Serviciul de comunicare video al Google va putea fi folosit fără o limită de timp, până la finalul lunii iunie, a anunțat compania.
Lansat sub denumirea de Hangouts, serviciul era disponibil doar pentru companii. În perioada pandemiei, Google Meet a devenit disponibil pentru orice tip de utilizator și, mai mult, a oferit apeluri video fără limită de timp. Măsura a fost inițial propusă până în luna septembrie a anului trecut, însă Google a ales să prelungească perioada. Acum, gigantul tehnologic va prelungi facilitatea până la sfârșitul lunii iunie.
După expirarea noului termen, Google Meet va oferi servicii de comunicare video gratuite doar timp de 60 de minute.