FacebookTwitterLinkedIn

Compania este unul din cei mai importanți angajatori din județul Dâmbovița, având 3.600 de angajați, care lucrează în prezent la fabrica din Găești.

Ne dorim ca angajații Arctic să nu resimtă în niciun fel schimbările aduse Codului Fiscal. Încă o dată, vrem să-i asigurăm pe aceştia că dedicarea lor este pe deplin apreciată, motiv pentru care ne dorim să le asigurăm în continuare siguranța financiară de care au nevoie ei şi familiile lor”, a declarat Gabriela Coman, directorul de Resurse Umane al Arctic.

Pe lângă retribuţia lunară acordată fiecarui angajat, Arctic susține că le asigură salariaţilor un pachet de beneficii. Acest pachet include prime, precum cele acordate cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Paști, Mărțișor, 1 iunie, dar și prima de vacanță. În plus, pachetul mai cuprinde o asigurare medicală și asigurare de viaţă, bonuri de masă, asigurarea transportului la și de la locul de muncă, precum și subvenționarea parțială a costului unei mese zilnice servite la cantină.

De asemenea, acest pachet cuprinde analize medicale gratuite în cadrul cabinetului din interiorul companiei și ajutor financiar acordat pentru evenimente deosebite în familie, dar compania nu a oferi detalii despre valoare acestora și ce acoperă exact.