Piața de food delivery a înregistrat o creștere în 2020, justificată, pe lângă pandemia de coronavirus, de numărul jucătorilor din industrie. Platforma de livrare foodpanda a fost unul dintre jucătorii din industrie care au avut de câștigat în urma pandemiei, întrucât a reprezentat un sprijin pentru consumatori. “Am avut, din fericire, o creștere accelerată. Nu aș zice că s-a datorat doar pandemiei. Oricum industria este încă la început de drum și vedeam creșterea și în urmă, dar a catalizat foarte mult activitățile. Ne-am extins în 20 de orașe, am avut de la 2000 la 7000 de parteneri, ne-am dublat volumul de business, flota e la fel. În total a fost o evoluție pe un trend ascendent, plus, evident, extinderea pe foarte multe verticale noi, adică alte zone de business în afară de mâncare”, prezintă Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România, în cadrul unei noi ediții a emisiunii online Forbes Reinventarea României.
Mihai Brenda a fost, de asemenea, plăcut surprins de creșterea afacerii, declanșată de pandemie. Serviciile de food delivery, și nu numai, au luat amploare în ultimul an, iar piața este într-o continuă creștere și maturizare. “Și noi am crescut foarte mult, la noi creșterile sunt mai mari. Am avut luni în care am crescut de 10 ori. Acoperim și noi 20 de orașe și nu vrem să ne oprim aici. Suntem într-o continuă schimbare“, adaugă Mihai Brenda, CCO Tazz by eMAG.
Deși nu se așteaptă la cifre similare cu cele înregistrate în 2020, atât foodpanda, cât și Tazz by eMag vizează creșterea în acest an. “Avem ambiția în continuare să dublăm, deși mă aștept ca anul 2021 să nu fie la fel de accelerat ca 2020, dar rămâne de văzut. Nu doar să dublăm, ci cât să intrăm foarte mult și în zona aceasta de comerț rapid“, mai spune Andreea Petrișor. În ceea ce privește Tazz by eMag, obiectivul principal este reprezentat de consolidarea poziției sale în orașele în care este deja prezentă, înainte de extinderea în orașele mici. De aceea, compania țintește spre calitate, nu spre cantitate. “Unde cred eu că e de fapt cea mai mare provocare: nu ne dorim să creștem atât de mult cantitativ, cât ne dorim să creștem calitativ. Aici e de fapt focusul nostru. Sunt sigur că atunci când calitatea serviciului nostru o să fie una pe care nu o poate refuza nimeni sau e de top, e de 100% din nota pe care o poate da cineva, va face diferența lucrul acesta, și nu altceva“, explică Mihai Brenda.
Piața de food delivery se maturizează
“Piața a crescut foarte mult. Este o creștere accelerată pe care am văzut-o în România. (…) Asta se datorează foarte mult, nu doar contextului de pandemie, dar și aglomerării, faptul că sunt foarte mulți jucători pe piață, jucători care investesc în a o dezvolta. Trebuie să fim atenți, căci nu e o creștere neapărat sustenabilă, adică ritmul acesta, în momentul de față, vine cu diverse sacrificii pe care fiecare jucător le face și nu o să se mențină și pe termen lung. Nu sunt sustenabile în felul acesta”, spune Andreea Petrișor. De asemenea, conștient de evoluția accelerată a pieței, Mihai Brenda acordă o importanță majoră procesului de digitalizare și de adaptare la nevoile industriei. “Este foarte importantă experiența utilizatorului. Noi suntem, până la urmă, o companie care face tehnologie. În spate sunt cifre, e tehnologie foarte multă, nu e doar acțiunea de a livra, de a ridica un produs și a-l livra. Și toată tehnologia asta presupune algoritmi, presupune machine learning, presupune artificial intelligence, presupune o grămadă de dezvoltare în zona asta“, prezintă COO-ul Tazz by eMag.
Prin urmare, cele două platforme poziționează în centrul tuturor eforturilor experiența clientului. “Toată partea asta de customer experience e ceva ce poate pare ușor de făcut, dar de fapt aici este gradul de detaliu cel mare și el influențează foarte mult deciziile de business pe care le iei. Pentru că este ușor să crești, mai ales în condițiile actuale în care piața te împinge oricum să crești, dar este foarte important și modul în care crești și cât de sustenabil este”, explică Andreea Petrișor.
“Vrem să dăm o viață mai bună oamenilor“, adaugă Mihai Brenda. “Oamenii își doresc o viață mai bună, acesta e motivul pentru care apelează la serviciile de delivery“, conchide Mihai Brenda.