Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Ariston Thermo România vizează un avans al vânzărilor în 2014

Draguleanu_Constantin_Ariston.jpg
Ariston Thermo România mizează în acest an pe o creştere a vânzărilor în volum cu 20% pe segmentul centralelor termice în condensare, dar şi pe un avans de 5% pentru modelele convenţionale.

În 2013 business-ul Ariston s-a situat la acelaşi nivel ca şi în 2012, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi al volumelor comercializate. Astfel, în acest moment, circa 65% din vânzările companiei sunt generate de centrale termice murale, 30% de boilerele electrice, restul revenind sistemelor solare, pompelor de căldură şi aparatelor de aer condiţionat”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Potrivit afirmaţiilor sale, pentru anul în curs este previzionat un avans al vânzărilor în volum, atât pe segmentul centralelor termice în condensare, cu cca. 20%, cât şi pe cel al centralelor termice convenţionale, cu circa 5%.

„Încă din 2012 am observat o înclinare tot mai mare a românilor către centralele termice în condensare, acest trend menţinându-se şi în 2013. Astfel, dacă în urmă cu 5 ani doar maximum 1-2% dintre centralele Ariston vândute pe plan local înglobau această tehnologie, în 2013 procentul a crescut la peste 6%, iar în acest an ne dorim depăşirea acestui rezultat”, a mai adăugat reprezentantul companiei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii