Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

ForbesLife |
|

Arta care mângâie ochii

Galeria Senso nu seamănă cu niciun alt loc din Capitală: un spațiu cu o geometrie de obiect haute-couture, cu nișe misterioase și depozite tainice și cu o liniște delicioasă, ca un cod genetic bine-întipărit între pereții plini de opere de artă.
_PSY1491

Înăuntru, o doamnă scundă și luminoasă binevoiește a-mi fi interlocutor pentru orele care urmează. Exclamația ei de la început îmi așază un zâmbet pe chip pe durata întregului interviu. Așa e, chiar par „un copil flămând de răspunsuri“ și curios de experiment. Cu opere de artă care cos laolaltă suflete, galeria mi se desfășoară ca o „distilerie“ în care nu te îmbată licorile, ci simbolurile. Aveam să descopăr unul dintre cele mai efervescente locuri ale Bucureștiului și să cunosc unul dintre cei mai frumoși artiști autohtoni. Și eu încă nu aveam habar.

Doamna Ileana Dana Marinescu te molipsește instantaneu cu voie bună și poftă de viață. Casa ei e transformată în șantier-atelier așa că am convenit să ne întâlnim în Galeria Senso, unde este expusă în cadrul expoziției de Artă Decorativă. Triplul eveniment – lansarea expoziției cu vânzare, lansarea expoziției Artă decorativă (care se compune din 11 viziuni artistice diferite) și lansarea Cine-Cafe-ului Senso este manifestare estetică de anvergură, găzduită de Galeria Senso la început de an.

Îmi scot agenda, reportofonul, notițele și stiloul. Îmi fac curaj, zâmbesc și purced într-un interviu-aventură, în care îmi propun să dezbrac de secrete un artist fragil și prețios în același timp. Îmi mărturisește că în ultima vreme are puterea de a vedea lucrările înainte de a le construi. Totul, de la piesa de artă până la panotajul în galerii, se întâmplă vizual. O super-putere pe care o atribui experienței, dar sunt contrazisă. Îi este atribuită unui talent selectiv și unei implicări totale. Spațiile se umplu mental, devin schițe, apoi se transformă în idei premergătoare operei. Concluziile sunt mai întâi gânduri răsfirate în toate părțile. Doamna Marinescu îmi dă exemple de astfel de panotaje mentale și îmi atrage atenția expoziția din Foișorul de la Mogoșoaia, cea cu însemne heraldice. Întâmplător sau nu, inspirația expoziției a venit din partea stră-stră-stră bunicului său, Sevastos Chimenitul, unul dintre precursorii Școlii lui Brâncoveanu.

Cum se construiește o emoție. Mă fascinează sensibilitatea. În general și în particular, în cazul de față. Mă ancorez bine cu picioarele în podeaua lustruită a galeriei și urmăresc fascinantă curgerea gândurilor artistei din fața mea. „Unul dintre avantajele vârstei este că lucrurile încep să vină către tine“, îmi spune, cu un zâmbet. La cei 70 de ani pe care îi are, este de un realism provocator. Conștientă de valoarea propriilor opere, dar și de motivele galeriilor de artă de a veni în întâmpinarea colecțiilor ei.

Una dintre cele mai dragi expoziții îi este Micro-Macro. Lucrată la două dimensiuni, fiecare piesă aduce în prim plan una dintre obsesiile care o inspiră: insectele. Gâzele se metamorfozează în personaje, se produce o simbioză între femeie și insectă și astfel, o poveste curge de la un subiect la altul.

Sunt curioasă cum definește un artist frumusețea. Aproape în același timp primesc răspunsul: frumusețea este ceva subiectiv, cu care te poți juca în voie. Ceva precum Galeria Senso: luminoasă, generoasă, spațioasă, cu nișe ludice. Frumusețea, ca și concept abstract este, crede Ileana Dana Marinescu, „acel ceva care îți mângâie ochii“. Și care, adesea, te ia cu totul prin surprindere. Nu toți suntem în stare să simțim frumosul. Există o vibrație care se duce și la oameni foarte simpli, și la intelectualii de vârf, fără a exista intenție; e o încărcătură, o bucurie pe care un artist adevărat o descătușează necondiționat la picioarele frumuseții.

Ileana Dana Marinescu nu este nici eclectică, nici misterioasă în ceea ce creează, în schimb există o parte ludică a lucrărilor, ușor observabilă și care îi trasează unicitatea. Primul desen, cel de la trei ani, pe peretele proaspăt zugrăvit, a fost nucleul unei pedepse, nicidecum al unei laude. Aici însă este primul punct în care începe activitatea de pictură murală, ceea ce va urma să facă după terminarea facultății.

Cum a ajuns de la umplerea spațiilor monumentale la detaliile miniaturale este un pas făcut cu ochii închiși, derivat din plăcerea nativă a minuțiozității. Una dintre colecțiile artistei, denumită „Bijuterii pentru perete“, demonstrează exact grija pentru detaliu. Îmi recunoaște, aproape vinovată, că dintre toți criticii din lume, cel mai aspru este ea însăși. Exigența îi recomandă să lase lucrările care nu îi întregesc viziunea „la dospit“. Și tot exigența nu-i oferă loc pentru compromisuri.

Începe să mă inspire tot mai mult cu fiecare cuvânt rostit, afară e deja întuneric, dar mi se pare atât de proaspăt interviul încât nu mă dau plecată. Încerc să aflu ce o inspiră. Nu-mi vorbește despre modele, așa cum m-aș aștepta, ci despre amprentele pe care le-a pus asupra existenței sale fiecare persoană pe care a întâlnit-o. Îmi spune, zâmbind, că se simte ca un om construit într-un joc sănătos de puzzle, un Om-Sumă al tuturor întâlnirilor providențiale.

Viața nu i-a fost întotdeauna poezie. Ba, mai mult, refuză să-mi vorbească despre durere, deși la baza tuturor simțămintelor profunde stă chiar ea, durerea. Mă îndeamnă să am încredere întotdeauna în ceea ce fac și să nu pierd niciodată această dexteritate a credinței.

Drumul spre artă i-a fost ghidat în adolescență de către o familie de pictori, în casa cărora venea să picteze, simțindu-se într-un soi de transă neîntreruptă. Discuția cu părinții, explicațiile ulterioare, convingerile că nu trebuie să urmeze Facultatea de Litere ci pe cea de Arte, toate i-au pecetluit soarta și au întregit puzzle-ul.

Atunci a început „cvasi-nebunia“, cum își numește artista activitatea de creație. Din ultima clasă de liceu și până astăzi, când se pregătește de o nouă serie de lucrări. Inspirația vine ca un har nevăzut, de peste tot și de nicăieri în mod precis. Viziunea de colecționar îi ușurează munca și transformă obiecte aparent simple – sticle de parfum, vaze, căni, farfurii, ochelari, burlane – printr-un soi de alchimie în adevărate bijuterii. Are o chimie aparte, atât cu oamenii cât și cu materialele pe care le modelează: de la colajele vestimentare și până la depuneri de metal în băi de galvanizare, fascinația tehnicilor de prelucrare a artei nu contenește să o intrige.

Ceea ce m-a făcut să zâmbesc și să-mi placă și mai mult de doamna Marinescu a fost respectul pe care îl simte și îl exprimă față de ceilalți artiști contemporani. „Există artiști foarte buni, nu suntem unii epigonii celorlalalti, toți au un nucleu recognoscibil“, crede ea. Cea mai mare temere a unui astfel de artist este plafonarea, încadrarea într-o rutină. Tocmai de aceea chipul din fața mea îmi zâmbește și-mi explică amplu cum se forțează la fiecare expoziție să arboreze o nouă temă, să se reinventeze, să simtă emoția vie a fiecărei lucrări.

Adeptă a simetriei și a echilibrului, Ileana Dana Marinescu crede în zodii. De fapt, crede în legăturile invizibile ale omului cu întreg Universul. Și, exact în ideea că suntem ceea ce trăim, ce mâncăm și ce simțim, suntem și ceea ce privim, ceea ce admirăm, la ce ne raportăm. Experiențele internaționale au făcut-o să capete și mai multă încredere în ceea ce face: arta este, ca și muzica, o limbă universală. În Germania, SUA sau Franța a comunicat perfect prin cuvinte cu spectatorii operelor sale, însă în Olanda, Africa sau Thailanda au fost necesare doar privirile și strângerile de mână pentru a înțelege că este admirată.

Descos treptat toate straturile și faldurile care dezvăluie personalitatea artistei și ajung la concluzia că un artist trăiește pe etape, jonglează cu manifestările, vibrează o dată cu inflexiunile vieții, se adaptează.

Îmi închid reportofonul, mângâi cu privirea încă o dată operele de la parter și îmi repet, cu un sentiment minunat de seninătate, că în momentele în care pot cunoaște asemenea oameni, în asemenea locuri, sunt, cu certitudine, cel mai norocos om din lume.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii