Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

ForbesLife |
|

Aristocrația unei doamne moderne

Atunci când, la 44 de ani, întreții viu focul uneia dintre cele mai cunoscute organizații dedicate educației – Fundația Calea Victoriei, te înscrii la un master de Studii Vizuale și Societate și vorbești despre artă ca despre o nevoie, reprezinți unul dintre personajele care căptușesc universul apropiat, precum o substanță necesară. Este cazul Sandrei Ecobescu, una dintre personalitățile efervescente pe care le-am întâlnit luna aceasta și care demonstrează că atât viața, cât și profesia se pot modela după bunul plac.
DSC_3045

Pe Sandra o precede reputația de femeie frumoasă, fermă și capabilă. Punctuală, cu o prezență feminină, dar fermă, cu o postură dreaptă, bine articulată într-o rochie vintage, Sandra recunoaște că se definește prin foarte multe personaje și stări.

„Îmi place să glumesc cu zodia asta a mea, a Gemenilor, care îți dă impresia că nu ești niciodată singur; în plus, nu mă plictisesc niciodată. Am 44 de ani, nu prea cred în materialitatea sau greutatea vârstei. Când eram mai tânără și mă gândeam la cineva de 40 de ani, îmi închipuiam o persoană foarte matură, înțeleaptă. Fiecare vârstă are însă momentele ei de descoperiri. Îmi place să îmi imaginez că sunt un personaj numit Sandra, cu o vârstă imprecisă, cuprinsă între 20 și 90 de ani, care se simte mai mult într-o tinerețe perpetuă, în sensul uimirii; nu cred că e o fugă de maturitate, dar fug de serios, de monotonie. Mă înțeleg foarte bine cu personajele în vârstă și îmi place să mă prezint simplu, Sandra.“

Iar pentru că Sandra debordează de energie, a creat împreună cu sora ei, Irina, un loc de joacă numit Fundația Calea Victoriei. Înainte de Fundație, Sandra a făcut lucruri diverse, care nu au durat foarte mult, dar care au ajutat-o să învețe mai multe despre ea însăși, despre cum să reacționezi, la ce să te aștepți. În povestea Sandrei se înșiruie locuri de muncă la biblioteca Consiliului Europei, într-un centru de informare, în cadrul Ministerului de Externe, sau într-o agenție de creație.

Descopeream locuri frumoase, dar poate că poziția pe care eram eu nu era suficientă. Apoi am lucrat într-o companie de logistică, unde sora mea, Irina, era director general și avea nevoie de o asistentă de nădejde. Nu știam nimic despre ce urma să fac, pentru că eu făcusem Facultate de litere, română-engleză și secundar neo-greacă.“ Abia în această perioadă, Sandra a aterizat în planul concret: „Au urmat șapte ani foarte interesanți din punct de vedere profesional, însă după șase ani deja mă plictisisem, iar al șaptelea nu a fost decât anul în care mi-am făcut curaj să îmi iau zborul. Apăruse blazarea, lucrurile se repetau, dar în ceea ce privește viața personală și lucurile care pe mine mă bucură – cărțile, muzica clasică, întâlnirile cu oameni din zona culturală – erau, practic, inexistente. Nu reușeam să ajung nici la concertele unde îmi doream, devenisem doar o mamă foarte obosită care își revine doar în weekend“.

Intuiția începutului

Totul a pornit în joacă. Irina, sora Sandrei, avea un apartament pe Calea Victoriei, într-un bloc interbelic, iar aici i-a propus Sandrei să facă ce îi poftește inima. „Acum 10 ani, la acea vreme citeam cartea domnului Neagu Djuvara «O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri» și am avut o revelație: mi-am dat seama că istoria, un subiect nu foarte ofertant pentru mine în timpul școlii, poate fi povestită, explicată pe înțelesul tuturor într-o manieră fermecătoare, inteligentă, de către un om capabil să facă aceste lucuri. Pornind de la această carte, s-a conturat în mintea noastră ideea de a crea un spațiu interactiv și prietenos, unde tinerii să se poată întâlni cu acești profesori, să cerceteze, să deguste din subiectele umaniste.

Într-adevăr, în școală, știm cu toții, disciplinele umaniste sunt defavorizate, până la stadiul în care materii precum muzica, desenul sau dansul sunt ignorate aproape total. „Am pornit de la o nevoie a mea și am realizat că ar fi mai mulți interesați de astfel de cursuri. Există acest domn foarte interesant, Sir Ken Robinson, speaker și specialist în educație, care vorbește despre creativitate și despre revoluția industralizării, despre împărțirea în clase (ca în loturi de producție) și despre programa de învățământ, despre predarea materiilor, care se face și azi după o logică stabilită în secolul al XIX-lea.

Iar de atunci și până astăzi lumea s-a schimbat foarte mult, iar dacă nu punem accent pe științele umaniste, există riscul să dispară câteva abilități esențiale ale oamenilor: empatia, creativitatea, imaginația. Lucrurile astea au un sens, o finalitate fundamentală, chiar dacă nu una imediată.“

Citește și Povestea Primului Malvensky Store din București

Sandra a construit Fundația Calea Victoriei intuitiv, ca o alternativă venită înaintea nevoii de educație. „Oamenii merg la teatru, la concerte, citesc cărți și, dacă vrei, cursurile noastre sunt o completare. Conferințe și prelegeri au existat de când e lumea.“ Femeia din fața mea vorbește despre educație din toată inima, povestind despre creativitate, despre cum ar trebui încurajate noile generații să-și afle pasiunile. Deși înclinațiile ei sunt evident artistice, Sandra mărturisește că, inițial, ar fi trebuit să fie inginer, în ciuda dorinței sale de a deveni soprană, pictoriță sau scriitoare. A cochetat cu arta, însă părinții nu au încurajat-o pentru că se temeau ca regimul comunist să nu îi conteste alegerea. Revoluția a venit însă când Sandra era în clasa a XI-a, moment în care a decis că va da la facultatea de Litere sau Jurnalism: „Răsturnarea asta de lume a fost o mare șansă pentru că altfel nu aveam curaj să mă răzvrătesc“.

De la primele gânduri puse pe hârtie și până la primul curs cu istoricul Neagu Djuvara, a durat câteva luni, Sandra mizând pe mult pe fler și pe intuiție. „În prima etapă ne-am întâlnit cu tineri, elevi și studenți alături de care am testat interesul și reacția lor la temele pe care le propuneam – istorie, filosofie, arte, iar în ianuarie 2008 domnul Neagu Djuvara, «muzul» meu, ținea cursul «Cum am trăit secolul XX».“

Provocările și ambițiile

Sandra îmi mărturisește că, în cei 10 ani de la înființare, cursurile, deși introductive, au fost  foarte serioase, motiv pentru care le-au trecut pragul mii de cursanți. „În primul rând cred că eu, fiind locomotiva Fundației, trebuie să-mi păstrez seninătatea, optimismul și inconștiența. Acel dram de nebunie frumoasă. Să cred că în momentul în care oamenii din jurul meu blamează totul din jur – politica, criza, sărăcia, problemele sociale acute, tot contextul acesta cu  lucruri care te pot demoraliza și care te pot face să te simți vinovat că nu activezi într-o zonă caritabilă – să continui să-mi păstrez direcția și optimismul. De multe ori intervin și chestiuni financiare, pentru că ceea ce ne mână pe noi în luptă este educația alternativă, care se traduce prin «să reziști» și când ești descurajat, să perseverezi și când ai nu ai resurse financiare.“

Cursanții Fundației sunt oameni extrem de diferiți, de toate vârstele, din toate categoriile, lucru care îi confirmă Sandrei că face bine ceea ce face. Mai mult, pe lângă cursuri, Fundația Calea Victoriei organizează evenimente mari și concerte de muzică clasică și de operă, publică și cărți educative.

Ce cursuri îi sunt mai dragi Sandrei? „Cel mai mult și cel mai mult, evident că are legătură și cu profesorul. Istoria mi-a devenit dragă datorită domnului Djuvara, o apreciez foarte mult pe doamna Georgeta Filitti, care este un om extraordinar și ține conferințe la noi de aproape 10 ani despre istoria Bucureștiului, a familiilor aristocratice sau prezentând clădiri celebre din Capitală, tot dumneaei fiind și inițiatoarea ideii de a organiza plimbări istorice prin București.

Ceea ce face doamna Filitti este captarea atenției publicului, așezând o lupă asupra istoriei, povestite cu har. Antropologia mi-a devenit foarte dragă mai ales datorită domnului Vintilă Mihăilescu, care deține trăsăturile lectorului ideal pentru Fundație: bun-simț, normalitate, profesionalism și bucuria de a împărtăși cu ceilalți. Și, evident, muzica. Datorită colaborării cu Tiberiu Soare, un tânăr charismatic care acum 10 ani era dirijor la Opera Națională București, unde este și în prezent și care a fost al doilea profesor al fundației după dl Neagu Djuvara.“

Planurile

Ce face Sandra când orele de lucru se termină? Se bucură de Mara, fiica ei adolescentă care împlinește 16 ani toamna aceasta și căreia încearcă să îi ofere o educație în cât mai multe direcții, fără să o forțeze spre o anumită profesie. Familia, soțul, cățeii și cursurile la care s-a înscris de curând îi umplu Sandrei timpul rămas liber. Mai mult, de un an, datorită fiicei ei, care i-a propus această variantă, Sandra este vegană, recunoscând că acum mănâncă mult mai variat și mai sănătos decât înainte.

Citește și Portretul unei iubitoare de câini de rasă

„Pentru că sunt o «tânără speranță», voi urma masterul Studii Vizuale și Societate, «păstorit» de antropologul Vintilă Mihăilescu, deci mă întorc la școală, pentru a avea și perspectiva cursantului, nu numai pe cea a organizatorului, dar și pentru că omul, cât trăiește, învață“. Sandra este interesată și de zona dezvoltării personale, ea visând cândva să-l aduca pe Wayne Dyer în România. „Din păcate, nu mai este printre noi, însă cărțile lui m-au ajutat enorm în lucrul cu mine, pentru că el combina idei și concepte din mai multe religii, din diverse tradiții spirituale, ajungând la o perspectivă complexă asupra lumii, utilă omului contemporan.“

Unul dintre planurile Sandrei este să deschidă filiale în alte zone geografice, să găsească profesori locali în Brașov sau Cluj, locuri unde există inițiative asemănătoare Fundației pe care o conduce, dar probabil nu la fel de ambițioase. „Îmi doresc să rezistăm fizic, psihic și să avem răbdare. Vrem să aducem profesorii să țină conferințe în școli și curând urmează a treia serie de întâlniri cu Tiberiu Soare. Avem foarte multe de făcut!“

Planurile personale ale Sandrei sunt pe cât de simple, pe atât de mari și sintetizează dorința de a fi o mamă cât mai bună, pentru ambii ei copii: Mara și Fundația Calea Victoriei.

Mulțumiri Cercului Militar Național, partener de suflet de peste opt ani al Fundației Calea Victoriei în diverse proiecte culturale, care a găzduit cu amabilitate sesiunea foto, în decorul elegant al Sălii de Marmură.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii