
Appraisal & Valuation SA, deținătorul brandului NAI România, a achiziționat Simad Contex SRL, companie de audit și contabilitate din Timișoara cu peste 150 de clienți activi.
În primul semestru din 2021, Simad Contex SRL a raportat un profit de 20% din cifra de afaceri.
„Serviciile de audit și contabilitate completează paleta de servicii de evaluări oferite de compania noastră, acest fapt fiind în deplin acord cu viziunea companiei noastre ce presupune dezvoltarea continuă pe orizontală, adăugând noi servicii complementare celor deja existente.” a declarat Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA.
Recent, Appraisal & Valuation SA a cumpărat evaluari-arta.ro, platforma online de evaluare a operelor de artă și a obiectelor de colecție. “Mai facem încă o achiziție luna aceasta. Și încă una luna viitoare. Avem buget 2 milioane de euro pentru achiziții pentru următoarea perioadă”, a declarat Andrei Botiș recent, pentru Forbes România.
În perioada imediat următoare, acțiunile Appraisal & Valuation SA vor fi listate, sub simbolul APP, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (piața AeRO) a Bursei de Valori București.
În luna iunie 2021, deținătorul brandului NAI în România a atras 4,4 milioane de lei printr-un plasament privat de acțiuni. În plasamentul privat au fost oferite spre vânzare 387.000 de acțiuni (simbol APP), prețul final stabilit în ofertă fiind de 11,5 lei/acțiune. Prin listarea la bursă, compania își propune accelerarea dezvoltării business-ului, dublată de extinderea la nivel european. “Este foarte posibil să mai intrăm într-o piață din Europa anul viitor“, declara Andrei Botiş atunci, pentru Forbes România.