Cautare




, Contributor

Leadership |
|

Cine este antreprenorul rus care a dat 100 milioane dolari pentru căutarea extratereștrilor

Oamenii de știință vor porni în căutarea unor semnale care să probeze existența vieții extraterestre beneficiind de sprijinul miliardarului rus Yuri Milner care alocă 100 milioane de dolari acestui proiect și de al lui Stephen Hawking, informează Reuters.
yuri milner

Yuri Milner cu o avere estimată la 3,4 miliarde de dolari ocupă locul 557, în rândul celor mai bogați oameni din lume, potrivit topului Forbes.

Cercetătorii sunt de părere că proiectul este mult mai vast decât inițiativa Search for ExtraTerrestrial Intelligence (SETI), pentru care, la nivel global, se alocă anual mai puțin de două milioane de dolari. Cu banii pe care îi oferă miliardarul rus, care provin din investițiile pe care le-a făcut în Facebook și Twitter, cercetării vor reuși să asculte transmisii radio din galaxia Calea Lactee, cât și din alte 100 de galaxii apropiate.

De-a lungul timpului, oamenii și-au pus problema dacă sunt singuri în univers sau nu, iar recenta descoperire că pot exista zeci de miliarde de planete locuibile doar în galaxia noastră, a devenit un imperativ vehement pentru a grăbi cercetarea.

„Nu există întrebare mai mare. Este timpul să găsim răspunsul – să căutăm viața dincolo de Pământ”, a spus Hawking.

El a explicat că o formă de viață simplă pe alte planete poate părea probabilă, totuși existența inteligenței este o problemă, iar omenirea va trebui să se gândească serios la asta.

O civilizație care ar citi mesajul nostru, ar putea fi cu miliarde de ani mai evoluată, iar dacă este așa, această civilizație nu ne va vedea mai valoroși decât vedem noi bacteriile, a mai spus Hawking.

Oamenii de știință, aleși de miliardarul rus, vor folosi unele dintre cele mai puternice radiotelescoape inventate și vor monitoriza inițiativa Brackthrough Listen, care este o cercetare de mai bine de zece ani a semnalelor radio ce este posibil să poată indica existența vieții inteligente în univers.

Pe miliardarul rus, Yuri Milner l-a captivat noțiunea de viață extraterestră după ce a citit, pe când avea zece ani, cartea lui Carl Sagan, astrofizician, „Viața inteligentă în Univers”.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii