ajutor de stat nr. 807/ 2014, în valoare de aproximativ 2,3 milioane euro.

Construcția noii fabrici reprezintă un moment extrem de important, care marchează o nouă etapă în dezvoltarea Artesana. În ultimii ani, am simțit o creștere a interesului consumatorilor pentru produsele lactate premium și ne doream să putem răspunde cererii tot mai mari din piață. Extinderea capacității de producție exista în planurile noastre de dezvoltare încă de acum 3 ani. Credem însă că acum este momentul pentru această investiție, beneficiind de oportunitatea grantului nearmbursabil și bazându-ne pe parteneriatul solid cu ROCA Investments alături de care putem să accelerăm scalarea companiei și să amplificăm potențialul brandului nostru”, a declarat Daniel Donici, co-fondator Artesana.

Noua fabrică va avea o suprafață de producție de 2.350 mp, cea totală fiind de 3.100 mp. Aceasta va asigura o capacitate suplimentară de producție de aproximativ 40 tone de lapte pe zi, de trei ori mai mult față de producția actuală.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii