Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Angajați ai Raiffeisen Bank construiesc case pe șantierul Habitat for Humanity din Ploiești

Pe șantierul Habitat for Humanity România vor munci 20 de angajați ai Raiffeisen Bank pentru a ajuta patru familii, care locuiesc în sărăcie, să aibă o casă decentă și accesibilă și în care copiii lor să crească în siguranță.
Raiffeisen Bank santier Habitat for Humanity

Timp de două zile, între 28 și 29 mai, angajații Raiffeisen Bank vor munci cot la cot cu specialiștii Habitat for Humanity la turnarea fundației și la ridicarea pereților de cărămidă ai unui cvadruplex din Ploiești.

În proiectul „Construim împreună pentru comunitate”, asociația va construi în sistem cvadruplex opt locuințe în Ploiești, între 2015 și 2016. Habitat for Humanity România a început în luna mai 2015 construcția primului cvadruplex, alături de voluntari internaționali și corporatiști români.

„Angajații Raiffeisen Bank sunt pentru noi un exemplu de optimism și dedicare. Este o bucurie extraordinară să vezi entuziasmul cu care se înscriu ca voluntari și motivația cu care lucrează pe șantier. Le mulțumim în numele celor patru familii care vor avea șansa unui viitor mai bun datorită muncii lor”, a declarat Mario DeMezzo, director național Habitat for Humanity România.

Compania Raiffeisen Bank sprijină misiunea Habitat for Humanity România din 2014, prin donații și implicarea angajaților ca voluntari pe șantier.

Habitat for Humanity activează în județul Prahova din 2009, prin construcția și renovarea caselor pentru familii  defavorizate și intervenții la sistemele de încălzire pentru reducerea riscului la incendii.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii